Împreună cu soția mea am avut bucuria să participăm la seminarul de iarnă organizat de Dl. Vasile Filat în incinta sanatoriului “Codru” de la Călărași. Timp de 10 zile împreună cu alți participanți am studiat epistola a II-a a lui Pavel către Tesaloniceni după metoda inductivă. Studiind 2 Tesaloniceni, am învățat ce atitudine trebuie să avem atunci când trecem prin situații dificile ale vieții, care sunt evenimentele ce țin de a doua venirea a Domnului Isus Hristos și cum să trăim în orânduială, neobosind în facerea binelui. În baza adevărurilor studiate am învățat principii de planificare a timpului și am avut posibilitatea să ne facem o evaluare bună a lucrării din anul 2009.

Pentru că am fost de la mai multe organizații cum este Clubul de Taekwon-Do “Stolas Leukas”, Asociația Obștească “Engleza pentru o viață nouă”, Asociația Obștească “Scriptehinfo”, Ziarul “Liber” și Mișcarea de Tineret “Generația Curată” de la biserica “Bunavestirea” am fost împărțiți pe grupe pentru a face evaluarea lucrărilor în care suntem implicați cât și planificarea tuturor activităților pentru anul 2010.

Ca și club încă odată ne-am bucurat cu toții să vedem realizările frumoase obținute anul acesta : Campionatul Mondial din Malaezia, de unde Sergiu Filat și Alexei Tentiuc s-au întors cu medalii de aur și bronz. O altă realizare a fost că alți 5 sportivi au susținut examenul la centura neagră I,II și III dan. Recent de la Campionatul României echipa clubului nostru s-au întors cu 17 medalii dintre care 4 de locul I. Lista poate fi continuată cu taberele de vară, seminarele naționale și internaționale, sesiuni prin care sportivii și instructorii clubului nostru au fost pregătiți pentru lucrarea de popularizare a taekwon-doului cât și propovăduirea Evangheliei.  Același lucru poate să-l spună fiecare membru al echipei în care lucrează.

Cu echipa clubului de Taekwon-do “Stolas Leukas” în fiecare zi am antrenat tehnica de bază și matsoghi sau sparingul de bază programat la trei pași, care joacă un rol foarte important în procesul de luptă.

Fiecare din noi ne-am întors acasă cu dorința de a ne îmbunătăți metoda zilnică de planificare în baza a ceea ce am învățat. Fie ca Dumnezeu să ne ajute ca tot ceea ce am planificat să facem pentru țara noastră anul acesta să se împlinească.

Vă felicităm cu sărbătorile de iarnă și vă dorim ca anul acesta să aveți parte de bucurie, pace și prosperitate. La Mulți Ani!

Anunțuri

Un gând despre „Seminarul de iarnă “Planificarea Timpului”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s