Apa, sîngele și Duhul Sfînt

botez

Biserica Domnului Isus Hristos pe timpul lui Ioan era atacată de învățături false ce puneau la îndoială divinitatea Domnului Isus Hristos. Una din aceste învățături false spunea că Isus a fost doar un om iar “Hristos” a venit peste El la botez. Pe cruce, “Hristos” a părăsit pe Isus (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”), astfel murind ca orice altă ființă umană. Domnul Isus Hristos este Dumnezeu și este temelia credinței creștinilor. Pentru a înțelege afirmația lui Ioan care vine să apere divinitatea Domnului Isus Hristos trebuie să înțelegem în context începând cu versetele 1 Ioan 5:3

Ioan spune: „Cine este cel care a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? ” (1 Ioan 5: 5)

Biruința  asupra lumii începe cu nașterea din nou, așa cum Ioan afirmă în v.4: “pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea” (1 Ioan 5: 4a). Și biruința asupra lumii se manifestă în actul de credință al credinciosului: “și ceea ce câștigă biruință asupra lumii, este credința noastră.” Credința noastră puternică că El este Fiul lui Dumnezeu, și că El este Dumnezeu (1 Ioan 5: 4b). Și apoi biruința credinciosului asupra lumii se vede în mărturisirea că Isus este Fiul lui Dumnezeu:  “Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce rede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5: 5).

Biruința asupra lumii ne oferă siguranță că putem iubi pe Dumnezeu și pe copii Lui prin ascultarea de poruncile Lui: “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.” (1 Ioan 5:3). Credința, dragostea și ascultarea sunt semnele nașterii din nou. Și viața trăită în nașterea din nou nu este o povară, ci o viață de bucurie și victorie.

Credința creștină este însuși Hristos. Credința creștină este în totul preocupată de El, cine este El și ce a făcut El pentru noi.

1 Ioan 5:6 spune: „El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sînge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sînge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul „

Ioan prezintă trei martori infailibile pentru a dovedi că Isus Hristos este Dumnezeu.

Primul martor este apa. 

Domnul Isus a venit „cu apă și sânge.” Apa se referă la botezul Său în Iordan, când Tatăl a vorbit din cer și a zis: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea (Matei 3:13-17) Primul martor care dovedește că Isus este Dumnezeu este Dumnezeu Tatăl care a mărturisit: ”Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” La botez Dumnezeu Tatăl a mărturisit că Isus Hristos este Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos este divin și de 40 de ori în Biblie, El este descris ca Fiu al lui Dumnezeu. El este menționat ca „Fiul Său (Fiul lui Dumnezeu), Dumnezeu se referă la El “Fiul Meu”. Apoi alte 5 ori Isus este numit „singurul Fiu al lui Dumnezeu.” În Evanghelia după Ioan 1:18 este scris: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut “

Unul din termenii întâlniți de sute de ori în Noul Testament este termenul “Domnul” care este egal cu termenul “Iehova” întâlnit în Vechiul Testament, fiind unul din cei mai înalți termeni ce descrie caracterul lui Dumnezeu. Cuvântul “Iehova” înseamnă “Atotsuficient”, “Cel ce are viață în El însuși”. Domnul Isus este Domn și în 1 Corinteni 2:8 Pavel scrie: “şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” La învierea Domnului Isus Hristos Toma a văzut pe Domnul Isus și și-a pus dejetul în coasta lui și a mărturisit: “Domnul meu, și Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28)

La botez Tatăl a mărturisit că Isus Hristos este Dumnezeu.

Al doilea martor este sângele. 

Al doilea martor este sângele lui Isus Hristos, care se referă la umanitatea Sa. El este Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume. Prin vărsarea sângelui Său, Dumnezeu ne-a răscumpărat din mocirla păcatelor noastre. Când Isus Hristos stătea atârnat pe cruce, Dumnezeu a mărturisit public: “L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!” (Ioan 12:28). Mai mult decât atât Dumnezeu Tatăl a mărturisit prin puterea miraculoasă când Isus stătea atârnat pe cruce:  prin întunericul supranatural, cutremurul de pământ și ruperea pierdelei în două din templu ( Matei 27:45, 50-53). Nu este de mirare că sutașul a stricat: “Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 27:54)

Dumnezeu nu S-ar fi implicat în mântuirea omului fără adevărata umanitate a lui Hristos, moartea și suferința Lui. Apa și sângele sunt cuvinte cheie ale înțelegerii întrupării Domnului Isus Hristos.

Domnul Isus nu a primit „Hristosul” la botezul Său și l-a pierdut la cruce. În ambele ocazii, Dumnezeu Tatăl a mărturisit că Isus este Dumnezeu.

Pentru ca să moară pe cruce Domnul Isus trebuia să aibă un corp ca noi. El este Dumnezeu dar în același timp om.

