Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat la cer, Isus şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim unde avea să fie batjocorit, schinjiuit şi răstignit pe cruce.

Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.” Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.” Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.” Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9:57-62)

Cum trebuie să-L urmăm pe Domnul Isus ca să fim mântuiţi?

Să-l urmăm fiind atenţi la motivaţie

Prima persoană din cele trei s-a oferită să-L urmeze pe Domnul Isus Hristos oriunde nu va merge El.

Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.

În Evanghelia după Matei ni se spune că acesta era un cărturar şi prin urmare un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Domnul Isus cunoscând motivul pentru care această persoană a ales să-L urmeze îi răspunde :

Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.

Motivul pentru care alesese prima persoană să-L urmeze pe Domnul Isus era unul material. Să te alipeşti de unul care poate vindeca bolnavii, poate scoate duhurile necurate, poate învia morţii, poate înmulţi pîinile, poate umbla pe mare, nu era puţin lucru! În prezenţa unui astfel de om oricînd se poate cîştiga ceva.

Domnul Isus se îndrepta spre Ierusalim, spre cruce şi spre moarte. În Luca 9:23-25 Domnul Isus a spusu ucenicilor Săi.

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui. Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?

Cuvintele „să se lepede de sine” într-o altă traducere sună în felul următor: „ să renunţe la sine însuşi”. Zilnic cel ce voieşte să-L urmeze pe Domnul Isus trebuie să renunţe la sine însuşi, să renunţe la plăcerile vieţii acesteia, să renunţe confortul vieţii acesteia şi să aleagă să poarte zilnic crucea care i-a fost dată.

Apostolul Pavel a renunţat la toate realizările sale şi la trecutul său şi a socotit totul un gunoi pentru preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos. În Filipeni 2:17 apostolul Pavel a spus: „Şi chiar dacă va trebuie să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.” Aceasta şi înseamnă să-ţi i-ai crucea lui Hristos, să fii gata să-ţi pui viaţa în joc pentru alţii. Să fim gata ca şi Stefan care şi-a dat viaţa pentru Hrisos fără ca să aştepte ceva în schimb.

Dacă am venit la Hristos doar din motiv financiar ce vom face atunci când ne vor vorbi de rău şi ne vor prigoni din cauza Lui. În cazurile acestea în loc ca Hristos să ne dea ceva El va cere de la noi credincioşie. În astfel de situaţii va rezista doar cel ce a venit la Hristos nu de dragul de a cîştiga ceva de la El dar de dragul Lui Hristos şi voii Sale.

În capitolul 18:28-29 Domnul Isus a spus ucenicilor săi care au lăsat totul şi L-au urmat:

Adevărat vă spun, că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţi, sau copii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţă veşnică.

Care este motivaţia pentru care tu î-L urmeze pe Domnul Isus?

Cel ce vrea să-L urmeze pe Domnul Isus trebuie s-o facă cu o motivaţie sinceră şi curată.

Atenţie la priorităţi

Celui de-al doilea personaj, Isus i-a zis:

„Vino după Mine!”

În viaţa acestei persoane existau lucruri mai urgente şi mai importante decît a merge după Isus:

Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu” (59)

S-ar fi părut că omul nostru are dreptate. Însăşi Legea spune:

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (Ex. 20:12).

Dar un cunoscător al Legii trebuia să ştie că această poruncă, deşi este asemenea primei porunci, ea rămîne totuşi a doua. Căci prima dintre porunci era să iubeşti mai întîi pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea ta şi abia apoi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Îngrijorările vieţii vor face ca întotdeauna să existe ceva care trebuie făcut mai întîi, iar lucrarea lui Isus va rămîne întotdeauna pe al doilea loc. Dumnezeu nu neagă realităţile în care ne-a aşezat să trăim. Naşterea şi moartea, părinţii, copii şi fraţii sînt realităţi care ne-au fost, într-un fel, impuse de El, iar noi trebuie să învăţăm să le respectăm. Dar în afara Domnului nimic nu poate veni mai întîi. Domnul Dumnezeu trebuie iubit mai întîi cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea noastră. Aceasta este cea mai mare şi cea dintîi poruncă.

Domnul Isus în predica de pe munte a spus:

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Acela care doreşte să-L urmeze pe Isus trebuie s-o facă iubindu-L pe El mai întîi şi mai presus de orice altceva!

Atenţie la credincioşie

Al treilea personaj ca şi primul se oferă, să-L urmeze pe Isus:

Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întîi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei (61).

Domnul Isus i-a răspuns:

Oricine pune mîna pe plug şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu. (62)

Dacă primul trebuia să-şi revizuiască motivele pentru care dorea să-L urmeze pe Isus, iar al doilea, priorităţile, acesta din urmă trebuia să-şi verifice credincioşia. Dacă cineva doreşte să-şi mîntuiască sufletul, trebuie să-L urmeze pe Isus pînă la capăt, deoarece vom dobîndi mîntuirea sufletului nostru ca sfîrşit al credinţei noastre, nu ca început al ei. Or, între începutul şi sfîrşitul credinţei, fiecare dintre noi trebuie să trecem printr-un cuptor al încercărilor, pentru că, a porni pe urmele lui Isus înseamnă a accepta să mergi spre Cruce, spre lepădarea de sine şi spre jertfirea de sine, înseamnă a accepta să trăieşti ca miel în mijlocul lupilor.

Isus Îşi îndreptase faţa hotărît să meargă la Ierusalim, unde urma să fie prins, batjocorit, schingiuit şi răstignit. Crucea avea să fie un prilej de poticnire pentru mulţi. Dar „de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele — a spus Isus ucenicilor Săi — Se va ruşina şi Fiul omului de el cînd va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (9:26).

Crucea avea să fie pentru foarte mulţi o pricină de poticnire. Călcarea pe urmele lui Isus trebuie să fie motivată de înţelegerea corectă a lucrării Lui. A-L urma pe El înseamnă a fi gata să accepţi lepădarea de sine şi purtarea crucii în fiecare zi. Urmarea lui Isus implică o „pierdere” a vieţii pentru El, o renunţare la lumea aceasta şi la bogăţiile ei înşelătoare şi o apreciere a «ruşinii» şi a «nebuniei crucii». De aceea „oricine pune mîna pe plug, şi se uită înapoi — spune Domnul Isus — nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (9:62).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s