ImagineFatima s-a născut și crescut în Arabia Saudită. Ea a fost crescută și educată în religia musulmană, dar niniciodată nu a avut o relație personală cu Dumnezeu. La vârsta de 20 de ani Fatima a absolvit colegiul și s-a angajat la serviciu. În dorința ei de a cunoaște mai multe despre Dumnezeu, a accesat câteva site-uri creștine aflând tot mai mult despre Isus Cristos. Era încântată de fenomenul ce îl au unii musulmani avînd visuri despre Isus Cristos. S-a rugat și ea să aibă unul, dar la scurt timp după conversațiile despre Isus Cristos, Fatima a înțeles că Hristos este: “Calea, adevărul și viața și nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Astfel Fatima a venit la credință și a fost ucenicizată pe internet.

Fatima niciodată nu a avut posibilitatea să meargă la o biserică locală, dar a crescut în credință împreună cu comunitatea creștină internațională de pe net. Între timp fratele ei lucra pentru poliția secretă în una din cele mai radicale țări din lume, Arabia Saudită. Și așa cum se întîmplă cu musulmanii convertiți la creștinism, familia este prima care bănuiește o schimbare. Fratele ei a fost acela care a observat bucuria, dragostea și pacea exprimată pe fața ei, lucru care nu i-a plăcut deloc. Când Fatima era la serviciu, fratele ei a  verificat computerul ei și a găsit link-urile la site-urile creștine. Chiar în aceeași seară, când Fatima a venit de la serviciu, fratele ei a confruntat-o direct: “Tu ești creștină?”. Și ea a răspuns: “Eu îl urmez pe Hristos, dacă aceasta ai în vedere”. Pentru că ai spus aceasta, ai două ore la dispoziție, i-a spus fratele ei. Fără telefonul mobil Fatima a fost trimisă în odaia ei pentru a se gîndi la decizia pe care o luase cu ceva timp mai înainte.

Fratele nu i-a luat computerul, de aceea în timpul care i-a mai rămas a scris poemul unui martir. Această femeie care nu a umblat atât de mult cu Cristos, dar care a cunoscut profunzimea dragostei Lui a fost curajoasă să spună “Nu mă tem. Săbiile voastre nu mă înspăimântă. Nu mă tem pentru că Isus, Mântuitorul meu este ocrotitorul meu. El este Domnul întregii lumi.” Peste două ore fratele ei a venit și a dus-o în stradă unde a făcut lucruri îngrozitoare cu ea și a omorât-o public.

Iată poemul scris de Fatima înainte de moartea sa.

Fie ca Domnul Isus să vă călăuzească, o musulmanilor, și să vă lumineze inima ca să iubiți pe alții. Noi nu ne închinăm crucii și nu suntem nebuni. Noi ne închinăm Domnului Isus, lumina lumii.

Noi l-am părăsit pe Muhamad și nu mai suntem pe cale lui. Noi îL urmăm pe Isus Mântuitorul, Adevărul pur. Cu adevărat ne iubim țara în care ne-am născut, nu suntem trădători. Noi ne mândrim că suntem cetățeni ai Arabiei Saudite. Cum putem noi să ne trădăm țara și poporul nostru drag??

Anume pentru țara strămoșilor și pentru faima lor eu scriu aceste versuri. Și noi spunem: “Mândri, mândri, mândri suntem că suntem Saudi”. Noi alegem calea, calea celor călăuziți. Și fiecare persoană are dreptul să aleagă religia.

Mulțumiți-vă să ne lăsați în pace să credem în Isus. Lăsați-ne să trăim în har până ne vine timpul. Îmi curg lacrimi pe obraz și inima îmi este tristă pentru cei ce au devenit creștini. Cât de cruzi puteți să fiți voi?

Isus spune: “Ferice de cei prigoniți, din pricina neprihănirii”. Și noi de dragul lui Cristos suferim toate lucrurile. Ce este cu voi de ne considerați necredincioși?

Destul – nu-mi pasă de săbiile, răul și rușinea voastră. Amenințările voastre nu mă sperie și noi nu ne temem. Și în Numele lui Dumnezeu, eu sunt până la moarte creștină cu adevărat. Eu am fost departe de Domnul Isus mulți ani. O, istorie mărturisește, o mărturisește! Noi suntem creștini pe calea lui Cristos pe care o urmăm.

Atrageți atenția la cuvântul meu. Isus este Domnul meu și El este cel mai bun Ocrotitor.

Vă sfătuiesc să vă fie milă de voi înșivă, bateți-vă în piept și jeliți-vă. Uitați-vă la privirea voastră plină de ură. Omenia, dragostea unde sunteți?

Și la sfârșit, mă rog Creatorului. Isus este Mesia, Lumina care ne călăuzește în întuneric. El schimbă noțiunile, și stabilește dreptatea.

Fie ca El să răspândească dragostea printre voi, Musulmanilor.

Sursa: Visuri și vedenii: Trezește Isus lumea musulmană? Doyle, T. Nashville, TN: Thomas Nelson, p.60-61.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s