„Şi Cuvîntul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14) El a fost părtăș sângelui și cărnii ca și noi așa cum este scris în Evrei 2:14: “Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul.”

Isus Hristos a fost om în toate privințele:

„Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi.” (Evrei 2:17-18)

El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce“ (Filipeni 2: 6-8).

De ce a fost necesar ca Isus Hristos să moară?

Isus a murit pentru noi, pentru a ne împăca cu Dumnezeu și să facă pace prin sângele crucii Lui. „Și prin El să împace toate lucrurile cu Sine, având făcut pace prin sângele crucii Lui; prin El, spun, indiferent dacă lucrurile pe pământ sau ce este în ceruri.” (Coloseni 1:20)

Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, a venit prin apa botezului și prin cruce care este baza mântuirii omenirii.

Al treilea martor este Duhul Sfânt. 

Al treilea martor este Duhul Sfânt care mărturisește că Isus Hristos este Dumnezeu. Ioan spune: “şi Duhul este Celce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul.” (1 Ioan 5:6b)

Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care-L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Cînd va veni Mîngîietorul, pe care-L voi trimete dela Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. (Ioan 14:26, 15:26)

Duhul Sfânt a mărturisit la botezul Domnului Isus Hristos pogorându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El.

La moartea Domnului Isus pe cruce, “sângele și apa” a ieșit din coasta Lui atunci când a fost străpuns cu suilița de unul din ostași. “Faptul acesta este adeverit de celce l- a văzut:mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.” (Ioan 19:35)

Pentru întemeiere unui fapt Legea lui Moise cerea doi sau trei martori. (Deut. 19:15) Dumnezeu Tatăl a mărturisit la botez și la cruce, Duhul Sfânt mărturisește până astăzi prin Cuvântul lui Dumnezeu și viața shimbată a celor născuți din nou. Duhul, apa și sângele mărturisesc că Isus este Dumnezeu.

Dumnezeu să ne ajute să nu punem la îndoială divinitatea Domnului Isus Hristos care este adeverită de Dumnezeu și Duhul Sfânt prin mărturia lor.

Vă recomand să studiați cursul de studii biblice inductive pentru Evanghelia după Ioan partea I și a II, pentru o înțelegere mai aprofundată a persoanei Domnului Isus Hristos.

dsc_0676.jpg

A creat Dumnezeu lumea în 6 zile sau epoci?

Întrebare: Un musulman mi-a spus că în Biblie sunt greșeli științifice, iar una din ele ar fi că în cartea Geneza capitolul 1 se vorbește despre faptul că Dumnezeu a creat cerurile și pământul în șase zile, vorbind despre o zi și apoi o noapte cu referire la 24 de ore. Astăzi oamenii de știință afirmă că lumea nu poate fi creată în șase zile cu 24 ore fiecare. Coranul de asemenea vorbește despre șase zile “ayyams”. Cuvântul arab singurlar este “yaum” și pluralul este “ayyam” și înseamnă epocă. Aceasta poate fie o zi de 24 de ore sau este o perioadă foarte lungă “yaum”, o epocă. Astfel oamenii de știință nu au nici o obiecție cu privire la teoria că lumea ar fi fost creată în 6 perioade/epoci lungi.

În Geneza 1 este scris că Dumnezeu a creat tot universul, pământul, soarele, luna și stelele, plantele și animalele și pe primii oameni în șase zile obișnuite.

La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul. Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis:„Să fie lumină! “ Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întunerec. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l- a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă:aceasta a fost ziua întîi… (Gen. 1:1-5)

Şi aşa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă:aceasta a fost ziua a şasea. (Gen. 1:31)

Citiți vă rog tot capitolul 1.

Din cauza influenței științifice, conștiința noastră a fost influențată cu privire la ideea că Dumnezeu a creat lumea în 6 zile a câte 24 de ore. Un bun exercițiu pentru cei ce gândesc că Dumnezeu a creat lumea în mii de ani este să lase toate părerile la o parte și să citească Geneza 1, lăsând ca textul să le vorbească. Însă fiind sinceri cu noi înșine, trebuie să admitem că niciodată nu am fi găsit ideea de “epocă” sau “mii de ani” sau “milioane” în Geneza 1.

În interpretarea cuvântului “zi” cu privire la creația universului și a tuturor lucrurilor din ele trebuie să lăsăm cuvintele Scripturii să fie comunicate și înțelese de contextul și limba în care au fost scrise, contextul fiind Geneza, iar limba de comunicare fiind ebraica.

Ce spune Biblia despre semnificația cuvântului “zi” din Geneza 1?

Un cuvânt poate avea mai multe înțelesuri și aceasta depinde de contextul în care se află cuvântul. Regula de aur în interpretarea Bibliei spune: “contextul întotdeauna guvernează.”

Pentru a înțelege însemnătatea cuvântului “zi” din Geneza 1, trebuie să determinăm cum cuvântul ebraic “yom” pentru “zi” este folosit în contextul Scripturii.

