Libertatea religiei și conștiinței sunt amenințate serios în Republica Moldova


Autori: Leo van Doesburg şi Anca Bulica
Traducere: Boicu Natalia

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a propus o nouă lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării. Scopul legii propuse a fost să creeze un instrument care ar permite prevenirea oricărui fel de discriminare pe teritoriul Moldovei şi ar pune împreună toate prevederile într-un singur act legislativ. Însă, din cauza neînţelegerilor cu privire la scopul noii legi a Ministerului Justiţiei, proiectul propus a devenit foarte controversat şi a stîrnit îngrijorări serioase cu privire la libertatea religioasă şi cea de conştiinţă. Cu toate acestea, lobby-şti neo-liberali activi şi diplomaţi din partea UE au afirmat că aceasta este unica modalitate de a ridica bariera vizelor pentru Republica Moldova .

Planul de Acţiune cu privire la Liberalizarea Vizelor

Uniunea Europeană nu a închis ochii la situaţia din Moldova şi a reacţionat prompt, trecînd la o nouă etapă: iniţiind negocieri cu Moldova pentru o relaţie şi mai apropiată. Prin urmare, la 16 decembrie 2010, Consiliul Uniunii Europene (numit şi Consiliul de Miniştri) a aprobat propunerea Comisiei Europene cu privire la planul de acţiune privind liberalizarea vizelor pentru Modova cu scopul asigurării călătoriilor fără vize între UE şi Moldova. Comisia Europeană a prezentat acest plan de acţiune Moldovei în ianuarie, 2011. Un plan similar cu privire la liberalizarea vizelor a fost prezentat şi Ucrainei. Este interesant că nu au existat posibilităţi de negociere cu privire la condiţiile pe care Moldova trebuie să le îndeplineacă, deoarece Planul de Acţiune, care le-a fost prezentat, este un document unilateral. Acest aspect este ilustrat clar prin felul de exprimare folosit într-o scrisoare din partea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova către Alianţa de Salvare a Familiei din Moldova la data de 12 mai 2011. Această scrisoare explică că Uniunea Europeană pur şi simplu “a înmînat” Moldovei planul dat de acţiune. În scrisoare se spune că “prin acest Plan de Acţiune, Uniunea Europeană impune Moldovei un set de cerinţe obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a face posibilă călătoria cetăţenilor Moldovei în spaţiul Schengen fără vize. Planul de Acţiune face parte dintr-o serie de documente unilaterale din partea Uniunii Eropene privind liberalizarea vizelor acordate ţărilor terţe.” Se menţionează că acelaşi lucru se aplică şi documentelor care au de a face cu liberalizarea vizelor pentru ţările vecine ale UE, şi anume Albania, Bosnia Herzegovina, Macedonia, Montenegro, Serbia şi pentru planul emis Ucrainei. Scrisoarea spune foarte desluşit că “conţinuturile nu se supun negocierilor, ci reprezintă o ofertă a Uniunii Europene adresată unui anumit număr de ţări şi în cazul dat şi Republicii Moldova.“ Această declaraţie confirmă faptul că nu au avut loc negocieri bilaterale, ci că Planul de Acţiune a fost un produs al UE, elaborat de Comisia Europeană şi aprobat de Uniunea Consiliului European (numit şi Consiliu de Miniştri).

