Caracterul determină conduita

aprilie 29, 2009 at 2:30 pm | In Bunul Simţ, Predici | Leave a Comment

Unul din cele mai importante aspecte asupra căruia Domnul Isus Hristos a vorbit foarte mult este caracterul uman. Ceea ce suntem va determina ceea ce facem. În predica de pe munte Domnul Isus Hristos a spus:

Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. (Mat. 7:15-20)

După cum orice pom se cunoaşte după rodul lui tot aşa caracterul nostru se poate cunoaşte din comportamentul noastru. Nimeni să nu se înşele, ceea ce este înlăuntru nostru, mai devreme sau mai târziu va ieşi la suprafaţă. Ştiu, că sunt mulţi care încearcă să ascundă răul din interior mimând prin exterior.

Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege”. (Mat.7:21-23)

Toate eforturile noastre de a simula într-o zi vor fi date în vileag şi rodul inimii noastre va fi cunoscut de toţi. Atunci când în viaţa noastră vor veni şuvoaiele şi vânturile încercărilor puternice caracterul nostru va fi dat pe faţă pentrucă nu este aşezat pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus:


De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stîncă. A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stîncă. Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare” (Mat. 7:24-27).

Dacă viaţa noastră este aşezată pe stânca care este Cuvântului lui Dumnezeu, atunci când vor veni încercările dureroase ale vieţii vom putea să ţinem piept pentrucă sunt întărite de Dumnezeu.

În predica de pe munte Domnul Isus le spune ascultătorilor săi că:

„Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor!” (Mat. 5:20)

Fariseii puneau accent foarte mult pe exterior şi foarte multe lucruri le făceau de ochii oamenilor ca să arate cât de religioşi şi drepţi sunt înaintea oamenilor dar în realitate erau ca un vas care este curat pe dinafară dar care este foarte murdar pe dinăuntru. Domnul Isus ne spune că nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu dacă interiorul nostru nu va fi schimbat. Caracterul determină conduita.

Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. (Mat.12:34-36)

În ziua judecăţii fiecare din noi vom da socoteală de vorbele şi faptele noastre. Fiecare va da socoteală de caracterul şi conduita sa. Este însă o nădejde ce o avem în Domnul Isus Hristos care prin moartea şi învierea Sa ne poate schimba vieţile. Prin credinţă în El şi prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu viaţa noastră va lua o altă formă şi caracterul nostru va fi cu adevărat frumos pentrucă este bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. (Mat. 7:7-8)

Dacă dorim să căpătăm ceva atunci trebuie să cerem şi să batem. Să cerem dar şi să căutăm sărăcia în Duh, să cerem de la Domnul Isus iertarea păcatelor şi să căutăm prin Studierea Cuvântului lui Dumnezeu să urmăm exemplul Domnului Isus Hristos a cărui caracter nu are asemănare.

Nu ceda în faţa provocărilor

aprilie 15, 2009 at 5:06 am | In Bunul Simţ, Predici | Leave a Comment

pisica si soarecele Zilnic suntem sub pericolul de a provoca sau a ne lăsa provocaţi prin vorbire, atitudine sau acţiuni. Nu vorbesc despre o provocare ce urmăreşte binele nostru, ci despre o provocare ce aduce durere şi tristeţe în viaţa noastră atunci când răspundem cu aceeaşi monedă. Astăzi aş vrea să privim în Cuvântul lui Dumnezeu şi să vedem ce trebuie să facem ca să nu ne lăsăm provocaţi la rău.

Nu răspunde: „Ochi pentru ochi…”

Domnul Isus în „Predica de pe Munte” a vorbit despre caracterul şi conduita creştinului. Unul din aspectele pe care le-a atins Domnul Isus Hristos sunt „provocările”. Vorbind despre provocări Domnul Isus a spus:

Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” (Mat. 5:38)

Domnul Isus a citat Legea Vechiului Testament care spunea:

„Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mînă pentru mînă, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vînătaie pentru vînătaie” (Ex. 24:24-25).

