Tot poporul Israel era în aşteptarea Mântuitorului, Cel ce avea să restabilească poporul lui Dumnezeu prin moartea şi învierea Sa cu Dumnezeu. Dar când a venit Mesia, Hristosul foarte puţini din ei au fost gata să-L urmeze având o motivaţie corectă, având priorităţile în ordine şi fiindui credincios chiar dacă avea să îi coste viaţa. Cei mai mulţi dintre oameni î-L urmau pe Domnul Isus pentru că aveau un profit din aceasta şi însăşi Domnul Isus le spune în Evanghelia după Iona 6:26 „Adevărat, adevărat vă spun, că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea, şi v-aţi săturat.” Era foarte profitabil să te afli în preajma unui om care poate face minuni. Oamenii ca şi astăzi au căutat să profite de relaţia lor cu Domnul Isus, să aibă un câştig în folosul lor în loc să creadă în El şi să-L urmeze primind în dar viaţa veşnică şi toate celelalte lucruri pe deasupra. Ca şi atunci oamenii caută mai mult folosul lor decît folosul altora. Prin harul lui Dumnezeu astăzi vreau să privim încă o dată în Sfinta Scriptură şi să vedem care este motivaţia pentru care L-am urmat pe Domnul Isus, care sunt priorităţile noastre şi cum se vede credincioşia noastră în urmarea noastră după Hristos.

Dragul meu tu pentru ce î-L urmezi pe Domnul Isus Hristos?

A urma după Domnul Isus implică o dedicare totală care este mai presus de iubirea de mamă, tată, fraţi, surori şi iubirea de sine însuşi.

I. Atenţie la motivaţie.

Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” A spus primul din cele trei persoane. În Evanghelia după Matei ni se spune că acesta era un cărturar, care cunoştea foarte bine Sfintele Scripturi. Dar oare de ce Domnul Isus îi răspunde cum îi răspunde: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” Să fi sesizat Isus o dorinţă de cîştig, o dorinţă de profit în inima interlocutorului Său? Să te alipeşti de unul care poate vindeca bolnavii, poate scoate duhurile necurate, poate învia morţii, poate înmulţi pîinile, poate umbla pe mare, nu era puţin lucru! În prezenţa unui astfel de om oricînd se poate cîştiga ceva. Însăşi formularea ofertei – „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge” (57), dovedeşte că interlocutorul Domnului Isus nu înţelesese că Isus a coborît din cer dezbrăcînd toată slava Sa, iar acum Îşi îndreptase faţa hotărît spre Ierusalim pentru ca, în schimbul unei cununi de spini şi a cîtorva cuie care-l vor atîrna pe lemn, să dezbrace pînă şi puţinul pe care-l mai avea. Isus nu mai avea de mers nicăieri în altă parte. Să ne aducem aminte de reacţia ucenicilor atunci cînd Isus a început să le spună că „Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrîni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorît şi a treia zi să învieze” (9:22). Textul din Matei ne spune că „Petru L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre, zicînd: «Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întîmple aşa ceva!»” (Mat. 16.22). Atitudinea lui Petru pare să-I spună Domnului Isus: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge, dar nu la Ierusalim, nu la Cruce, nu la dezbrăcare şi jertfire de Sine! Oriunde în altă parte, dar într-acolo nu! Iar dacă se poate ca să Te urmez în formarea noului Tău cabinet ministerial atunci cînd Îţi vei aşeza pe pămînt Împărăţia, fă ca cel puţin unul dintre portofolii să-mi revină mie!”

Cărturarul era gată să-L urmeze pe Domnul Isus din cauza lucrurilor materiale. Domnul Isus ceva mai devreme a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui. Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?”

Cuvintele „să se lepede de sine” într-o altă traducere sună în felul următor: ” să renunţe la sine însuşi„. Zilnic cel ce voieşte să-L urmeze pe Domnul Isus trebuie să renunţe la sine însuşi, să renunţe la plăcerile vieţii acesteia, să renunţe confortul vieţii acesteia şi să aleagă să poarte zilnic crucea care i-a fost dată. Apostolul Pavel a renunţat la toate realizările sale şi la trecutul său şi a socotit totul un gunoi pentru preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos. În Filipeni 2:17 apostolul Pavel a spus: „Şi chiar dacă va trebuie să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.” Aceasta şi înseamnă să-ţi i-ai crucea lui Hristos, să fii gata să-ţi pui viaţa în joc pentru alţii. Să fim gata ca şi Stefan care şi-a dat viaţa pentru Hrisos fără ca să aştepte ceva în schimb.

Dacă am venit la Hristos doar din motiv financiar ce vom face atunci când ne vor vorbi de rău şi ne vor prigoni din cauza Lui. În cazurile acestea în loc ca Hristos să ne dea ceva El va cere de la noi credincioşie. În astfel de situaţii va rezista doar cel ce a venit la Hristos nu de dragul de a cîştiga ceva de la El dar de dragul Lui Hristos şi voii Sale.

În capitolul 18:28-29 Domnul Isus a spus ucenicilor săi care au lăsat totul şi L-au urmat: „Adevărat vă spun, că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţi, sau copii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţă veşnică.”

Care este motivaţia pentru care tu î-L urmeze pe Domnul Isus?

Cel ce vrea să-L urmeze pe Domnul Isus trebuie s-o facă cu o motivaţie sinceră şi curată.

II. Atenţie la priorităţi.

Celui de-al doilea personaj, Isus i-a zis: „Vino după Mine!” La prima vedere, nu s-ar părea că acesta ar fi avut vreo dorinţă de cîştig de pe urmele relaţiei lui cu Isus. Problema lui era alta. În viaţa lui existau lucruri mai urgente şi mai importante decît a merge după Isus: „Doamne„, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu” (59, s.n.). S-ar fi părut că omul nostru are dreptate. Însăşi Legea spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (Ex. 20:12). Dar un cunoscător al Legii trebuia să ştie că această poruncă, deşi este asemenea primei porunci, ea rămîne totuşi a doua. Căci prima dintre porunci era să iubeşti mai întîi pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea ta şi abia apoi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

A avea priorităţile clare înseamnă a începe ziua rostind cu toată fiinţa noastră: „Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt” (Luca 11:2). Aceasta înseamnă că nici unul dintre cei care am pornit pe urmele Domnului Isus nu trăim pentru ca să ne cîştigăm pîinea de fiecare zi, ci pentru ca să vestim Împărăţia lui Dumnezeu, întrupînd-o cu orice preţ.

Îngrijorările vieţii vor face ca întotdeauna să existe ceva care trebuie făcut mai întîi, iar lucrarea lui Isus va rămîne întotdeauna pe al doilea loc. Dumnezeu nu neagă realităţile în care ne-a aşezat să trăim. Naşterea şi moartea, părinţii, copii şi fraţii sînt realităţi care ne-au fost, într-un fel, impuse de El, iar noi trebuie să învăţăm să le respectăm. Dar în afara Domnului nimic nu poate veni mai întîi. Domnul Dumnezeu trebuie iubit mai întîi cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea noastră. Aceasta este cea mai mare şi cea dintîi poruncă.

În predica de pe munte atunci când Domnul Isus a vorbit despre îngrijorările vieţii a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

Atunci cînd este vorba despre mîntuirea sufletului, nimic nu poate veni înaintea Domnului Isus, căci „ce ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Mat. 16:26, vezi şi Luca 9:25).

În Evanghelia dup Luca 18:18 ne este relatată istoria tânărului bogat care a venit cu dorinţa sinceră de a afla „Ce să bine să facă ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu?”. Domnul Isus i-a spus, împlineşte poruncile, vinde totul, dă la săraci şi apoi vino şi umrează-Mă. Când tînărul a auzit aceste vorbe Biblia ne spune că s-a întristat foarte tare pentru că avea foarte multe bogăţii. Priorităţile acestui tânăr nu erau în ordinea corectă şi anume pentru el bogăţiile şi lucrurile materiale erau mai presus decât relaţia lui personală cu Dumnezeu. Fără a avea priorităţile în ordine nu poţi moşteni viaţa veşnică.

Acela care doreşte să-L urmeze pe Isus trebuie s-o facă iubindu-L pe El mai întîi şi mai presus de orice altceva!

III. Atenţie la credincioşie.

Al treilea personaj ca şi primul se oferă, să-L urmeze pe Isus: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întîi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei” (61). Oare Acela în faţa Căruia totul este gol şi descoperit, ce a văzut în omul nostru de i-a zis: „Oricine pune mîna pe plug şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (62)?

Dacă primul trebuia să-şi revizuiască motivele pentru care dorea să-L urmeze pe Isus, iar al doilea, priorităţile, acesta din urmă trebuia să-şi verifice credincioşia. Dacă cineva doreşte să-şi mîntuiască sufletul, trebuie să-L urmeze pe Isus pînă la capăt, deoarece vom dobîndi mîntuirea sufletului nostru ca sfîrşit al credinţei noastre, nu ca început al ei. Or, între începutul şi sfîrşitul credinţei, fiecare dintre noi trebuie să trecem printr-un cuptor al încercărilor, pentru că, a porni pe urmele lui Isus înseamnă a accepta să mergi spre Cruce, spre lepădarea de sine şi spre jertfirea de sine, înseamnă a accepta să trăieşti ca miel în mijlocul lupilor.

Isus Îşi îndreptase faţa hotărît să meargă la Ierusalim, unde urma să fie prins, batjocorit, schingiuit şi răstignit. Crucea avea să fie un prilej de poticnire pentru mulţi. Dar „de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele – a spus Isus ucenicilor Săi – Se va ruşina şi Fiul omului de el cînd va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (9:26).

Crucea avea să fie pentru foarte mulţi o pricină de poticnire. . Dar numai aceia vor beneficia de roadele lucrării Lui care se vor alipi de El prin credinţă, cîntărindu-şi cu grijă motivele, alegîndu-şi cu grijă priorităţile şi păstrînd cu grijă credincioşia faţă de Isus. Numai aceia se vor bucura de mîntuirea sufletului lor care Îl vor urma pe Isus în ascultare în toate zilele vieţii lor. La naşterea pruncului său, umplut de Duhul Sfînt, Zaharia a prorocit despre o astfel de mîntuire:

Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfînt, a proorocit, şi a zis: „Binecuvîntat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne-a ridicat o mîntuire puternică în casa robului Său David, cum vestise prin gura sfinţilor Săi prooroci, care au fost din vechime; mîntuire de vrăjmaşii noştri şi din mîna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legămîntul Lui cel sfînt, potrivit jurămîntului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, după ce ne va izbăvi din mîna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre” Luca 1:67-75.

Mîntuirea trebuie să ducă la o viaţă trăită înaintea lui Dumnezeu în neprihănire şi sfinţenie în toate zilele vieţii noastre, nu doar într-un număr din zilele vieţii noastre. Credinţa care nu duce la ascultare este drăcească.

În concluzie, călcarea pe urmele lui Isus trebuie să fie motivată de înţelegerea corectă a lucrării Lui. A-L urma pe El înseamnă a fi gata să accepţi lepădarea de sine şi purtarea crucii în fiecare zi. Urmarea lui Isus implică o „pierdere” a vieţii pentru El, o renunţare la lumea aceasta şi la bogăţiile ei înşelătoare şi o apreciere a «ruşinii» şi a «nebuniei crucii». De aceea „oricine pune mîna pe plug, şi se uită înapoi – spune Domnul Isus – nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (9:62). Isus poate fi urmat doar în direcţia în care merge El şi doar în termenii Lui. De aceea, dacă vrem să-L urmăm, trebuie să ne cîntărim bine motivele pentru care pornim pe urmele Lui, trebuie să ne alegem corect priorităţile, ca să ştim ce trebuie să căutăm mai întîi, iar ca să fim destoinici pentru Împărăţia lui Dumnezeu, după ce am pus mîna pe coarnele plugului, nu trebuie să ne mai întoarcem înapoi. „Fii credincios pînă la moarte – a spus Isus Bisericii din Smirna – şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2:10). Iar autorul Epistolei către evrei precizează faptul că sîntem casa lui Dumnezeu şi ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos doar dacă păstrăm pînă la sfîrşit credinţa şi nădejdea, adică, doar dacă Îl urmăm pe Hristos pînă la capăt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s