FII CREDINCIOS

Privind la biserica din Sareds ca şi astăzi vedem că biserica se bucura şi se mândrea cu altceva decît ar fi aşteptat Isus Hristos de la ea. Din punctul ei de vedere şi din punctul de vedere al celor din jur, totul părea că este bine, chiar foarte bine. Dar din punctul de vedere al lui Hristos totul era mort pentrucă, „ce este înălţat între oameni este o urîciune înaintea lui Dumnezeu”. Iată cuvintele Domnului Isus adresate acestei biserici:

Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” (Apocalipsa 3:1-6)

Caracterul Domnului Isus Hristos

Felul în care se descrie pe Sine, Domnul Isus Hristos bisericii din Sardes “Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele”, este strîns legată de problema bisericii – “Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort”. În adresarea lui Ioan către cele şapte biserici vedem că cele şapte duhuri ale celor şapte biserici stăteau înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie. (Apoc.1:4)

În Apocalipsa 5:6 este scris că:

Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul. (Apocalipsa 5:6)

În Apocalipsa 4:5 este scris că cele şapte şapte lămpi de foc sunt şi cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu.

Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. (Apocalipsa 4:5)

Duhurile lui Dumnezeu, prin intermediul lui Hristos, Mielul junghiat, erau trimise în tot pămîntul să desăvîrşească lucrarea începută de Hristos. Prezenţa Duhului Sfânt în biserică trebuia văzută prin viaţa trăită a bisericii în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu.

Hristos este Cel ce are nu doar cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu la dispoziţia Sa, ci şi cele şapte stele. Domnul Isus afirmă că cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele sînt la dispoziţia Sa, pentru lucrarea pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o. Ştim că aceste şapte stele reprezintă pe cei şapte îngeri ai celor şapte biserici. Cei şapte îngeri din mâna lui Dumnezeu sunt ca şi instrumente de care El se foloseşte pentru a duce lucrarea de mântuire ce i-a fost încredinţată de Dumnezeu.

Situaţia bisericii din Sardes

Problema bisericii din Sardes era că “era moartă” şi că Domnul Isus Hristos nu găsise faptele desăvârşite ale acestei biserici atunci când o cercetase. Se pare că biserica din Sardes îşi părăsise dragostea dintîi păstrând o faţadă prin care se înşela pe sine însuşi şi pe alţii dar nu şi pe Acela care are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul şi în faţa Căruia totul este gol şi descoperit. Chemarea oricărei biserici este să fie sare şi lumină în locul unde ne-a pus Dumnezeu. Biserica din Sardes nu s-a dovedit să fie sare şi lumină pentru locuitorii cetăţii din Sardes. Ei aveau doar o formă de evlavie. Le mergea numele că există ca şi biserică dar ca şi activitate, fapte şi impactul care trebuiau să-l aibă în societate “ erau morţi”.

„vai de voi cînd oamenii vă vor grăi de bine fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi!” (Luca 6:26)

Înaintea oamenilor, bisericii din Sardes îi mergea numele că trăieşte, adică, faptele şi situaţia ei era apreciată şi rîvnită de cei din jurul ei, pentru că prin ceea ce vedeau ochii, nimeni nu ar fi putut băga de vină faptelor bisericii din Sardes. Dar atenţionarea Domnului Isus ne îndreptăţeşte să credem că Sardesul îşi clădise o religie fariseică a mormintelor văruite, a blidelor spălate doar pe dinafară şi a zeciuelii date doar din izmă din chimen şi din mărar, dar nedată din lucrurile lăuntrice, cum ar fi mila dreptatea şi judecata.

„Veghează şi întăreşte ce rămîne, căci n-am găsit faptele tale desăvîrşite înaintea Dumnezeului Meu”

Cu o ocazie, Isus a zis fariseilor care îşi băteau joc de El şi de învăţătura Lui:

„Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile” (Luca 16:15).

Imediat după aceea, Isus a făcut o precizare:

„Ce este înălţat între oameni, este o urîciune înaintea lui Dumnezeu” (15).