Răzbunarea nu va da naştere decât la răzbunare şi ura va da naştere la ură. Prin urmare a răspunde cu aceeaşi monedă celui ce ţi-a făcut rău nu este soluţia despre care vorbeşte Domnul Isus Hristos şi Legea lui Dumnezeu. Domnul Isus continuând a spus:

Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. (Mat. 5:39)

Domnul Isus ne învaţă să nu ne lăsăm provocaţi de cei ce ne fac răul cu scopul de a ne răzbuna, spunând: “Le voi întoarce răul după faptele lor!” Soluţia cea mai bună este iertarea. Vei spune atunci: Unde este dreptatea când cel rău mă loveşte fără nici un temei? Iertându-l şi făcându-i bine în loc de cealălaltă parte a monedei “răzbunarea”, îi arăţi mila şi bunătatea lui Dumnezeu de care tu ai parte şi în cel de-al doilea rând vei opri răul din inima şi viaţa lui.

Dacă este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea. Căci, făcând aşa, aduni cărbuni aprinşi pe capul lui, şi Domnul îţi va răsplăti. (Prov. 25:21-22)

În loc să răspunzi la provocările celuilalt caută să îi faci bine şi să rabzi puţină nedreptate la adresa ta, dar care îl va câştiga pe celălalt de partea celor buni. Şi prin iertare vei preveni şi vei opri un alt rău ce ar putea să urmeze şi Dumnezeu care vede îţi va răsplăti.

Nu răspunde nebunului după nebunia lui.

De multe ori ajungem în situaţii neplăcute tocmai pentru că nu cunoaştem timpul când trebuie să vorbim şi când trebuie să tăcem. Sunt o anumită categorie de oameni pe care Scriptura îi numeşte „nebuni” şi care prin vorbirea şi acţiunile lor vor să ne provoace şi să ne prindă în laţul celor răi, ca după aceea să ne acuze de lucruri ce nu le-am făcut, dar la care am răspuns neînţelept. Cartea Proverbe ne spune:

Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el. Răspunde însă nebunului după nebunia lu, ca să nu se creadă înţelept. Pro 26:4

Dacă le răspundem nebunilor după nebunia lor, ne asemănăm cu ei, iar dacă nu le răspundem, îi încurajăm la mai multă nebunie crezându-se „înţelepţi”. Ce să ne facem atunci? Cum trebuie să răspundem provocărilor nebune? Să privim la exemplul Domnului Isus Hristos şi să vedem cum a procedat Domnul Isus cu provocatorii Săi.

Fariseii şi saducheii s-au apropiat de Isus şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.” Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi? Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” Apoi i-a lăsat şi a plecat. (Mat.16:1-4)

Domnul Isus nu s-a lăsat provocat de farisei şi saduchei care au venit să-L ispitească, cerându-i să le arate un semn din cer. Ci i-a confruntat mustrându-i pentru gândurile viclene ce le aveau. Chiar aveau nevoie aceşti oameni de un semn din cer? Nu, dar L-au întrebat ca să-l prindă şi să-L învinuiască înaintea poporului de lucruri neadevărate. Domnul Isus ştiind lucrul acesta, i-a confruntat şi i-a mustrat după care nu a stat mult la discuţie cu ei să le explice de ce se face aşa, ci a plecat. Să învăţăm deci de la Domnul Isus şi să nu ne lăsăm provocaţi de nebunia celor nebuni, ci să avem discernământul să tăcem atunci când trebuie să tăcem şi să vorbim atunci când ni se cere.

Iată un alt exemplu ce este scris în Evanghelia după Matei 21:23-27:

Isus S-a dus în Templu; şi, pe când învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: „Din cer”, ne va spune: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?” Şi dacă vom răspunde: „De la oameni”, ne temem de norod, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc.” Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim!” Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.

