Nu te lăsa biruit de provocările nebunului


Sistemul de valori din lumea în care trăim este cu totul pervertit. Pervertit prin acţiunile nebunilor care defaimă standardele morale stabilete de familie, biserică şi societate. Astăzi nu mai este la modă standardele moral-spirituale ci ceva eşit din comun, aşa numitul “fan”. Fapta homosexualilor  Nebunia a ajuns să fie numită, astăzi fan.  Prin articolul de faţă vrem să vedem cum putem să nu ne lăsăm biruiţi de provocările nebunului. 

Nu răspunde nebunului după nebunia lui.

Cuvîntul “nebun, nebunie” potrivit dicţionarul explicativ al limbii române înseamnă lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire, nechibzuinţă, nesocotinţă. O acţiune sau faptă de om nebun lipsită de orice judecată.

Potrivit lui Solomon înţelepciunea nu este pentru cei nebuini pentru că ei o dispreţuiesc şi o nesocotesc. De ce? pentru că nebunia este lipită de inima lor şi sunt înclinaţi să asculte mai mult de o fărădelege decât de cuvintele înţelepcţilor. De aceea nuiaua este pentru spinarea lor. Solomon vorbeşte ca şi consecinţă a alegerilor lor este nuiaua, pedeapsa şi consecinţele ce sunt îngăduite de Dumnezeu pentru ai pedepsi şi disciplina.

Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, şi nuiaua pentru spinarea nebunilor. Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el. (Proverbe 26: 3-4)

Cel înţelept este chemat să nu răspundă nebunului după nebunia lui. Cum însă să o facem? Atunci când suntem provocaţi printr-o vorbă sau faptă a nebunilor nu trebuie să le dăm importanţă sau să le atragem atenţie. Mai mult decât atât nu trebuie să le răspundem faptei lor ca să nu se creadă înţelepţi şi importanţi. Astfel prin ce ne deosebim de cei nebuni dacă le răspundem cu aceeaşi monetă?

Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. (Matei 5:38-40)

Zilele trecute am mers în parc împreună cu băieţii noştri. În timp ce Paul şi Samuel se jucau cu o minge un copil s-a apropiat şi le-a luat mingea şi a aruncat-o peste gard, în ograda unei persoane. Supăraţi băieţii au venit să se plângă pentru fapta urâtă a băiatului. Le-am spus că băiatul a făcut-o intenţionat şi că vrea să îi provoace dar ei nu trebuie să se lase biruiţi. Samuel însă când l-a văzut pe băiat s-a apropiat şi l-a împins. În contrast cu Samuel, Paul s-a apropiat şi s-a salutat cu el şi a încercat să zidească relaţii cu el, chiar dacă copilul nu a vrut să răspundă salutului lui Paul.

Domnul Isus spune să nu ne lăsăm provocaţi celui ce vor să ne facă rău ci să le răspundem cu bine sau să îi ajutăm să-şi vadă nebunia şi să fie mustraţi prin atitudinea noastră corectă. Deci a nu răspunde nebunului după nebunia lui nu înseamnă a nu-i răspunde.   

Răspunde nebunului după nebunia lui.

Dacă nu le răspundem nebunilor, ei se vor crede înţelepţi şi vor continua în atacul la persoană prin vorbire sau faptă. De aceea trebuie să le răspundem nebunilor după nebunia lor ca să fie mustraţi şi ruşinaţi de prostia lor şi să se oprească.

– Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept. – (Proverbe 26:3-5)

Cum însă trebuie să fie răspunsul nostru? Să privim la exemplul lui Abigail şi cum această femeie cu judecată şi-a salvat viaţa sa şi a lui David de provocărilor nebune ale soţului său Nabal din 1 Samuel 25. În timp ce David era fugar împreună cu oştaşii săi a apelat la Nabal (al căruin nume înseamnă nebun) după ajutor.