Fariseii clădiseră un sitem religios, ale cărui ritualuri se impuseseră între oameni, dar care provocau lui Dumnezeu dezgust şi supărare. Este suficient să ne aducem aminte de Predica de pe munte, în care Hristos condamnă neprihănirea fariseică şi dă în vileag putregaiul care se ascunde sub masca făţărniciei. Iudaismul înstrăinat de Dumnezeu zidea, în Numele lui Dumnezeu, o falsă împărăţie, o împărăţie care, la suprafaţă, semăna cu cea a lui Dumnezeu, deoarece era zidită cu Scriptura în mînă şi, chipurile, pe baza ei, dar care, de fapt, nu era Împărăţia lui Dumnezeu.

Biserica din Sardes lunecase înspre sistemul fiariseic, spre făţărnicie, având doar o formă de evlavie. De aceea Domnul Isus îi spune bisericii:

„Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te!” (3:3)

Biseica trebuia să se întoarcă la învăţătura adevărată şi să renunţe la făţărnicie, şi aceasta este posibil doar prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Doar Cuvântul lui Dumnezeu ne poate schimba gândirea noastră, atitudinea noastră, faptele noastre şi vorbirea noastră.

Promisiunea bisericii din Sardes.

Promisiunea pe care Hristos o face cuprinde două grupuri de oameni: pe cei care continuau să-I fie credincioşi (3:4) şi pe cei care vor birui, ascultînd de îndemnul lui Hristos (3:5):

„Totuşi ai în Sardes cîteva nume, cari nu şi-au mînjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine în alb, fiindcă sînt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui” (3:4-5).

Deci prima grupă de oameni care erau foarte puţini la număr dar care şi-au pus inima să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa lor şi să fie sare şi lumină vor umbla cu Domnul Isus Hristos îmbrăcaţi în haine albe, fiindcă sunt vrednici. Sunt vrednici pentrucă în pofida tuturor influienţelor şi atacurilor celui rău nu şi-au mânjit hainele tolerând anumite păcate în viaţa lor şi în viaţa bisiericii cât şi a societăţii.

Ce-a de-a două categorie faţă de prima categorie şi-au mânjit hainele şi de aceea Domnul Isus le spune că dacă vor fi biruitori vor fi îmbrăcaţi în hainele albe. Promisiunea este valabilă pentru cei ce îşi vor mărturisi păcatul, se vor pocăi şi se vor întoarce înapoi la împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Dumnezeu să ne ajute să nu ne mânjim hainele curăţite odată de Domnul Isus Hristos prin păcatul care dă târcoale zilnic aşa de lesne şi de viclean.

Dragul meu din ce categorie faci parte?

Astăzi ca şi în zilele când Domnul Isus se adresează bisericii din Tiatira, cei ce făceau răul erau o majoritate ascultând de învăţăturile false ale Iazabelei. Ca şi atunci astăzi cei ce fac răul sunt o majoritate şi doar un număr foarte mic a ales să asculte de Cuvintele Domnului Isus Hristos. Oare cum pot cei ce sunt astăzi o minoritate să aibă influienţă într-o lume plină de rău. De aceea mesajul Domnului Isus Hristos adresat bisericii din Tiatira este foarte important. Mesaj în care Domnul Isus se adresează bisericii din Tiatira cu următoarele cuvinte:

Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă: „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rinichii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. Vouă însă tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni! Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” (Apocalipsa 2:18-29)

Caracterul Domnului Isus Hrisots

Ca şi în celelalte mesaje adresate primelor trei biserici ce le-am studiat până acum vedem că şi bisericii din Tiatira Domnul Isus Hristos se descrie pe sine „ca Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă.” Pentru cei care i-au fost necredincioşi, El este judecător şi executror al pedepsei. Nimic şi nimeni nu poate scăpa din faţa ochilor lui care sînt ca para focului şi care văd totul.

Descrirea Domnului Isus Hristos este nemijlocit legată de problema bisericii din Tiatira. Domnului Isus Hristos i-a dat timp Izabelei să se pocăiască dar ea a respins şi prin urmare Domnul Isus Hristos o va judeca şi o va pedepsi. El a văzut problema şi acum după ce i-a dat timp să se pocăiască o va pedepsi, călcând vinul mâniei lui Dumnezeu în picioare.