  • Concordanța Biblică dovedește că cuvântul yom poate avea mai multe semnificații: o perioadă de lumină în contrast cu noaptea/întunericul, o perioadă de 24 de ore, timp sau o perioadă specifică în timp, ex. oră sau un an.
  • Dicționarul explicativ al limbii ebraice definește ziua de creație din Geneza 1 ca fiind o zi obișnuită, “a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă.”
  • Un număr “ziua întâi, ziua a doua, etc.” și o frază “o seară și o dimineață” este folosită pentru fiecare din cele șaze zile a creației (Geneza 1:5, 8, 13, 19, 23, 31).
  • În afara cărții Geneza cap. 1, “yom” este folosit într-un număr de 359 de ori în alte referințe biblice și de fiecare dată se referă la o zi obișnuită. De ce Geneza 1 ar fi o excepție?
  • În afara cărții Geneza cap. 1 “yom” este folosit cu cuvântul “o seară” sau “o dimineață” de 23 de ori. “O seară” sau “o dimineață” apar asociate de 38 de ori în alte pasaje, dar fără particula “yom”. În toate 61 de mențiuni textul se referă la o zi obișnuită. De ce Geneza 1 ar fi o excepție?
  • În Geneza 1:5, “yom” apare în context cu cuvântul “noapte”. În afara cărții Geneza capitolul 1, cuvântul “noapte” este folosit cu “yom” de 53 de ori și de fiecare dată înseamnă o zi obișnuită. Chiar și cuvântul “lumină” cu cuvântul “yom” din acest pasaj determină înțelesul zilei ca o fiind o zi obișnuită.
  • Pluralul cuvântului “yom” care nu apare în Geneza capitolul 1 poate fi folosit pentru a comunica o perioadă de timp mai lungă, ca de exemplu “în zilele acelea”.
  • Există cuvinte în Biblie în limba ebraică ca “olam” și “qedem” care sunt folosite pentru a comunica o perioadă lungă de timp sau a unei perioade de timp nedeterminate, dar nici unul din aceste cuvinte nu este folosit în Geneza capitolul 1.

Dacă lăsăm cuvintele limbii ebraice să ne vorbească în contextul lor și în conformitate cu definiția lor fără a fi influențați de părerea oamenilor de știință, atunci cuvântul “zi” din Geneza 1 care este calificat de un număr și de expresia “o seară și o dimineață” înseamnă o zi obișnuită de 24 de ore.

De ce șase zile? 

Exod 31:12 ne comunică că Dumnezeu a poruncit lui Moise să le spună copiilor lui Israel:

Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legămînt necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn vecinic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pămîntul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat. (Exod 31:15-17)

După ce a isprăvit Dumnezeu de vorbit cu Moise i-a dat cele două table ale mărturiei scrise cu degetul lui Dumnezeu. (Exod 31:18)

“Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit.” (Exod 20:11)

Ideea de șapte zile în săptămână nu își are temelia în afara Scripturii. În acest pasaj Dumnezeu a poruncit poporului Israel să lucreze șase zile în săptămână și în ziua a șaptea să se odihnească. Omul este chemat să urmeze exemplul lui Dumnezeu, să lucreze șase zile, iar una să se odihnească. Exod 20:11 dovedește că tot universul a fost creat în șase zile obișnuite.

Oamenii trebuie să realizeze că Cuvântul lui Dumnezeu special. Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt cuvintele oamenilor. Apostolul Pavel în 1 Tesaloniceni 2:13 spune:

“Deaceea mulţămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l- aţi primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi.”

Proverbe 30:5-6 afirmă că:

 “Orice cuvînt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru ceice se încred în El. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, şi să fii găsit mincinos.”

Să nu uităm că:

Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16-17)

Fiecare cuvânt și literă din Biblie există pentru că Dumnezeu a pus-o acolo. Să lăsăm deci pe Dumnezeu să ne vorbească prin Cuvântul Său în loc să fim aroganți în gândire, spunându-I lui Dumnezeu ce ar însemna.

Ce spune Biblia despre reîncarnare?

Astăzi creștinismul se confruntă cu o mai mare opoziție filozofică și religioasă decât în primele secole ale bisericii. Iar una din aceste opoziții filozofice și religioase pentru biserica zilelor noastre este învățătura lui Omraam Mikhael Aivanhov, învățător al “Ezoterism-ului de Vest”, discipol al  lui Peter Deunov fondatorul mișcării “Universal White Brotherhood”.

Creștinismul ezoteric este un termen care se referă la un ansamblu de curenți spirituali care privesc creștinismul ca o religie mister, și mărturisesc/propovăduiesc existența anumitor doctrine sau practici ezoterice, asunse pentru public dar descoperite doar unui cerc restrâns de “luminați”, sau unei categorii de oameni extrem de educați.