De data aceasta preoţii şi bătrânii poporului au venit cu o altă provocare la Domnul Isus: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?” Dacă în primul caz Domnul Isus îi confruntă pe cărturari şi farisei, atunci în cel de-al doilea caz Domnul Isus le răspunde celor „nebuni” cu o întrebare: „Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” Nici în primul caz şi nici în al doilea caz Domnul Isus nu a răspuns nebunilor după nebunia lor, dar le-a răspuns aşa ca să nu se creadă înţelepţi.

Nu provoca la rău

În timp ce împăratul David fugea de Absalom, fiul său care s-a declarat singur împărat în Israel, a ajuns în Bahrum de unde a ieşit un om din familia lui Saul, numit Şimei. Şimei văzând pe David a început să-l blesteme şi să arunce cu pietre în el.


El înainta blestemând şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului. Şimei vorbea astfel când blestema: „Du-te, du-te, om al sângelui, om rău! Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mâinile fiului tău Absalom; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sângelui!”

Toate aceste cuvinte l-ar fi provocat pe David la rău dacă el nu cunoştea Cuvântul lui Dumnezeu. Simei nu-I vroia binele lui David ceea ce s-a adeverit din vorbirea şi acţiunile sale. Un singur cuvânt de-al lui David era îndeajuns pentru al pedepsi pe Şimei.

Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” Dar împăratul a zis: „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: „Blestemă pe David!” Cine-i va zice, dar: „Pentru ce faci aşa?”?” Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.” David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând blestema, arunca cu pietre împotriva lui şi vântura praf.

Dumnezeu să ne ajute ca să procedăm ca Domnul Isus Hristos şi ca împăratul David atunci când suntem provocaţi să facem rău şi mai mult decît atât să nu provocăm noi pe cei din jurul nostru la gânduri incorecte, vorbe murdare şi acţiuni greşite.

Recunoştinţa – calea spre fericire!

aprilie 5, 2009 at 8:19 am | In Bunul Simţ | 1 Comment

Recunoştinţa nu este doar ce-a mai mare dintre virtuţi dar şi părintele acestora. Dar cu toate acestea recunoştiţa este tot mai puţin întâlnită în societatea noastră, în rândul copiilor şi tinerilor, soţilor şi părinţilor, elevului şi învăţătorului. În loc de recunoştinţă auzim cârtire, plângeri, încăpăţânare, critică şi nerecunoştinţă. Eşti tu o persoană recunoscătoare? 

Recunoştinţa este rezultatul milei lui Dumnezeu.

Dumnezeu şi-a arătat mila faţă de noi pe când noi eram încă păcătoşi prin moartea şi învierea Domnului Isus Hristos. Prin jertfa desăvârşită a Domnului Isus Hristos ne-a iertat păcatele şi am fost împăcaţi cu Dumnezeu. Iată pentru ce trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu şi recunoştinţa aceasta se va vedea dintr-o atitudine de mulţumire şi acceptare a lucrurile din viaţa noastră aşa cum doreşte Dumnezeu.

Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. (Rom. 9:16)

Dumnezeu este plin de milă şi îndurare. Faptul că în fiecare zi avem ce mânca, ce bea şi cu ce ne îmbrăcăm este prin mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Pentru aceste lucruri şi altelea din viaţa noastră ar trebui să îi mulţumim lui Dumnezeu zilnic.

Recunoştinţa este cerută de Domnul Isus.

În timp ce Domnul Isus Hristos trecea prin ţinutul Samariei 10 leproşi au strigat la El rugându-L să îi vindece de boala lor. Lepra este o boală foarte gravă, o boală de moarte. Domnul Isus Hristos i-a vindecat, după care i-a trimis la preot ca să îi vadă şi să îi declare curaţi ca să poată să se restabilească în societatea din care veneau. De ce? pentrucă leproşii erau izolaţi de societate. Impreună cu vindecarea aceşti leproşi au primit pacea şi bucuria de care erau lipsiţi înainte.

Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe, şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit. Era samaritean. (Luca 17:12-16)

Din toţi cei 10 vindecaţi s-a întors doar unul şi a mulţumit Domnului Isus Hristos. Doar unul din ei a realizat mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Cu multă durere şi întristare Domnul Isus menţionează că doar 1 din cei 10 a venit şi a mulţumit pentru mila şi bunătatea lui Dumnezeu.

Recunoştinţa noastră este cerută acum faţă de părinţi, soţi, învăţători, prieteni, etc şi nu după ce aceştia au plecat din viaţă.

Căcii cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor? (Ps.6:5)

Cu alte cuvinte recunoştinţa ta este cerută acum cât eşti viu. Acum cât eşti viu spune mulţumesc celor ce ţi-au făcut bine sau au avut o contribuţie în viaţa ta într-un fel sau altul.

Eşti tu o persoană recunoscătoare? Pentru ce ai trebuie să fii recunoscător în viaţa aceasta, lui Dumnezeu, părinţior, învăţătorului şi altor persoane?

A fi recunoscător înseamnă a fi mulţumit începând cu cele mai mici lucruri şi mergând până la cele mai mari. Dacă înveţi să fii mulţumitor în lucrurile mici atunci vei fi şi în lucrurile mari. Dacă nu te-ai învăţat să fii mulţumitor în lucrurile mici nu poţi fi şi nici în cele mari.

Recunoştinţa aduce binecuvântări în viaţa celui ce o are.

Leprosul a avut parte de binecuvintări în viaţa sa pentrucă a fost mulţumitor. Vom avea parte de binecuvântări atunci când oamenii vor vedea recunoştinţa noastră în toate aspectele vieţii noastre. Cel ce face bine va ajunge să găsescă bine iar cel ce face rău va ajunge să găsească rău.

Recunoştinţa va aduce binecuvântare în viaţa ta şi bucurie în viaţa celui ce ti-a făcut bine.  Recunoştinţa nu aşteaptă să I se facă bine ca după aceasta să fie recunoscătoare.  

Recunoştinţa – previne pericolul rătăcirii.

Foarte mulţi primesc dar foarte puţini sunt care ştiu şi au învăţat să mulţumească. Rădăcina nemulţumirii este mândria. Vei zice: Da cu ce m-au ajutat oamenii? Ce mi-ati oferit voi ca să vă mulţumesc? Aceasta am făcut eu, eu am învăţat, eu am lucrat, eu am făcut….

Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. (Rom.1:21)

Ai beneficiat de anumite lucruri şi am uitat să mulţumeşti pentrucă crezi tu că ai făcut lucrul acesta şi nu vezi legătura. Ai ajuns să ai un serviciu bun pentrucă părinţii tăi atunci când erai mic te-au ajutat să înveţi.  Recunştinţa arată starea inimii noastre.

Eşti o persoană recunoscătoare?  

Mama este cea mai bună

martie 30, 2009 at 7:21 pm | In Bunul Simţ | 2 Comments

Am primit aceasta poezie de la un prieten şi cred ca este bine să o cunoască şi să o citească mai mult pentru aşi aprecia mama.

 

Cind tu aveai 1an ea te hrănea şi te îmbăia.

I-ai mulţumit plângând toată noaptea.

Cînd tu aveai 2 ani ea te-a învăţat să mergi.

I-ai mulţumit fugind cînd ea te chema.

Cînd tu aveai 3 ani ea îţi pregătea toată mâncarea cu dragoste.

I-ai mulţumit aruncând farfuria pe jos.

Când tu aveai 4 ani ţi-a dat creioane colorate.

I-ai mulţumit colorând masa din sufragerie.

Cînd tu aveai 5 ani te-a îmbrăcat pentru vacanţă.

I-ai mulţumit sărind în prima baltă.

Cînd tu aveai 6 ani te-a dus la şcoală.

I-ai mulţumit strigând nu merg.

Cînd tu aveai 7 ani ţi-a cumpărat o minge.

I-ai mulţumit aruncând-o în fereastra vecinilor.

Cînd tu aveai 8 ani ţi-a dat o îngheţată.

I-ai mulţumit scăpând-o în poală.

Cînd tu aveai 9 ani ţi-a plătit lecţii de pian.

I-ai mulţumit că nici măcar nu te-ai deranjat să exersezi vreodată.

Cînd tu aveai 10 ani te ducea toată ziua cu maşina de la fotbal la gimnastică de la o zi de naştere la alta.

I-ai mulţumit că săreai din maşină şi nu te uitai niciodată înapoi.

Cînd tu aveai 11 ani te-a dus pe tine şi pe prietenii tăi la cinema.

I-ai mulţumit cerându-i să stea în alt rând.

Când tu aveai 12 ani te-a avertizat să nu te uiţi la anumite programe la TV.

I-ai mulţumit aşteptând să iasă din casă.

Cînd tu aveai 13 ani ţi-a sugerat cum să te tunzi.

I-ai mulţumit spunându-i că nu are gusturi.

Cînd tu aveai 14 ani ţi-a plătit o tabăra de vară de o lună.

I-ai mulţumit uitând să-i scrii măcar o scrisoare.

Cînd tu aveai 15 ani venea de la lucru şi-şi dorea o îmbrăţişare,

I-ai mulţumit stând în camera ta cu uşa încuiată.

Cînd tu aveai 16 ani te-a învăţat să-i conduci maşina.

I-ai mulţumit luându-i–o de cîte ori puteai.

Cînd tu aveai 17 ani ea aştepta un telefon important.

I-ai mulţumit stând la telefon toată noaptea.

Cînd tu aveai 18 ani ea plângea la festivitatea ta de absolvire a liceului.

I-ai mulţumit stînd la petrecere până în zori.

Cînd tu aveai 19 ani ţi-a plătit facultatea, te-a dus în cămpus şi ţi-a cărat bagajele.

I-ai mulţumit salutând-o în afara camerei ca să nu te simţi jenat în faţa prietenilor.

Cînd tu aveai 20 de ani te-a întrebat dacă te întâlneşti cu vreo fată.

I-ai mulţumit spunând-i “Nu-i treaba ta!”

Când tu aveai 21 de ani ţi-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tău.

I-ai mulţumit spunând-i “Nu vreau să fiu ca tine!”

Cînd tu aveai 22 de ani te îmbrăţişa la absolvirea facultăţii.

I-ai mulţumit întrebând-o dacă poate să-ţi plătească o excursie prin Europa.

Cînd tu aveai 23 de ani ţi-a dat mobilă pentru primul tău apartament.

I-ai mulţumit spunîndu-le prietenilor că era urâtă.

Cînd tu aveai 24 de ani ţi-a cunoscut logodnica şi te-a întrebat de planurile de viitor.

I-ai mulţumit spunîndu-i printre dinţi: “Maaaaami, te rog”!

Cînd tu aveai 25 de ani te-a ajutat să-ţi plăteşti nunta şi a plâns şi ţi-a spus cât de mult te iubea.

I-ai mulţumit mutîndu-te în cealălaltă parte a ţării.

Cînd tu aveai 30 de ani te-a sunat să-ţi dea un sfat pentru copil.

I-ai mulţumit spunînd-i “Lucrurile sunt diferite acum”

Cînd tu aveai 40 de ani te-a sunat să-ţi amintească de aniversarea unei rude.

I-ai mulţumit spunîndu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.

Cînd tu aveai 50 de ani ea era bolnavă şi avea nevoie să ai grijă de ea.

I-ai mulţumit citind despre povara care devin părinţii pentru copiii lor.

Şi apoi, într-o zi, ea a murit în tăcere. ŞI tot ce nu ai făcut vreo+dată s-a întors lovind ca trăznetul in INIMA ta.

Dacă ea mai este pe aproape, nu uita să o iubeşti mai mult ca niciodată.

Dacă ea nu mai este, aminteşte-ţi dragostea ei necondiţionată şi dă-o mai departe.

Aminteşteţi mereu să o iubeşti pe mama ta.

Pentru că nu ai decît o singură mamă în toată viaţa ta.

Dragostea Adevărată

martie 12, 2009 at 10:45 am | In Bunul Simţ | Leave a Comment

Inima Dragostea este dorită de fiecare din noi. Fără dragostea viaţa ar fi incompletă şi disperată. Această dorinţă de a iubi şi de a dărui este în inima fiecărui bărbat şi femeie. Oamenii încearcă în multe feluri să descopere dragostea adevărată, adâncă şi puternică care nu va pieri niciodată. Totuşi căutarea dragostei a provocat mai multă durere şi suferinţă, mai multă înfrângere şi amărăciune decât toate molimile şi războaiele din istorie. Mulţi tineri se străduiesc din răsputeri să înţeleagă ce este dragostea şi cum o pot găsi. Mulţi tineri sunt dispuşi să renunţe aproape la orice pentru a cunoaşte dragostea. Pentru unii tineri dragostea pune lumea în mişcare. Şi cu toate acestea, mulţi ajung să sufere de dor, să aibă parte de dezamăgiri, să-şi facă calcule greşite sau să comită greşeli tragice, pentru că nu înţeleg clar ce este dragostea – şi nici ce nu este ea. Tinerii de multe ori fac greşeli fatale din cauză că ei nu ştiu ce este dragostea şi confundă dragostea cu experienţe sau emoţii.

Ce nu este dragostea.

Dragostea adevărată nu se confundă cu plăcerea.

Astăzi aproape toate emisiunile tv, posturile de radiou, ziarele, revistele vorbesc despre plăceri şi nu despre dragoste. Felul nostru de a gândi, filmele, muzica, revistele, cultura noastră,  confundă plăcerea cu dragostea. Dragostea adevărată este foarte diferită de plăcere, pentrucă dragostea dăruieşte şi nu aşteaptă să i se dea iar plăcerea caută să aibă un câştig. În Evanghelia după Ioan 3:16 este scris:

Căci atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe singurl său Fiu, ca orice crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică.

Pe când noi încă ieram păcătoşi Dumnezeu s-a gîndit la noi. Iată exemplul desăvârşit al dragostei de la care trebuie să luăm exemplu. O dragoste care a căutat binele nostru şi a jertfit tot ce a avut mai scump. Dragostea este atunci când celălalt caută binele celuilalt, aşteaptă şi este rezistibilă.

cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste. (Efeseni 4:2)

Dragostea adevărată nu se confundă cu aventurile romantice.

Unii băieţi îi pot spune unei fete cuvinte care o pot face să se simtă foarte bine. Unele fete îl pot face pe un băiat să se simtă mai înalt sau mai puternic decât toată lumea, doar prin simplul fapt că se uită în ochii lui. Poveştile de dragoste pot fi minunate, dar nu reprezintă dragostea adevărată. Este vorba numai de sentimente: dragostea adevărată ete mult mai mult.

Dis-de-dimineaţă ne vom duce la vii să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea şi dacă au înflorit rodiile. Acolo îţi voi da dragostea mea. Mandragorele îşi răspândesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat. (Cîntarea Cîntărilor 7:12-13)

Dragostea adevărată este romantică şi trebuie să fie aşa. Atunci când lipseşte dragostea şi punem accent doar pe aventurile romantice crezând că iubim cu adevărat ne înşelăm. Aventurile romantice vor veni totdeauna dintr-o dragoste adevarată şi transparentă faţă de celălalt.

Dragostea adevărată nu se confundă cu pasiune.