Pentru ce Îţi sînt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc? Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sîngele lor a ţîşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mînia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sîngele pe pămînt. (Isaia 63:1-6).

Fiul lui Dumnezeu se prezintă ca Judecător al celor vinovaţi de necredincioşie. El este, de fapt, Judecătorul întregii omeniri, tocmai pentru că a venit mai întîi ca Miel al lui Dumnezeu ca să ridice păcatul lumii şi să ofere mîntuirea întregii lumi.

Cei care au ales necredinicoşia faţă de Fiul lui Dumnezeu aveau să fie străpunşi de ochii Acestuia, care sînt ca para focului şi în faţa cărora totul este gol şi descoperit.

Starea bisericii din Tiatira

Este demn de remarcat ceea ce Hristos apreciază la această biserică, şi anume la aceea minoritate care a ales să asculte de Cuvintele Domnului Isus Hristos: „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sînt mai multe decît cele dintîi”. Cuvintele lăudabile ale Domnului Isus Hrisots nu se adresează nici de cum Izabelei şi adepţilor ei. Interesant este că comparativ cu celelalte trei mesaje adresate anterior celor trei biserici Domnul Isus Hristos nu îi cere bisericiid in Tiatira să se pocăiască. Se pare că cei ce au ales să asculte de Domnul Isus Hristos nu doar şi-au făcut datoria rămânînd credincioşi lui Dumnezeu dar au confruntat-o pe Izabela şi au îndemnat-o să se pocăiască.

Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!

În biserica din Tiatira se pare că Izabela şi adepţii ei erau mai mulţi decît cei ce ascultau de Domnul Isus Hristos care nu mai puteam să facă o schimbare în biserică. De aceea Domnul Isus Hristos intervine prin judecarea şi pedepsirea celor vinovaţi.

Cum de-au ajuns cei din Tiatira să cadă sub influinţa învăţăturii lui Izabela. Apostolul Pavel în 1 Corinteni 5:6 spune:

Puţin aluat dospeşte toată plămădeala. (1 Cor.5:6).

Învăţătura Izabelei a influienţat o mare parte din biserică. Anume această învăţătură Domnul Isus Hristos o condamnă.

„Iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor”

Deci evident este că biserica din Tiatira au lăsat ca Izabela, care se credea proorociţă, să înveţe şi prin învăţătura ei să amăgească pe robii Domnului, dedându-se la curvie şi idolatrie. De aceea Domnul Isus i-a dat un timp de pocăinţă care acum expirase şi Izabela avea să fie pedepsită „Iată că am s-o arunc bolnavă în pat.” Iar celor ce s-au lăsat influienţaţi de învăţătura ei, Domnul Isus le va trimite un necaz de cercetare ca să se pocăiască şi să fie salvaţi de mania lui Dumnezeu. Pentru Izabela pedeapsa era déjà hotarită pentrucă nu a vrut să se pocăiască cînd a fost cercetată. Acum rămase adepţiiei ca să se pocăiască prin necazul îngăduit de Domnul Isus “cercetându-le inima şi rărunchii“. Problema lor era “curvia spirituală”, – adică acte de imoralitate legate de mesele cultice din templele idoleşti şi învăţătura străină ce înstrăina pe slujitori de Isus Hristos.

Promisiunea şi atenţionarea bisericii din Tiatira

Aşteptarea Domnului Isus Hristos de la biserica din Tiatira, şi anume de la cei ce nu s-au lăsat influienţaţi de învăţătura Izabelei, este să rămână credincioşi până la urmă şi să păstreze ceea ce au. Cei ce vor rămâne credincioşi până la urmă şi vor apăra Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul Isus le promite că vor stăpâni peste neamuri şi le va da luceafărul de dimineaţă.

Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.

Biserica din Tiatira trebuia să rămână lîngă învăţătura Domnului Isus şi nu trebuia să aibă nimic în comun cu învăţătura Izabelei. Doar aşa biserica avea să rămână în prezenţa Domnului Isus Hristos, având o relaţie adevărată cu El, şi stăpânind împreună cu El asupra neamurilor.