În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi şi o mie de capre şi se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui. Numele acestui om era Nabal, şi nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată şi frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru şi rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb. David a aflat în pustiu că Nabal îşi tunde oile. A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiţi-vă la Carmel şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi-l de sănătate în numele meu şi să-i vorbiţi aşa: „Să trăieşti în pace, şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău. Şi acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât şi nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel. Întreabă pe slujitorii tăi şi-ţi vor spune. Să capete trecere, dar, tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă, dar, te rog, robilor tăi şi fiului tău David, ce te lasă inima.” (1 Samuel 25:2-8)

Nabal însă, în loc să fie mulţumitor, şi să răsplătească pe David pentru protecţia şi grija sa faţă de păstorii lui Nabal, el l-a refuzat într-un mod obraznic şi l-a atacat prin acuzaţii şi vorbe urâte.

Când au ajuns oamenii lui David, au spus lui Nabal toate aceste cuvinte, în numele lui David. Apoi au tăcut. Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni. Şi să-mi iau eu pâinea, apa şi vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni care sunt de nu ştiu unde?” Oamenii lui David şi-au luat drumul înapoi; s-au întors şi au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David. Atunci David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-şi încingă sabia!” Şi fiecare şi-a încins sabia. David şi-a încins şi el sabia, şi aproape patru sute de inşi s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalâcuri. (1 Samuel 25:9-13)

Se pare că David s-a lăsat provocat de răspunsul nebun al lui Nabal şi s-a pornit să piardă toată casa lui cu tot ce avea. David a primit o lecţie ce trebuie s-o învăţăm cu toţii de la o femeie înţeleaptă. Abigail, soţia lui Nabal, când a auzit despre fapta lui Nabal şi despre pericolul care îi păştea, a luat provizie şi i-a ieşit în întâmpinare lui David.

Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide şi două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari şi a zis slujitorilor săi: „Luaţi-o înaintea mea, şi eu voi veni după voi.” N-a spus nimic bărbatului ei, Nabal. Ea a încălecat pe un măgar, a coborât muntele pe un drum tufos, şi iată că David şi oamenii lui se coborau în faţa ei, aşa că i-a întâlnit. – (1 Samuel 25:18-20)

Abigail şi-a cerut iertare de la David şi a vorbit înţelept lui David.

Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi şi ascultă cuvintele roabei tale. Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el; Nabal îi este numele şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimişi de domnul meu. Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te ajuţi cu mâna ta. Vrăjmaşii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal! Primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu şi să se împartă oamenilor care merg după domnul meu. (1 Samuel 25:24-27)

Nabal mai târziu însă a fost lovit de Dumnezeu şi a murit iar David prin sfatul unei femei înţelepte a fost protejat de a vărsa sânge nevinovat. David a fost oprit să răspundă provocărilor unui nebun.

Frica de Domnul te va păzi de provocările nebunului. 

Începutul înţelepciunii este frica de Domnul iar cunoaşterii Cuvântului lui Dumnezeu ne oferă standardul cu care putem înţelege viaţa. Iar acest standard se formează prin cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu la care ne cheamă înţelepciunea lui Solomon.

Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii; pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire; ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă – să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă – pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tâlc. Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura. (Proverbe 1:1-7)

Împlinirea Legii Domnului, este o chemare la părtăşie cu Însuşi Înţelepciunea, cu Dumnezeu. Tocmai lucrul acesta îl subliniază Solomon în capitolul 3:

Nu te socoti singur înţelept; teme–te de Domnul, şi abate–te de la rău! (3:7).

Oare nu Legea ne spune ce este bine şi ce este rău, ca să ne putem abate de la rău? Şi dacă frica de Domnul este începutul înţelepciunii prin care Dumnezeu ne învaţă ce este bine şi ce este rău, protejându-ne de provocările nebune ale acestui veac, atunci tot frica de Domnul este contrar nebuniei, răului , trufiei şi purtării rele.

Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu. (Proverbe 8:13)

Înţelepciunea ne învaţă ce este drept şi cum să ne protejăm de provocările nebunilor care nesocotesc şi dispreţuiesc sfaturile înţelepţilor.

Iar tu dragul meu cum răspunzi atunci când eşti provocat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s