Pasiunea este interesul intens pentru o persoană de sex opus. Pasiunea nebună îl poate lăsa pe un tânăr sau pe o fată cu capul în nori, aiuriţi şi zăpăciţi. Când oamenii spun că s-au îndrăgostit sau când discută despre dragoste la prima vedere ei vorbesc de fapt despre o pasiune oarbă. Pasiunea oarbă poate fi un sentiment care te copleşeşte, dar ea nu este dragostea adevărată.

După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o. Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după sora sa Tamar; căci era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva. (2 Sam. 1-3)

Îl vedem pe tînărul Absalom chinuit şi bolnav după Tamar. Este oare dragostea lui Absalom faţă de Tamar o dragoste adevărată? Nicidecum, pentrucă vedem pe Absalom că căuta să îi facă ceva rău dar nu putea pentrucă Tamar era fecioară şi îi venea greu să îi facă ceva. Pasiunea lui Absalom l-a dus la un plan mişel. Astfel Absalom a necinstit-o pe Tamar, după care a alungat-o şi a urât-o foarte mult.

Atunci Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie. Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.” Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta. Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.” Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea. Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te!” (2 Sam. 10-15)

Pasiunea este egoistă iar dragostea adevărată niciodată nu va proceda în felul în care a procedat Absalom cu Tamar.

Dragostea adevărată nu se confundă cu sexul.

Dragostea este un proces pe care fiecare persoană îl învaţă şi ia se dezvoltă şi creşte continuu pe când sexul este un act, este instinctiv şi nu necesită nici un efort. Dragostea cere interacţiune emoţională şi spirituală iar sexul cere numai interacţiune fizică. Dragostea adânceşte o relaţie – sexul duce la monotonie. Dragostea adevărată nu se confundă cu plăcerea cu ideile cu pasiunea sau cu sexul.

Ce este dragostea.

Realitate este că foarte puţini tineri cunosc ce este dragostea adevărată. Scenele vizionate în filme, revistele, ziarele, internetul nu ne învaţă ce este dragostea adevărată. Este însă o carte care ne învaţă dragostea adevărată, Biblia din care am învăţat şi eu cum să iubesc cu adevărat şi să-mi manifest sentimentele mele de dragoste faţă de persoana pe care o iubesc.

Dragostea adevărată iubeşte, punct.

Acest fel de dragoste iubeşte fără ca să stabilească condiţii sau cerinţe faţă de celălalt. Iubeşte nu pentru ceea ce are celălalt dar iubeşte pentru ceea ce este celălalt. Mai frumos decât exteriorul este interiorul, caracterul persoanei de care este îndrăgostit celălalt. Cel ce iubeste cu o astfel de dragoste priveste dincolo de fizicul persoanei. Va-ţi pus întrebarea ce se întâmplă cu dragostea celor ce iubesc doar pentru ceea ce are sau cum arată celălalt? Atunci cînd celălalt îmbătrâneşte sau după naştere apar schimbări fizice, sau mai rău se îmbolnăveşte. Indiferent de ceea ce se întâmplă cu celălalt dragostea adevărată nu se stinge faţă de el.

Dragostea adevărată se dăruieşte.

Dragostea adevărată este gata să se sacrifice pe sine pentru binele celuilalt. Astfel de dragoste nu aşteaptă şi nu urmăreşte un câştig de la celălalt dar caută folosul celuilalt. Apostolul Pavel spune în Epistola sa către Filipeni 2:21:

Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor….

Dragostea adevărată va căuta folosul celuilalt aşa cum a făcut-o Domnul Isus Hristos.

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8)

Domnul Isus Hristos pentrucă ne-a iubit atât de mult a lăsat slava Sa cerească, s-a dezbrăcat pe haina Sa dumnezeiască şi a luat un chip de rob ca astăzi prin credinţă în El să avem iertarea păcatelor şi viaţă veşnică.

Dragostea adevărată nu înşeală.

Dragostea adevărată dă nădejde şi un viitor. Aşa a făcut Dumnezeu faţă de poporul său Izrael.

