Pe data de 30 August Clubul de Taekwo-Do „Stolas Leukas” a sărbătorit 12 ani de la fondarea şi activitatea sa în rândul copiilor şi tinerilor din ţara noastră. Motivul principal al sărbătorii au fost rezultatele frumoase ce le-a obţinut Clubul în toţi cei 12 ani de activitate cum sunt antrenamente, examene competiţii, tabere,etc iar ce-a mai importantă realizare ce a fost menţionată de toţi instructorii clubului este caracterul frumos ce l-au primit în urma studierii Sfintelor Scripturi. Sărbătoriţii au sărbătorit atât realizările frumoase cât şi-au făcut şi o evaluare bună a lucrăii pentru a cunoaşte ce au de făcut în anul de învăţământ ce le stă în faţă.

Foto aniversarea clubului

Încă de la bun început Preşedintele Clubului, Dl.Vasile Filat şi-a propus drep viziune să crească o generaţie de tineri educândui în spiritul valorilor creştine, tineri ce vor merge în localităţile din ţara noastră pentru ai învăţa pe copii, disciplină, respect, perseverenţă şi adevărurile Sfintelor Scripturi ce ne pot schimba viaţa şi caracterul nostru. Astăzi în cadrul clubului activează 20 de instructori ce îşi desfăşoară activitatea în 17 localităţi din ţara nostră, predând Taekwon-do şi studiu biblic inductiv la mai mulţi de 650 de elevi. Iar trei din ei sunt misionari în două ţări musulmane. Până în prezent clubul a pregătit 28 de centuri negre, iar anul acesta sportivii Sergiu Filat şi Alexei Tentiuc s-au întors acasă de la cel de-al VII-a Campionat Mondial cu medalii de aur şi bronz. Totuşi cea ma mare realizare pentru club rămân vieţile transformate ale tinerilor.

DSC_0050

La sărbătoare au fost prezenţi oaspeţi de onoare ce au apreciat şi s-au bucurat de rezultatele şi eforturile depuse împreună pentru educarea copiilor şi tinerilor din ţara noastră. Dl. Ion Chiosa, primarul comunei Lăpuşna care de nenumărate ori ne-a susţinut financiar, a mulţumit din partea tuturor locuitorilor comunei pentru implicarea şi dedicarea noastră în viaţa copiilor şi a tinerilor din localităţile din ţara noastră.

DSC_0008

Speranţa celor din Clubul de Taekwon-do Stolas Leukas este ca activitatea şi rezultatele lor să fie auzite şi văzute de către conducerea statului şi Ministerului tineretului şi sportului pentrucă până astăzi clubul nu are o încăpere iar sportivii se antrenează de cele mai multe ori sub cerul liber şi iarna şi vară în condiţii foarte grele.

DSC_0033

Sfântul Apostol Pavel în scrierile sale bisericii din Corint a spus: De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. (2 Corinteni 4:16) Astfel toţi sportivii au fost înflăcăraţi de a continua să se investească în vieţile tinerilor pentru pentru a produce o schimbare în rândul lor prin antrenamente şi studierea Sfintelor Scripturi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s