Acești curenți spirituali au câteva elemente comune, cu: teologia creștină heterodoxă sau eretică (Care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere, în special în materie de religie), cele patru “Evanghelii Canonice” și unele “Apocrife ale Noului Testament” și “Disciplina Arcani” care este o tradiție orală preluată de la cei doisprezece apostoli și care conține învățături ezoterice ale lui Isus Hristos.

Prin urmare această învățătură este o abatere mare de la doctrina Sfintelor Scripturi și este împletită cu un șir de alte învățături eretice, cum ar fi Heterodoxa, Apocrifele sau Disciplina Arcani.

Alături de alte erezii această învățătură crede în reîncarnare ca principiu călăuzitor al mântuirii. În continuare vom examina și verifica dacă reîncarnarea este un principiu Biblic.

Reîncarnarea este o credință antică găsită în multe religii păgâne. Ea învață că printr-o serie de decese și renașteri, sufletul se poate curăța în cele din urmă de toate păcatele și ajunge la unitate cu Absolutul spiritual, unde sufletul uman își găsește pacea eternă.

Cei ce susțin învățătura reîncarnării prezintă câteva pasaje Biblice care în opinia lor susțin învățătura reîncarnării. Însă dovezile prezentate de ei nu sunt altceva decât rezultatul unei exegeze sărace. Să examinăm doar trei texte frecvent citate de adepții teorii reîncarnării și să vedem cum textul biblic a fost greșit interpretat.

Matei 11:7-14 

În versetul 14, Isus a spus: „Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.” Adepții teoriei reîncarnării susțin că Ioan Botezătorul este reîncarnarea lui Ilie. Însă mai multe fapte resping această teorie.

Întrebarea logică care trebuie să ne-o punem este: “A crezut Ioan Botezătorul că este reîncarnarea lui Ilie?” Răspunsul îl găsim în Evanghelia după Ioan 1:21:

“Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie? “ Şi el a zis: „Nu sînt! “ „Eşti proorocul? “ Şi el a răspuns: „Nu”.

Chiar dacă adepții învățăturii reîncarnării resping această dovadă, dovezile nu se opresc aici. Să vedem ce s-a întâmplat cu Ilie. Ilie nu a murit ci a fost răpit în trup, eveniment relatat în 2 Împărați 2:1-11:

“Pe cînd mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i- au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s’a înălţat la cer într’un vîrtej de vînt. Elisei se uita şi striga:„Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui! “ Şi nu l- a mai văzut.”

Reîncarnarea cere ca omul să moară înainte ca sufletul său să reapară într-un alt corp. Ilie însă nu a murit în trup ci a fost răpit fiind în trup. Mai mult decât atât, din moment ce Ilie a apărut cu Moise pe muntele Schimbării la față a Domnului Isus (Matei 17:1-3), el nu putea fi reîncarnat în Ioan Botezătorul. El era încă Ilie.

Deci, ce a vrut să spună Isus când a spus că Ioan Botezătorul este Ilie? Isus se referea la funcția lui Ioan de profet manifestată în „duhul și puterea lui Ilie” dar nu la Ioan Botezătorul ca fiind Ilie (Luca 1:17). Isus nu a spus că Ioan Botezătorul ar fi Ilie însuși ci s-a referit la slujirea lui Ioan Botezătorul în “duhul și puterea lui Ilie”.

Ioan 3:3 

“Drept răspuns, Isus i- a zis:„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Adepții învățăturii reîncarnării susțin că acest verset se referă la renașterea într-un alt corp. Versetul însă este greșit interpretat în contextul întregului pasaj din Ioan 3:1-16.

Nicodim era nedumerit pentru că el credea că Isus se referă la o a doua naștere fizică (Ioan 3:4). Dar Isus Hristos se face explicit în următoarele versete:

“Isus i- a răspuns:„Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.”

Domnul Isus i-a vorbit lui Nicodim despre o naștere spirituală și nu una fizică așa după cum pretinde învățătura reîncarnării care cere o renaștere fizică.  Mai mult decât atât în 1 Petru 1:23, Petru referindu-se la “nașterea din nou” susține că este “neperitoare”. Numai o naștere spirituală poate fi neperitoare. Deci, imaginea biblică a nașterii din nou nu este compatibilă cu învățătura reîncarnării.

Ioan 9:1-2 

“Cînd trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat:„Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”

Conotația adepților teoriei reîncarnării este că omul orb s-a născut orb din cauza păcatelor comise în viața lui anterioară (karma). Și aici avem o lipsă de interpretare a textului în întregime. Motivul pentru care omul s-a născut orb ne este comunicat în Ioan 9:3: “ Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” Prin urmare vindecarea orbului din naștere a adus slavă lui Dumnezeu și a dovedit și demonstrat divinitatea lui Hristos și puterea lui de vindecare.