Revizuirea Planului de Acţiune cu privire la Liberalizarea Vizelor

O studiere mai amănunţită a acestul Plan de Acţiune scoate la iveală includerea unor cerinţe surprinzătoare. Punctul 2.4 din “Planul de Acţiune în vederea Liberalizării Vizelor pentru Moldova” îndeamnă Moldova să se asigure că restricţiile nedrepte şi măsurile discriminatorii bazate pe “orice criteriu cum ar fi sexul, rasa, originea socială sau etnică, trăsături genetice, statutul de sănătate(inclusiv HIV/SIDA), limbă, religie sau credinţă, opinii politice sau de alt gen, membrie întro minoritate naţională, proprietate, naştere, dizabilitate, vîrstă, şi orientare sexuală” să nu împiedice libertatea de circulaţie pe teritoriul ei. Articolul 2.4.3 face obligatorie adoptarea “legislaţiei anti-discriminare complete după cum recomandă ONU şi Consiliul Europei, organisme de monitorizare, pentru a asigura o protecţie eficientă împotriva discriminării” şi aprobarea “instrumentelor relevante ale ONU şi Consiliului Europei”. Este interesant însuşi faptul că aceste cerinţe specifice fac parte din planul de acţiune UE cu privire la Liberalizarea Vizelor, întrucât ele fac referinţă la instituţii ce nu ţin de UE şi cer adoptarea instrumentelor ONU cu privire la drepturile omului şi cele ale Consiliului Europei. Mai mult, în cerinţele anti-discriminare nu este menţionată necesitatea de a se conforma legilor UE în acest domeniu. Există directivele UE care se ocupă de tema anti-discriminare şi tratament egal: Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 care implimentează principiul tratamentului egal între persoane, indiferent de originea etnică sau rasială şi Directiva Consiliului N.2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 care stabileşte cadrul general pentru tratamentul egal la angajare şi muncă. În loc de a se face referinţă la aceste documente legislative ale UE, sunt menţionate recomandările din partea ONU şi a Consiliului Europei. Se crează impresia că Moldova trebuie să facă mai mult decît se cere statelor membre ale UE. Includerea cerinţelor menţionate cu privire la anti-discriminare în planul de liberalizare a vizelor deasemenea crează impresia că Moldova are nevoie de o nouă lege anti-discriminare şi că adaptarea legislaţiei curente directivelor UE nu este suficientă.

Confuzia de la Ministerul Justiţiei privind scopul precis al legii anti-discriminare a rezultat în elaborarea unei variante controversate a legii propuse.

La scurt timp după ce Moldovei i-a fost înmînat Planul de Liberalizare a Vizelor, Ministerul Justiţiei din Moldova a emis un proiect de lege privind combaterea discriminării. Se pare ca au existat neclarităţi în cadrul Ministerului Justiţiei cu privire la scopul exact al acestei legi. Se pare că prin elaborarea acestei legi se urmăreau mai multe obiective, cum ar fi implimentarea cerinţelor UE, impuse de planul de liberalizare a vizelor şi elaborarea unui singur act legislativ care ar pune împreună toate prevederile anti-discriminare deja existente în legislaţia naţională. Scopul oficial pare destul de vag şi larg şi trădează confuzia existentă în cadrul Ministerului Justiţiei cu privire la motivul exact cu care a fost iniţiat acest proiect de lege. Reprezintă el oare implimentarea Directivelor 2000 ale UE? Sau consolidarea legislaţiei anti–discriminare nationale deja existente? Sau pur si simplu îndeplineşte cerinţele Planului de Acţiune cu privire la Liberalizarea Vizelor?
Faptul că scopul şi obiectivul exact al proiectului legislativ respectiv nu a fost exprimat clar a creat multă confuzie. Drept rezultat, avem un proiect de lege controversat cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării, care merge mult mai departe decît dispoziţiile UE din cadrul legislaţiei comunitare existente, şi cel mai important, nu oferă suficientă protecţie pentru libera exprimare, libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă. De aceea, pe de-o parte, proiectul dat merge prea departe, pe de altă parte este prea superficial.

Articolul 2: defineşte destul de vag termenii legaţi de discriminare, fapt care lasă loc multor interpretări subiective, în special definiţia hărţuirii, discriminării indirecte, instigarea la discriminare, victimizarea şi acţiunea pozitivă. Definiţia instigării la discriminare poate fi interpretată într-un mod care ar submina libertatea conştiinţei şi cea a exprimării şi este inutilă în cadrul acestei legi întrucât nu este inclusă în nici o directivă UE de aceeaşi natură. Definiţia discriminării indirecte este de asemenea problematică şi incompletă. În cele două directive europene menţionate, există o excepţie a aplicării discriminării indirecte în cazurile când activităţile pot fi justificate în mod obiectiv; proiectul de lege din Moldova nu conţine nici o excepţie de acest gen. Şi definiţia acţiunii pozitive poate fi problematică, întrucât depăşeşte prevederile celor două directive şi are un înţeles neclar care poate conduce la acţiuni ce vor afecta libertatea conştiinţei.

