Paștele: origini, esență și tradiție


Hristos a înviat

În timp ce o bună parte a creștinilor din întreaga lume a sărbătorit deja  Paștele, iar creștinii din estul Europei sînt în pregătiri, mi-am propus să scriu o serie de articole care ne-ar ajuta să medităm asupra esenței acestei sărbători și/sau dacă între timp esența a fost înlocuită de obiceiuri.

Originea

Fiecare sărbătoare își are începutul fie într-o întîmplare, un om sau un popor. Studierea detaliată a originii sărbătorii, a contextului care a generat apariția ei, ne determină să înțelegem semnificația și valoarea ei, precum și impactul asupra celor ce o venerează.

Sărbătoarea Paștelor, precum și Crăciunul, și majoritatea sărbătorilor din calendarul creștin, își are începutul în poporul evreu. Niciun anal istoric nu relatează în detalii începuturile acestei sărbători atît de importante la fel ca Biblia sau Sfînta Scriptură. Anume aici o să-mi încep investigația.

Poporul Israel ajunge să locuiască în Egipt încă de pe timpul lui Iosif, un personaj notoriu al Bibliei, care este numit prim ministru de către faraon pentru calitățile sale deosebite și integritatea imuabilă. Cartea Genesa în capitolul 46 înregistrează un număr de 70 de suflete(bărbați) care au intrat să locuiască în Egipt, fără a menționa și numărul soțiilor.

Anume datorită caracterului și credincioșiei lui Iosif, faraon primește cu bucurie familia acestuia și le oferă sprijinul necesar pentru a se stabili în țară.

Au trecut 430 de ani, timp în care poporul Israel s-a înmulțit nespus de mult, iar după moartea lui Iosif în fruntea Egiptului au fost faraoni care i-au privit pe evrei drept o amenințare pentru țară. Prin urmare, poporul evreu a fost făcut rob.

Este important să menționăm că toate aceste evenimente au fost profețite de Dumnezeul lui Israel încă Patriarhului Avraam(Genesa 15), apoi întărite printr-un mesaj personal fiecăruia dintre liderii poporului(Isaac, Iacov).

În cartea Exodul capitolul 1 se relatează că faraon a fost înspăimîntat de numărul impunător al evreilor de atunci, care puteau deveni aliați de război cu alte popoare împotriva Egiptului. Astfel evreii au fost supuși la munci grele și anume ei au construit cetățile Pitom și Ramses fără a avea la dispoziție tehnici moderne.

Dar se pare că nici aceasta nu i-a mulțumit pe asupritori. Iată ce este relatat în continuare în același capitol: “Egiptenii le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi, și prin tot felul de lucrări de cîmp: în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă.” (Exodul 1:14).

Faraonul pune la cale o exterminare în masă a copiilor evreilor, ordonînd moașelor să omoare orice nou-născut al evreilor de parte bărbătească chiar pe scaunul de naștere. Dar toate moașele, speriate de un plan odios și cu frică de Dumnezeu, pe ascuns lasă în viață pe toți cei născuți de parte bărbătească. Faraonul atunci ordonează întregului popor egiptean să arunce în rîuri pe orice băiat al evreilor care se va naște.

Ceea ce frapează în toate aceste evenimente istorice tragice pentru poporul evreu, este credincioșia Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, care a promis izbăvirea poporului evreu înainte ca această robie să aibă loc. Dumnezeu intervine miraculous în mijlocul acestor ani grei și întunecați de robie și face ca un băiețel evreu să fie scapat cu viață chiar de fiica faraonului.

Moise, băiatul evreu scos din apele rîului Nil, primește o educație în casa faraonului. Cu trecerea anilor, Moise află care îi sînt de fapt rădăcinile, iar fiind martor la muncile grele ale evreilor, ajunge să ia partea unui evreu, omorîndu-i asupritorul egiptean. Prin urmare, Moise este în exil în Madian, unde se căsătorește și în următorii ani paște turmele socrului său.

Faraonul Tutmos III moare, iar în locul lui vine Amenhotep II, faraonul care va ordona ieșirea în masă a tuturor evreilor din Egipt, sub conducerea lui Moise.

Dumnezeu în tot acest timp îl pregătește pe Moise pentru această misiune specială. Mai întîi Moise avea să cucerească încrederea poporului evreu, care cu disperarea așteptau izbăvirea. Apoi, Moise la călăuzirea aceluiași Dumnezeu duce tratativele cu Amenhotep II, care nu s-a lăsat convins așa de ușor să elibereze toți evreii, robii care de-a lungul cîtorva secole au contribuit la prosperarea Egiptului.

Din nou intervine Dumnezeu, care are puterea de a schimba intențiile împăraților. Amenhotep II, în încăpăținarea sa, lasă ca Egiptul și doar egiptenii să treacă prin 10 urgii de neimaginat, care au devastat țara.

Doar după ce însăși faraonul își pierde fiul întîi-născut, iar întreg Egiptul este în doliu după copiii lui, acesta permite exodul tuturor evreilor.

Anume acest exod avea să se întîmple într-un mod anume, moment în care Dumnezeu stabilește o sărbătoarea care avea să se înrădăcineze adînc în inimile evreilor pentru următoarele secole și milenii chiar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s