Modul de interpretare al Sfintelor Scripturi este un truc comun folosit de către eretici, a rupe un verset din context și ai da un înțeles greșit pentru a suporta învățătura greșită a sectei sau cultului. Cu o astfel de metodă de interpretare se poate da orice înțeles greșit al Sfintelor Scripturi. Contextul determină înțelesul pasajului. O interpretare biblică corectă presupune examinarea în detalii a pasajului în cotextul întregului pasaj.

Aceasta a făcut Omraam Mikhael Aivanhov și învățătorul lui Peter Deunov cât și adepții lor, au interpretat greșit Sfintele Scripturi, lucru pentru care vor da răspundere înaintea lui Dumnezeu.

Sunt Apocrifele parte din Biblie?

Cartea Enoh face parte din cele cincisprezece cărți apocrife scrise între 200 î.Hr. și 100 d.Hr. (scrise după finalizarea canonului Vechiului Testament și înainte de înființarea canonului Noului Testament), cărți considerate canonice pentru Biserica Romano-Catolică. Protestanții însă nu consideră că Apocrifele sunt inspirate de Dumnezeu. Aici creștinii sunt împărțiți în două grupuri. De ce unii acceptă cărțile apocrife și alții nu?

În primul rând apocrifele nu au fost incluse în Biblia Ebraică și nici în Biblia Catolică până la Conciliul de la Trent din 1546 d. Hr. Biserica Catolică a acceptat apocrifele pentru a contracara atacurile lui Martin Luther și a altor reformatori care au descoperit că mai multe aspecte ale teologiei catolice veneau din cărțile apocrife și nu din cele șaizeci și șase de cărți ale Bibliei. Aspecte ca: masa pentru cei morți, meritele câștigate prin fapte bune, penitența și indulgența. Pe scurt, Biserica Catolică a adăugat apocrifele la Sfinta Scriptură după faptul de proclamare a doctrinelor deja existente.

În al doilea rând, nici Domnul Isus, nici scriitorii Noului Testament n-au citat apocrifele ca Scripturi, chiar dacă ei au citat aproape trei sute de pasaje din Vechiul Testament.

Iuda citează cartea necanonică a lui Enoh, dar profeția citată, inițial a fost rostită de Enoh în Biblie (Geneza 5:19-24)

“După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şase zeci şi doi de ani; apoi a murit. La vrîsta de şase zeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.”

În orice caz, este eronat să se presupună că doar pentru că Biblia citează o carte necanonică ea este inspirată de Dumnezeu. Pavel citează poeți păgâni în Faptele Apostolilor 17:28, nu înseamnă că aceștia sau scrierile lor sunt inspirate de Duhul Sfânt.

În Luca 11:51, Isus îi acuză pe cărturari de omorârea tuturor profeților lui Dumnezeu trimiși poporului Israel din timpul lui Abel până în timpul lui Zaharia. Abel a murit în Geneza 4:8 iar moartea lui Zaharia este înregistrată în 2 Cronici 24:20-21, ultimul martir menționat în Canonul Vechiului Testament (Maleahi este ultima carte din Vechiul Testament). În afirmația sa, Domnul Isus exprimă extinderea Canonului Vechiului Testament, omițând complet toate cărțile apocrife.

În al treilea rând, cei mai mulți dintre cei mai importanți părinți bisericești ca Origen și Atanasie au vorbit împotriva apocrifelor, ei recunosc și fac o distincție între Biblia ebraică canonică și cărțile apocrife necanonice. Mai mult decât atât nici un sinod local sau liste ale cărților canonice nu au inclus cărțile apocrife pentru primii patru sute de ani a existenței bisericii.

În al patrulea rând, chiar Ieronim, care a tradus mai întâi Biblia din limba Greacă în limba Latină (Vulgata-este traducerea oficială a bisericii Romano-Catolice) a respins apocrifele ca parte a canonului.

În al cincilea rând, chiar dacă apocrifele conțin unele informații istorice valoroase, conțin și numeroase doctrine nebiblice, fanteziste, și eretice. De asemenea acestea se referă la numeroase erori istorice, geografice și cronologice care sunt în totală neconcordanță cu infailibilitatea Scripturii canonice.

A șasea rând, apocrifele nu sunt Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, și au fost scrise cu mult timp după scrierea Vechiului Testament.

Astăzi biserica are revelația completă a lui Dumnezeu în șaizeci și șase de cărți inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Nu există nici un motiv pentru a include în Scriptură orice altă nouă descoperire apărută mai târziu sau care va fi descoperită în viitor. Dumnezeu este neschimbător și niciodată n-ar inspira o revelație deja scrisă. Dumnezeu este un Dumnezeu al adevărului și nu al confuziei: “căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.” (1 Cor.14:33) Dumnezeu a vorbit complet și în mod suprem în cele șaizeci și șase de cărți, numite Sfânta Scriptură.