Dragul meu, care este relaţia ta cu Domnul Isus Hritos care cunoaşte totul despre viaţa ta?

Celei de-a treia biserică căreia i se adresează Domnul Isus Hristos este biserica din Pergam.

Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc. Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” (Apocalipsa 2:12-17)

Potretul Domnului Isus Hristos

După cum am menţionat mai înainte Domnului Isus Hristos se reflectă diferit însituaţia fiecărei biserici în parte. Pentru biserica din Pergam, Hristos este “Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri”. În Apocalipsa 1:16 este scris că

Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri

Se pare că unii din biserica din Pergam au îndrăznit să ia în mână şi în gura lor o altă sabie, o sabie străină de Hristos.

Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc. (Apocalipsa 2:14-15)

Supărarea lui Hristos era că în Biserica Lui erau toleraţi „nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam… cîţiva care, ţin învăţătura Nicolaiţilor pe care Eu o urăsc” (14-15). Hristos este gata să folosească sabia ascuţită cu două tăişuri împotriva celor care au schimbat sabia gurii lui Hristos, adică Cuvîntul Lui, cu sabia străină a învăţăturilor false.

Situaţia Bisericii din Pergam

Ca şi în cazul celorlalte două biserici Domnul Isus Hritos apreciază credincioşia ei şi faptul că locuieşte unde este scaunul de domnie al Satanei. Se ştie că Pergam a fost centrul ofical al cultului imperial din Asia şi că a fost prima cetate din Asia care a primit permisiunea să zidească un templu dedicat unui împărat în viaţă. Astfel a fost zidit templu lui Agustus încă pe când acesta era în viaţă şi zilnic oamenii trebuiau să îi aducă jertfe şi să i se închine. Pe lângă aceasta în Pergam era situat altarul în formă de tron al lui Zeus cu simbolul şarpelui care îl reprezenta pe Soter.

Cei din biserica din Pergam erau obligaţi să aleagă dintre Hristos şi Satana şi cui să i se supună. Antipa, martorul credincios  al lui Hristos a ales să se supună lui Hristos plătind chiar cu preţul vieţii sale.

Ceea ce apreciază însă Hristos la această biseică este că “nu au lepădat credinţă Mea” chiar când Antipa a fost omorât. Deci moartea lui Antipa a fost un test pentru credinţa multora şi în împrejurarea aceasta biserica din Pergam s-a dovedit a fi credincioasă Domnului Isus Hristos. Antipa a murit pentru mărturia Domnului Isus Hristos.

Bătălia biserici era cu cei ce îşi zic apostoli dar nu sunt, cu cei ce s-au lăsat influienţaţi de învăţătura Nicolaiţilor şi a lui  Balaam. Însăşi apostolul Pavel l-a prevenit pe Timotei de acest pericol spunîndui:

După cum te-am rugat, la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum. Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută. Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecării. Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc. (1 Timotei 1:3-7)

Domnul Isus avertizează biserica ca să se pocăiască altfel, va veni la ei în curând şi se va  război cu ei cu sabia gurii Lui.”

Promisiunea bisericii din Smirna

Celui ce va rămâne credincios până la urmă asemenea lui Antipa şi va fi gata să plătească preţul Domnul Isus îi va da să mănânce din mana ascunsă şii va da o piatră albă pe care va scri un nume pe care nu-l ştie nimeni decît cel ce primeşte piatra. În Apocalips 19:12 este scris că:

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. (Apocalipsa 19:12)

Este ceva asemănător cu inelele de nuntă pe care le primesc doar mirele si mireasa în ziua nunţii. În acelaşi timp este vorba despre o relaţie personală pe care o are cel biruitor cu Domnul Isus Hristos. Într-un fel, această relaţie personală specială este cunoscută doar de cel care se bucură de ea, întocmai după cum numele înscris pe piatra albă este cunoscut doar de cel care o primeşte.

Dragul meu, eşti tu gata să îţi dai viaţa ca şi Antipa pentru cauza Evangheliei? Ce relaţie ai tu cu Domnul Isus Hristos, cu Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri?