Inima Dragostea este dorită de fiecare din noi. Fără dragostea viaţa ar fi incompletă şi disperată. Această dorinţă de a iubi şi de a dărui este în inima fiecărui bărbat şi femeie. Oamenii încearcă în multe feluri să descopere dragostea adevărată, adâncă şi puternică care nu va pieri niciodată. Totuşi căutarea dragostei a provocat mai multă durere şi suferinţă, mai multă înfrângere şi amărăciune decât toate molimile şi războaiele din istorie. Mulţi tineri se străduiesc din răsputeri să înţeleagă ce este dragostea şi cum o pot găsi. Mulţi tineri sunt dispuşi să renunţe aproape la orice pentru a cunoaşte dragostea. Pentru unii tineri dragostea pune lumea în mişcare. Şi cu toate acestea, mulţi ajung să sufere de dor, să aibă parte de dezamăgiri, să-şi facă calcule greşite sau să comită greşeli tragice, pentru că nu înţeleg clar ce este dragostea – şi nici ce nu este ea. Tinerii de multe ori fac greşeli fatale din cauză că ei nu ştiu ce este dragostea şi confundă dragostea cu experienţe sau emoţii.

Ce nu este dragostea.

Dragostea adevărată nu se confundă cu plăcerea.

Astăzi aproape toate emisiunile tv, posturile de radiou, ziarele, revistele vorbesc despre plăceri şi nu despre dragoste. Felul nostru de a gândi, filmele, muzica, revistele, cultura noastră,  confundă plăcerea cu dragostea. Dragostea adevărată este foarte diferită de plăcere, pentrucă dragostea dăruieşte şi nu aşteaptă să i se dea iar plăcerea caută să aibă un câştig. În Evanghelia după Ioan 3:16 este scris:

Căci atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe singurl său Fiu, ca orice crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică.

Pe când noi încă ieram păcătoşi Dumnezeu s-a gîndit la noi. Iată exemplul desăvârşit al dragostei de la care trebuie să luăm exemplu. O dragoste care a căutat binele nostru şi a jertfit tot ce a avut mai scump. Dragostea este atunci când celălalt caută binele celuilalt, aşteaptă şi este rezistibilă.

cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste. (Efeseni 4:2)

Dragostea adevărată nu se confundă cu aventurile romantice.

Unii băieţi îi pot spune unei fete cuvinte care o pot face să se simtă foarte bine. Unele fete îl pot face pe un băiat să se simtă mai înalt sau mai puternic decât toată lumea, doar prin simplul fapt că se uită în ochii lui. Poveştile de dragoste pot fi minunate, dar nu reprezintă dragostea adevărată. Este vorba numai de sentimente: dragostea adevărată ete mult mai mult.

Dis-de-dimineaţă ne vom duce la vii să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea şi dacă au înflorit rodiile. Acolo îţi voi da dragostea mea. Mandragorele îşi răspândesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat. (Cîntarea Cîntărilor 7:12-13)

Dragostea adevărată este romantică şi trebuie să fie aşa. Atunci când lipseşte dragostea şi punem accent doar pe aventurile romantice crezând că iubim cu adevărat ne înşelăm. Aventurile romantice vor veni totdeauna dintr-o dragoste adevarată şi transparentă faţă de celălalt.

Dragostea adevărată nu se confundă cu pasiune.

Pasiunea este interesul intens pentru o persoană de sex opus. Pasiunea nebună îl poate lăsa pe un tânăr sau pe o fată cu capul în nori, aiuriţi şi zăpăciţi. Când oamenii spun că s-au îndrăgostit sau când discută despre dragoste la prima vedere ei vorbesc de fapt despre o pasiune oarbă. Pasiunea oarbă poate fi un sentiment care te copleşeşte, dar ea nu este dragostea adevărată.

După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o. Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după sora sa Tamar; căci era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva. (2 Sam. 1-3)

Îl vedem pe tînărul Absalom chinuit şi bolnav după Tamar. Este oare dragostea lui Absalom faţă de Tamar o dragoste adevărată? Nicidecum, pentrucă vedem pe Absalom că căuta să îi facă ceva rău dar nu putea pentrucă Tamar era fecioară şi îi venea greu să îi facă ceva. Pasiunea lui Absalom l-a dus la un plan mişel. Astfel Absalom a necinstit-o pe Tamar, după care a alungat-o şi a urât-o foarte mult.

Atunci Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie. Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.” Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta. Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.” Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea. Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te!” (2 Sam. 10-15)

Pasiunea este egoistă iar dragostea adevărată niciodată nu va proceda în felul în care a procedat Absalom cu Tamar.

Dragostea adevărată nu se confundă cu sexul.

Dragostea este un proces pe care fiecare persoană îl învaţă şi ia se dezvoltă şi creşte continuu pe când sexul este un act, este instinctiv şi nu necesită nici un efort. Dragostea cere interacţiune emoţională şi spirituală iar sexul cere numai interacţiune fizică. Dragostea adânceşte o relaţie – sexul duce la monotonie. Dragostea adevărată nu se confundă cu plăcerea cu ideile cu pasiunea sau cu sexul.

Ce este dragostea.

Realitate este că foarte puţini tineri cunosc ce este dragostea adevărată. Scenele vizionate în filme, revistele, ziarele, internetul nu ne învaţă ce este dragostea adevărată. Este însă o carte care ne învaţă dragostea adevărată, Biblia din care am învăţat şi eu cum să iubesc cu adevărat şi să-mi manifest sentimentele mele de dragoste faţă de persoana pe care o iubesc.

Dragostea adevărată iubeşte, punct.

Acest fel de dragoste iubeşte fără ca să stabilească condiţii sau cerinţe faţă de celălalt. Iubeşte nu pentru ceea ce are celălalt dar iubeşte pentru ceea ce este celălalt. Mai frumos decât exteriorul este interiorul, caracterul persoanei de care este îndrăgostit celălalt. Cel ce iubeste cu o astfel de dragoste priveste dincolo de fizicul persoanei. Va-ţi pus întrebarea ce se întâmplă cu dragostea celor ce iubesc doar pentru ceea ce are sau cum arată celălalt? Atunci cînd celălalt îmbătrâneşte sau după naştere apar schimbări fizice, sau mai rău se îmbolnăveşte. Indiferent de ceea ce se întâmplă cu celălalt dragostea adevărată nu se stinge faţă de el.

Dragostea adevărată se dăruieşte.

Dragostea adevărată este gata să se sacrifice pe sine pentru binele celuilalt. Astfel de dragoste nu aşteaptă şi nu urmăreşte un câştig de la celălalt dar caută folosul celuilalt. Apostolul Pavel spune în Epistola sa către Filipeni 2:21:

Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor….

Dragostea adevărată va căuta folosul celuilalt aşa cum a făcut-o Domnul Isus Hristos.

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8)

Domnul Isus Hristos pentrucă ne-a iubit atât de mult a lăsat slava Sa cerească, s-a dezbrăcat pe haina Sa dumnezeiască şi a luat un chip de rob ca astăzi prin credinţă în El să avem iertarea păcatelor şi viaţă veşnică.

Dragostea adevărată nu înşeală.

Dragostea adevărată dă nădejde şi un viitor. Aşa a făcut Dumnezeu faţă de poporul său Izrael.

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. (Ier 29:11)

Dragostea adevărată este transparentă cu celălalt, nu ascunde nimic şi nu caută să înşele pe celălalt, cu vorbe, comportament sau fapte.

Căci vestirea, pe care aţi auzit-o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii, nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentruce l-a ucis? Pentrucă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că sîntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori оn ce ne osоndeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decît inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.  (1Ioan 3:11-12, 18-20)

Cain şi-a ucis fratele prin înşelăciune iar Absalom a înşelat-o pe Tamar cu vorba. Dragostea adevărată nu înşeală ci iubeşte cu fapta şi cu adevărul.  

Cum poţi căpăta dragostea adevărată?

Dragostea adevărată este în Dumnezeu şi Domnul Isus Hristos care şi-a jertfit viaţa pentru noi. Sfânta Scriptură ne spune că prin credinţă în Domnul Isus Hristos putem căpăta Duhul Sfânt şi o dată cu Duhul Sfânt dragostea Lui va fi turnată în inimile noastre.

Dragul meu, ai tu dragostea adevarată? Dacă nu, ce te împiedică s-o capeţi?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s