Vreau să migrez în… Moldova

Imagine

Dacă ar fi să facem topul țărilor unde moldovenii ar vrea să migreze pentru tot restul vieții, nu ar fi un lucru prea complicat. Ieșim în stradă, dăm un telefon în sat, la rudele care își așteaptă chemările și sondajul e gata. Ar fi ea și o marjă de eroare, bine înțeles, dar așa sunt sondajele. Cred că în acel procent mic  de eroare ar nimeri moldovenii gata să migreze în Chile, mai ales că  e atît de simplu acum, cît ai zice pește.

Astăzi vreau să realizez un sondaj- chiar dacă e unul doar imaginar- cu genericul „Vreau să migrez în Moldova!”. Sunt invitați să participle toți moldovenii de pretutindeni, chiar și cei din țară, pentru că, cred eu, unii sunt doar cu trupul acasă, dar cu mintea – demult dincolo de hotarele ei.

Să începem cu scopul acestui sondaj. E foarte important ca fiecare cetățean să își iubească țara de obîrșie. Și nu doar s-o iubească în cuvinte, dar în fapte reale. Dragostea asta de țară e direct legată de identitatea noastră. Eu cred că fiecare om s-a născut într-o anume țară nu din întimplare. Dumnezeu a vrut ca eu să mă nasc anume în Moldova și nu în America. Anume aici, în Moldova,  au luat naștere în inima mea așa sentimente ca dragostea de țară, părinți, limbă și de Dumnezeu; dor, libertate, respect reciproc, dorința de a trăi și crea.

Creatorul Unversului  a vrut ca inima mea și a ta să fie legată de o bucățică de pămînt anume- un strugure din inima Europei. E o legătură mult mai puternică decît îți poți imagina. Nici nu încerca să o uiți, nu o să reușești.

Iată și întrebările. O să fiu prima respondentă. Doar o mică explicație. Cînd veți reflecta la întrebări, e absolut necesar să fiți sinceri, să lăsați deoparte dorința de a migra într-o altă țară, care v-a fost insuflată insistent în decursul multor ani. Lăsați să tresară acordurile inimii voastre, care au fost ascunse și bruiate de cîntecul galbenilor.

De ce doriți să vă stabiliți cu traiul în Moldova?

Este chiar țara în care s-au născut toți strămoșii mei. Ba mai mult, aici am respirat pentru prima oară în viață, am văzut lumina lumii acesteia. Vai, cum pot să uit acel glas duios și gingaș al mamei, care îmi cînta în fiecare seară? Primul pas făcut cu atîtă nesiguranță și siguranța regăsită în brațele tatăului. Și acum îmi amintesc cum acele cîrligele, bastonate și nodulețe s-au aranjat împreuna și am citit pentru prima oara : MOLDOVA. Atunci mi-a zvîcnit inima cu atîta bucurie! Aș putea să va povestesc ore în șir, dar sunt sigură că inimile noastre cîntă în unison !

Ce vă place în Moldova?

E foarte simplu! Tot ceea ce îmi place acoperă cu mult lucrurile pe care le-aș vrea schimbate în Moldova. Bine înțeles, îmi păstrez ochiul critic, dar cum poate să nu îți placă această țară? Doar imaginați-vă, ieși în stradă și toată lumea îți vorbește în limba ta!  Nu te privește nimeni de sus în jos, nu ești numit “venetic”, “gasterbeiter”, “slujitor”, “rob”, etc.

Vrei o gură de aer curat? Poftim, cît îți dorește sufletul! O plimbare prin pădure la cules ciuperci cu fiul sau fiica; sau tragi o fugă pînă la vie să mai vezi dacă s-au ascuns niște struguri printre frunzele arămii.

Iar mîncarea moldovenească, e un subiect foarte gustos și delicious. Ați stiut că moldovenii expediază mii de colete cu produse alimentare rudelor sale de peste hotare? Pentru că gustul mîncării de acasă e sădit adînc în subconștientul nostru! Iar cine nu visează deseori niște sărmăluțe ca la mama acasă!

Aceasta e conluzia mea: de ce să tot car cu mine prin toată lumea puțină brînză, niște făină de porumb, etc.,  dacă le pot avea din plin anume aici, acasă?

Dar cel mai mult m-au încîntat întotdeauna oamenii de aici. Gata să îti deschidă casa oricînd, să te primească la masă cu ce au mai gustos, să îți ofere ajutor și sfat bun la vreme potrivită.

Este trist, că tot mai puține case sunt singure și numai are cine deschide portița. Chiar și artiștii s-au apucat să cînte despre satele noastre, pentru că politicienii din țară nu au vocile acordate sau, mai bine-zis, nu și-au regăsit identitatea națională.

Dar sunt sigură că lucrurile se vor schimba. Vine timpul cînd moldovenii împrăștiați în lume nu vor mai putea ascunde, înăbuși bătăile puternice ale dorului, își vor lua desaga și se vor stabili cu traiul pentru totdeauna în Moldova.