Articolul 4, în mod special 4.b şi 4.c pot duce la acţiuni care să submineze libertatea de expresie, deoarece el încearcă să definească forme grave de discriminare cum ar fi: promovarea/susţinerea discriminării prin intermediul mass media (4b) şi plasarea mesajelor şi simbolurilor discriminatorii în spaţiu public (4c).

Articolul 8 prevede măsuri anti-discriminatorii în domeniul angajării. Deşi este luat aproape integral din directiva 2000/78, el nu include prevederea specială prin care se oferă excepţii pe motiv religios, dimpotrivă prezintă doar o excepţie generală, destul de vag exprimată. Din acest punct de vedere, acest articol este o implimentare incompletă a prevederilor directivei 2000/78. Putem intui cu uşurinţă ce consecinţe aduce el după sine.

Articolul 10 se referă la asigurarea non-discriminării în domeniul bunurilor şi serviciilor publice. El enumeră o listă de aşa-numite “bunuri publice” care ne lasă confuzi cu privire la ce înseamnă de fapt ‘bunuri şi servicii publice’. Mai mult decât atât, nici una din cele două directive europene nu conţin vreun articol similar care ar face referinţă la domeniul serviciilor şi bunurilor publice. Articolul 10 pare a se baza pe o directivă care nu a fost adoptată şi care se referea la tratamentul egal în domeniul furnizări de bunuri şi servicii. Această directivă generală aşa şi nu a fost adoptată de UE pentru că este foarte controversată, iar în Austria de curând o încercare legislativă similară a ieşuat.

Articolul 11 interzice discriminarea în domeniul educaţiei şi nu se regăseşte în nici una din directivele europene, de aceea prezenţa sa nu este necesară în nici un act legislativ care pretinde a implimenta directivele UE. Articolul 11.f despre cooperarea cu ONG-uri în scopul elaborării de programe non-discriminare pentru şcoli este chiar alarmant. Articolul 11.2 este de asemenea îngrijorător întrucât această prevedere ar împiedica instituţiile educaţionale să impună anumite restricţii pentru criteriile de admitere în toate situaţiile, fără protecţie oferită anumitor situaţii şi cazuri de excepţie. Nota informativă a Ministerului de Justiţie al Republicii Moldova explică prezenţa acestui articol ca fiind un act de implimentare a prevederilor legislative UNESCO în domeniul non-discriminării din cadrul Convenţiei pentru educaţie. Cu toate acestea, articolul respectiv merge mult mai departe decât prevederile Convenţiei care de fapt asigură excepţii pentru şcolile religioase.

Articolul 13 stipulează necesitatea creării unui Consiliul special pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi este unul care ridică întrebări. Directivele UE asigură un astfel de organism doar în bază de rasă şi etnie. Activitatea acestui Consiliu va fi destul de problematică, deoarece va trebui să se extindă şi în alte domenii, lucru pe care directivele actuale ale UE nu îl cer. Şi mai mult, potrivit prevederilor Articolului 14 acest Consiliu va primi foarte multă putere, inclusiv cea de a aplica sancţiuni. (Art. 14k), lucru care nu este prevăzut de nici una din legislaţiile europene sau moldoveneşti. Este foarte neclar scopul creării unui astfel de Consiliu şi dacă puterea şi atributele lui se vor conforma proceselor democratice.

Articolul 23 asigură directoriile aplicării sarcinii probei. El pune sarcina probei pe cel acuzat mai degrabă decît pe reclamant. Deşi pare nedrept, acest articol este prezent în directivele UE şi deci este greu să îl contrazici. Totuşi se merită de menţionat că în 2006 România a modificat legislaţia anti-discriminare întroducând conceptul de ‘împărţirea sarcinii de probă’ şi a făcut acest proces puţin mai echitabil.