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. (Ier 29:11)

Dragostea adevărată este transparentă cu celălalt, nu ascunde nimic şi nu caută să înşele pe celălalt, cu vorbe, comportament sau fapte.

Căci vestirea, pe care aţi auzit-o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii, nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentruce l-a ucis? Pentrucă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că sîntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori оn ce ne osоndeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decît inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.  (1Ioan 3:11-12, 18-20)

Cain şi-a ucis fratele prin înşelăciune iar Absalom a înşelat-o pe Tamar cu vorba. Dragostea adevărată nu înşeală ci iubeşte cu fapta şi cu adevărul.  

Cum poţi căpăta dragostea adevărată?

Dragostea adevărată este în Dumnezeu şi Domnul Isus Hristos care şi-a jertfit viaţa pentru noi. Sfânta Scriptură ne spune că prin credinţă în Domnul Isus Hristos putem căpăta Duhul Sfânt şi o dată cu Duhul Sfânt dragostea Lui va fi turnată în inimile noastre.

Dragul meu, ai tu dragostea adevarată? Dacă nu, ce te împiedică s-o capeţi?

Şi din nou bunele maniere!!!

mai 24, 2008 at 7:37 pm | In Bunul Simţ | Leave a Comment

Joi, 22 Mai împreună cu soţia mea Rodica şi cu fiul nostru de 11 luni, Samuel am fost la Consulatul României să depunem actele pentru obţinerea vizei. 

consulatul romaniei După ce am pregătit ambele pachete de documente am intrat în consulat şi ne-am urcat la etajul 2 pentru a depune actele la ghişeu indicat deja pe formularul completat. Ne-am apropiat de unul din ghişeie şi am întrebat-o pe domna de la ghişeu dacă poate să ne primească actele la care doamna ne-a răspuns: ” nu vă pot primi pentru că dacă trece unul înaintea celuilalt computerul se blochează”.

Ceva mai târziu când Samuel era obosit din cale afară şi vroia să doarmă ne-am apropiat de o altă doamnă care a început să ne citească o lecţie întreagă despre cum să fim părinţi buni şi că trebuia să lăsăm copilul acasă şi să nu-l chinuim. În loc această doamnă să ne acorde ajutor ne-a refuzat să ne primească documente şi încă într-un mod foarte obraznic fără a da dovadă de bunele manere.

A trebuit să aşteptăm 2 ore până a venit şi rândul nostru să depunem actele. Când ne-am apropiat la ghişeul 11 şi 12 Samuel deja dormea şi Rodica îl ţinea în braţe. Nu ştiu dacă aţi ţinut vreo dată un copil ce doarme în braţe dar nici acest fapt nu le-a făcut pe domnişoare să se grăbească dar ne-au mai ţinut încă vreo 20 de minute ca să ne interogheze.

Un alt fapt ce m-a mirat foarte tare este că însăşi Dl consul a trecut de multe ori pe lângă noi şi a observat situaţia noastră dar nu a intreprins absolut nimic. În afară de noi mai era o doamnă cu doi copii, unul aproximativ de vârsta lui Samuel iar altul mai mare şi ceea ce i-a spus Dl consul a fost: “Doamnă duceţi-vă acasă şi nu staţi aici.” Cred că se ducea cu cea mai mare plăcere Doamna cu copii acasă dacă Dl consul intervenea şi o ajuta că să depună actele mai repede. 

Ar fi bine ca să se dea prioritate mamei şi copilului şi chiar voi veni cu propunerea înaintea Dl consul să deschidă un ghişeu pentru mamele cu copii.

În acest articol nu am vrut să arăt dragostea şi înţelegerea pe care ar tebui s-o avem ca între români şi basarabeni, fraţi de sânge şi de neam dar am vrut să menţionezi încă o dată că omenia este mai de preţ decât un computer blocat sau o clipă pierdută pentru binele altuia.

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.