Eu vreau să migrez în Moldova pentru totdeauna. Dar tu?

Autor: Rodica Filat

Poemul unui Martir

 

ImagineFatima s-a născut și crescut în Arabia Saudită. Ea a fost crescută și educată în religia musulmană, dar niniciodată nu a avut o relație personală cu Dumnezeu. La vârsta de 20 de ani Fatima a absolvit colegiul și s-a angajat la serviciu. În dorința ei de a cunoaște mai multe despre Dumnezeu, a accesat câteva site-uri creștine aflând tot mai mult despre Isus Cristos. Era încântată de fenomenul ce îl au unii musulmani avînd visuri despre Isus Cristos. S-a rugat și ea să aibă unul, dar la scurt timp după conversațiile despre Isus Cristos, Fatima a înțeles că Hristos este: “Calea, adevărul și viața și nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Astfel Fatima a venit la credință și a fost ucenicizată pe internet.

Fatima niciodată nu a avut posibilitatea să meargă la o biserică locală, dar a crescut în credință împreună cu comunitatea creștină internațională de pe net. Între timp fratele ei lucra pentru poliția secretă în una din cele mai radicale țări din lume, Arabia Saudită. Și așa cum se întîmplă cu musulmanii convertiți la creștinism, familia este prima care bănuiește o schimbare. Fratele ei a fost acela care a observat bucuria, dragostea și pacea exprimată pe fața ei, lucru care nu i-a plăcut deloc. Când Fatima era la serviciu, fratele ei a  verificat computerul ei și a găsit link-urile la site-urile creștine. Chiar în aceeași seară, când Fatima a venit de la serviciu, fratele ei a confruntat-o direct: “Tu ești creștină?”. Și ea a răspuns: “Eu îl urmez pe Hristos, dacă aceasta ai în vedere”. Pentru că ai spus aceasta, ai două ore la dispoziție, i-a spus fratele ei. Fără telefonul mobil Fatima a fost trimisă în odaia ei pentru a se gîndi la decizia pe care o luase cu ceva timp mai înainte.

Fratele nu i-a luat computerul, de aceea în timpul care i-a mai rămas a scris poemul unui martir. Această femeie care nu a umblat atât de mult cu Cristos, dar care a cunoscut profunzimea dragostei Lui a fost curajoasă să spună “Nu mă tem. Săbiile voastre nu mă înspăimântă. Nu mă tem pentru că Isus, Mântuitorul meu este ocrotitorul meu. El este Domnul întregii lumi.” Peste două ore fratele ei a venit și a dus-o în stradă unde a făcut lucruri îngrozitoare cu ea și a omorât-o public.

Iată poemul scris de Fatima înainte de moartea sa.

Fie ca Domnul Isus să vă călăuzească, o musulmanilor, și să vă lumineze inima ca să iubiți pe alții. Noi nu ne închinăm crucii și nu suntem nebuni. Noi ne închinăm Domnului Isus, lumina lumii.

Noi l-am părăsit pe Muhamad și nu mai suntem pe cale lui. Noi îL urmăm pe Isus Mântuitorul, Adevărul pur. Cu adevărat ne iubim țara în care ne-am născut, nu suntem trădători. Noi ne mândrim că suntem cetățeni ai Arabiei Saudite. Cum putem noi să ne trădăm țara și poporul nostru drag??

Anume pentru țara strămoșilor și pentru faima lor eu scriu aceste versuri. Și noi spunem: “Mândri, mândri, mândri suntem că suntem Saudi”. Noi alegem calea, calea celor călăuziți. Și fiecare persoană are dreptul să aleagă religia.

Mulțumiți-vă să ne lăsați în pace să credem în Isus. Lăsați-ne să trăim în har până ne vine timpul. Îmi curg lacrimi pe obraz și inima îmi este tristă pentru cei ce au devenit creștini. Cât de cruzi puteți să fiți voi?

Isus spune: “Ferice de cei prigoniți, din pricina neprihănirii”. Și noi de dragul lui Cristos suferim toate lucrurile. Ce este cu voi de ne considerați necredincioși?

Destul – nu-mi pasă de săbiile, răul și rușinea voastră. Amenințările voastre nu mă sperie și noi nu ne temem. Și în Numele lui Dumnezeu, eu sunt până la moarte creștină cu adevărat. Eu am fost departe de Domnul Isus mulți ani. O, istorie mărturisește, o mărturisește! Noi suntem creștini pe calea lui Cristos pe care o urmăm.

Atrageți atenția la cuvântul meu. Isus este Domnul meu și El este cel mai bun Ocrotitor.

Vă sfătuiesc să vă fie milă de voi înșivă, bateți-vă în piept și jeliți-vă. Uitați-vă la privirea voastră plină de ură. Omenia, dragostea unde sunteți?