Reacţii şi dezbateri

Există o serie de aspecte ce ţin de formularea prezentei legi care au stârnit reacţii puternice şi care sunt destul de controversate, datorită faptului că ele ar putea aduce consecinţe grave protecţiei drepturilor fundamentale a libertăţii de exprimare, conştiinţă şi religie. În consecinţă, proiectul a cauzat foarte multe reacţii negative în societatea moldovenească. Totuşi atitudinea critică faţă de lege a fost provocată în mare parte de lipsa de cunoaştere şi înţelegere a conţinutului legii şi a scopului ei. Acest lucru s-a întâmplat datorită lipsei de comunicare şi scopului excesiv de vast al legii care a creat confuzie şi suspiciune.

Pe de-o parte, această lege a cauzat discuţii aprinse datorită faptului că ea este percepută ca o unealtă prin care mişcarea homosexuală îşi promovează drepturilie. Drept rezultat, orice încercare de a o contesta a început să fie privită de anumiţi oameni drept o luptă împotriva homosexualilor, fapt care a complicat lucrurile, întrucât toţi cei care aveau ceva de spus împotriva acestei legi erau priviţi drept homofobi. Această situaţie a sustras atenţia de la problema reală a acestui proiect de lege, şi anume faptul că el nu oferă protecţia necesară libertăţii gândirii, conştiinţei şi religiei! Proiectul a fost remis Guvernului şi se află acum acolo pentru revizuire.

Pe de altă parte, multe dezbateri s-au făcut pe marginea faptului că această lege trebuie adoptată pentru a îndeplini condiţiile UE pentru liberalizarea vizelor. Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei nu a afirmat acest lucru în nici un document oficial. O astfel de afirmaţie ar putea fi contestată prin faptul că UE nu poate pretinde Moldovei să adopte măsuri legislative care nu sunt parte a legislaţiei UE. Declaraţiile Monicăi Macovei, membru al Parlamentului Român şi preşedinte al Delegaţiei Parlamentare Europene pentru Moldova şi cele ale lui Dirk Schuebel, reprezentant al UE au contribuit, din păcate, la crearea impresiei că această lege este necesară pentru a implimenta cerinţele UE pentru liberalizarea sistemului de vize.

Reacţii internaţionale vizavi de dezbaterile democratice şi discuţiile pe marginea acestei legi

Probabil că nu este ceva neobişnuit ca reprezentanţi ai UE să se implice în dezbateri pe marginea acestui proiect de lege şi să le influenţeze într-un mod intenţionat sau nu. Monica Macovei, membru al Parlamentului Român şi preşedinte al Delegaţiei Parlamentare Europene pentru Moldova a scris o scrisoarea deschisă membrilor Parlamentului Moldovenesc pe data de 22 martie 2011. Ea începe prin a felicita Guvernul Moldovei pentru această iniţiativă legislativă prin care se urmăreşte prevenirea şi combaterea discriminării şi apoi trece imediat la argumentarea necesităţii de a include criteriu de orientare sexuală printre alte criterii anti-discriminare şi explică de ce acest lucru nu este negociabil din punct de vedere al UE. Ea îşi bazează argumentele sale pe cerinţele articolului 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi pe directiva 2000/78 a Consiliului Europei. După ce menţionează o serie de convenţii pe care Moldova trebuie să le aibă în vedere, fără a explica ce presupune acest lucru, ea încheie scrisoarea astfel: “Egalitatea şi combaterea discriminării sunt valori fundamentale ale UE. Eu salut eforturile Republicii Moldova de a combate discriminarea şi de a integra legile şi valorile Uniunii Europene. ”
Interesant este să observăm că dna Monica Macovei a dat informaţii incomplete despre ce înseamnă a adera la principiile Europene. Scrisoarea ei s-a concentrat doar pe argumentarea faptului de ce unul din cele căteva criterii de discriminare merită să fie inclus în proiectul de lege respectiv, şi anume orientarea sexuală. Ea menţionează că orientarea sexuală este un grup protejat de către directiva 2000/78, dar uită să accentueze faptul că aceeaşi directivă include o scutire foarte importantă pentru etosul religios în ce priveşte angajarea la muncă, care a fost inclusă în mod special în acea directivă pentru a proteja libertatea conştiinţei şi religiei, articol care lipseşte cu desăvârşire din proiectul de lege din Moldova. Şi mai mult, fie că a omis în mod intenţionat sau nu articolul respectiv, ea critică unica excepţie importantă care există în proiectul de lege moldovenesc, şi anume articolul 7(3). Potrivit acestui articol,“Nu se va considera discriminare când un drept anume va fi constrâns din motive obiective şi cu un scop legitim, iar măsurile prin care se va atinge acel scop vor fi egale, adecvate şi necesare unui proces democratic”. Plus la toate, argumentul dnei Macovei precum că Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ar sta la baza asigurării protecţiei de discriminare pe motiv de orientare sexuală este incompletă. Mai întîi, nu toate statele membre ale UE au aderat la această Cartă. Polonia şi Marea Britanie au negociat să nu semneze acest document. Şi Macedonia, în negocierile sale cu UE, a cerut să nu i se seară acceptarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ca parte a Tratatului de la Lisabona, motivând că prin aceasta încearcă să îşi protejeze politica de protecţie a familiei. Este interesant de menţionat că regimul de vize i-a fost ridicat Macedoniei fără o lege atât de liberală ca cea propusă în Moldova. Din acest punct de vedere, se pare că Monica Macovei este foarte selectivă în ce priveşte care drepturi din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene le apără. Dânsa foloseşte doar Articolul 21 (care oferă protecţie “orientării sexuale”) fără a menţiona şi alte drepturi din acceaşi Cartă cum ar fi “libertatea gîndirii, conştiinţei şi religiei” (Art. 10 din Cartă) sau “libertatea de exprimare şi de informare” (Art. 11 din Cartă).
Un alt oficial care a participat la dezbaterea cu privire la legea propusă, numită legea anti-discriminare este reprezentantul UE Dirk Schuebel. La conferința de presă din data de 26 Mai, 2011, iată ce a afirmat dânsul conform presei din Moldova: “În 2011 luna de miere se termină. Acum noi am devenit un cuplu și trebuie să lucrăm împreună ca să avem rezultate”, astfel accentuând faptul că a sosit timpul ca Moldova să se apuce de lucru pentru a îndeplini cerințele UE. El și-a concluzionat afirmațiile sale prin a se referi specific la legea propusă cu privire la prevenirea și combaterea discriminării: “Adoptarea legii nediscriminare este o condiție prealabilă pentru liberalizarea regimului de vize. Acesta este un punct în planul de acțiune Moldova-UE. Dacă legea propusă a nediscriminării nu va trece, cerințele planului de acțiune nu vor fi împlinite.”