Și la sfârșit, mă rog Creatorului. Isus este Mesia, Lumina care ne călăuzește în întuneric. El schimbă noțiunile, și stabilește dreptatea.

Fie ca El să răspândească dragostea printre voi, Musulmanilor.

Sursa: Visuri și vedenii: Trezește Isus lumea musulmană? Doyle, T. Nashville, TN: Thomas Nelson, p.60-61.

Paștele: origini, Esență și tradiție

Mormîntul Lui este gol!

 

 

 

 

 

 

 

 

În articolul precedent am început prezentarea originii sărbătorii Paștelor, care este strîns legată de poporul evreu. La momentul apariției acestei sărbători sfinte, poporul evreu era într-un context istoric foarte dificil, de altfel nu prima dată în istoria lor ca și popor.

Este foarte important să cunoaștem că exodul poporului evreu din Egipt s-a produs ca și o împlinire a profeției date încă patriarhului Avraam. Apoi, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov a pregătit un lider puternic pentru acest eveniment istoric- pe Moise, copilul evreu care a scăpat cu viață în urma genocidului împotriva băieților evrei- care a dus tratativele cu faraon pentru eliberarea tuturor evreilor. Împăratul egiptului s-a lăsat convins foarte greu, pentru că evreii erau foarte mulți și prezentatu o forță de muncă enormă. Doar în urma intervenției lui Dumnezeu, care a lovit Egiptul și toți locuitorii lui cu zece urgii, evreii au fost lăsați să plece, ba mai mult au fost siliți să iasă cît mai repede.

Aș vrea acum să ne deplasăm imaginar în acele zile cînd prin Moise Dumnezeu dă porunci evreilor despre o anume sărbătoare nouă, care avea să devină inițial un simbol al izbăvirii poporului de robia egipteană.

Inima faraonului era foarte împietrită chiar dacă țara Egiptului a avut de suferit dezastre și calamități una după altă. Ultima urgie era cea mai groaznică dintre toate- toți copiii primii născuți în familiile egiptenilor aveau să moară într-o singură noapte.      

Dar pentru poporul evreu Dumnezeu a pregătit marea izbăvire care chiar de la început avea să aibă răsunet în viitor pentru celelate generații.   În prima lună a anului evreiesc, în a zecea zi fiecare familie trebuia să aleagă un miel de parte bărbătească, fără cusur, suficient pentru a fi împărțit între toți membrii familiei. Mielul era păstrat pînă în a 14-a zi  și era înjunghiat seara.  Este important de observat faptul că toată adunarea lui Israel lua parte, adică fiecare familie și împreuna tot poporul înjunghia un miel în acea seara.

Tot atunci cu sîngele vărsat al acestui miel au fost unși amîndoi stîlpii ușii și pragul de sus al caselor. Carnea mielului era mîncată în aceeași seara fără a se lăsă nimic pentru a doua zi.

Un alt element interesant este că pe lîngă această mîncare specială, absolut fiecare evreu matur sau copil trebuia să fie îmbrăcat, încălțat și cu bagajele necesare pentru călătorie grăbită. Anume pentru că Dumnezeu s-a prezentat atunci poporului Israel ca Paștele Domnului- Pesah sau a trece pe lîngă, a izbăvi.

În acea noapte un înger de la Dumnezeu a trecut pe la toate casele din țara Egiptului și a lovit cu moarte pe primul născut al familiei egiptenilor. Însă el a  trecut pe lîngă ușorii însemnați cu sîngele mielului, astfel izbăvind casele poporului evreu.

Chiar în acea noapte, cuprinși de frica morții, egiptenii au silit poporul evreu să plece din Egipt pentru totdeauna, dîndu-le bogății pe lîngă toate.

Prin urmare, izbăvirea de robie a fost și rămîne esența sărbătorii Paștelor. Pentru evreii de atunci Pesah a avut loc realmente după 430 de ani de robie în Egipt. Ba mai mult, în cartea Exod 12:14, 24 această sărbătoare a fost declarată o sărbătoare comună, sărbătorită ca aducere aminte și neapărat transmisă din generație în generație.

Care rămîne esența pentru noi, cei care în viitorul apropiat vom sărbători Paștele? Sîntem noi oare robiți? Avem și noi nevoie de izbăvire?

Bineînțeles! Așa după cum am scris anterior, Paștele de atunci ne-a îndreptat privirile spre Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, fără cusur, care a făcut izbăvirea noastră de robia păcatului, atunci cînd a fost înjunghiat pe crucea de la Golgota.

Atunci cînd luăm parte la această sărbătoare în familia noastră- la fel ca familiile evreilor din Egipt- sau în comunitatea noastră, țara noastră, este extrem de important să avem atenția ațintită la Isus Hristos, Izbăvitorul- esența sărbătorii.

Ce înseamnă Paștele pentru tine? Are vreo importață sau e doar un șir de obiceiuri moștenite?

Rodica Filat