Această afirmație a fost înțeleasă și transmisă de presa moldovenească ca fiind una clară că Moldova nu mai are nici o altă opțiune decât cea de a adopta legea în varianta sa inițială și controversată. Aceasta afirmaţie este, prin urmare, făcută fără a cunoaşte neajunsurile acestui proiect legislativ. Mai mult decât atât, putem afirma că Dl. Schuebel abuzează de autoritatea sa şi cea a Uniunii.
După cum am văzut, potrivit Ministerului Afacerilor Externe și al Integrării Europene, Planul de Acțiune nu a fost negociat, ci a fost înmânat Moldovei ca și un set de criterii care trebuie adoptate. De asemenea, Planul de Acțiune nu a dictat specific forma prin care dispozițiile anti-discriminatorii urmau să fie adoptate în cadrul legislaţiei moldovenești, ci doar au cerut ca principiul anti-discriminării să fie prevăzut de lege pentru orice criteriu. Oare nu ar fi de-ajuns dacă Parlamentul ar decide să adapteze legislaţia doar prin a urma directivele UE (2000/43) și (2000/78) cu prevederile și excepțiile care sunt valabile pentru fiecare stat membru? Poate UE să ceară mai mult de la una din țările vecine decât ar cere de la un stat membru pentru a oferi liberalizarea vizei?
Câteva reacții internaționale cu privire la propunerea legislativă din Moldova au fost îngrijorătoare privitor la alte criterii incluse în lege. Preocupat de situația din Moldova, Bas Belder, parlamentar European, împreună cu Peter van Dalen, la fel parlamentar European, au pus următoarele întrebări Comisiei Europene pe data de 12 iulie:
“Pe data de 16 decembrie, 2010, Consiliul a aprobat Planul de Acțiuni al Comisiei cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova, care a fost prezentat de către Comisie Moldovei în Ianuarie 2011. Planul de liberalizare a vizelor a fost elaborat urmând evaluarea obstacolelor posibile pentru călătoriile fără viză. Unul din obstacolele identificate a fost legat de probleme în relațiile externe (drepturile și libertățile fundamentale ale omului)legate de circulația persoanelor. Ca și rezultat, paragraful 2.4.1 al Planului de Acțiuni abordează această problemă și solicită ca Legislația să fie revizuită, astfel încât să se evite limitarea libertății de circulație pe un mare număr de posibile criterii de discriminare. Paragraful 2.4.4 din Planul de Acțiuni de liberalizare a regimului de vize solicită ca Moldova să adopte ”o legislație anti-discriminatorie completă” cu scopul de a asigura drepturile cetățenilor și protecția minorităților.
Urmând această recomandare a Planului de Acţiuni, Republica Moldova a elaborat o lege anti-discriminare bazată pe Directiva Consiliului Europei 2000/78 privind egalitatea de tratament în ocuparea forţei de muncă şi Directiva 2000/43 privind egalitatea de tratament, fără deosebire de rasă sau origine etnică. Cu toate acestea, legea propusă depăşeşte cu mult aceste două directive, de exemplu, prin includerea unui număr mai mare de criterii de discriminare, dar fără a se oferi dispoziţii specifice pentru excepțiile prevăzute de directive pentru a proteja libertatea de conştiinţă sau a convingerilor religioase. ONG-urile naționale și-au exprimat îngrijorarea cum că legea propusă nu oferă garanții suficiente pentru apărarea libertății conștiinței și exprimării datorită insuficienței de excepții adecvate în textul legii. Reprezentantul UE pentru R.Moldova, Dl. Schuebel, în timpul unei conferinţe de presă ce viza acest act normativ a făcut declaraţii care sugerează că Republica Moldova ar trebui să adopte proiectul de lege în forma sa actuală, cu scopul de a obţine liberalizarea regimului de vize. Aceste declaraţii au consolidat afirmaţiile anterioare de aceeaşi natură ale unui deputat al Parlamentului European exprimate într-un interviu.

Este rezonabil din partea Comisiei să se aştepte ca Republica Moldova să îndeplinească condiţiile planului de liberalizare a regimului de vize, prin adoptarea unei legislaţii anti-discriminare care merge mult mai departe decât cerinţele acquis-ului UE?

Să sperăm că Parlamentul Republicii Moldova va fi înţelepţ în decizii şi va motiva cu seriozitate Ministerul Justiţiei să adapteze legea cu dispoziţii care sunt limitate la cerinţele directivelor UE, astfel încât acest proiect de lege să nu devină o lege care va preveni şi combate libertăţile fundamentale, în societatea moldovenească. Speranța noastră este, prin urmare, că Alianţa politică pentru Integrare Europeană va fi suficient de puternică pentru a rezista presiunii anumitor diplomaţi ai UE şi că ei se vor lupta pentru integrarea Moldovei în UE, cu demnitate şi cu respect apelând la drepturile lor proprii în calitate de stat european suveran.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s