FII CREDINCIOS

Toate fericilre spuse de Domnul Isus în predica de pe munte ne vorbesc despre caracterul creştinului iar restul cuvintelor Domnului Isus vorbesc despre conduita creştinului. Astfel caracterul determină conduita creştinului.

Astăzi sunt foarte mulţi oameni religioşi care se limitează doar la anumite legi şi reguli dar nu împlinesc şi trăiesc Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt aşa trăiau fariseii şi cărturiarii care pretindeau că sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu dar de fapt ei călcau Legea şi îi duceau în rătăcire şi pe ceilalţi lipsindui de Împărăţia lui Dumnezeu. Pe de altă parte creştinismul care nu se vede şi care nu se întrupează în viaţa de zi cu zi, oferă şi el o nădejde înşelătoare pentrucă în ochii lui Dumnezeu, un asemenea creştinism nu există. Pentru că a fi creştin înseamnă a experimenta o trasformare lăuntrică pe care Scriptura o numeşte „naştere din nou”.

Comoara ce-a mai de valuare a omului este caracterul lui. Apostolul Pavel spune ca: „comoara aceasta o purtam in niste vase de lut.” Nu vasul de lut are valuare ci comoara din vas care este caracterul omului.Omul dinlauntrul prin urmare este cel mai de valuare si pe aceasta a pus pret Domnul Isus Hristos care a murit pentru pacatele noastre. Caracterul este o carte de vizita, nescrisa pe hartie, dar sapata in adancul fiintei, care te prezinta oriunde, oricand si oricui.

După ce Domnul Isus a vorbit despre caracterul credinciosului enunţând toate „Fericirile” ca şi concluzie Domnul Isus spune:

Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (Mat. 5:13-16).

Domnul Isus face o afirmaţie despre creştin dar în acelaşi timp face o afirmaţie şi despre lume. Lumea cu valorile ei este în descopunere şi pământul se află în întuneric şi acest întuneric este păcatul şi nelegiuirea omului. Creştinii sunt lumina lumii şi sarea pământului. În acelaşi timp Domnul Isus îşi avertizează ucenicii de două pericole mari.

Primul pericol: Influienţa lumii cu valorile ei.

Primul pericol de care îi avertizează Domnul Isus pe ucenicii Săi este că pot fi atinşi de stricăciunea lumii şi astfel să-şi piardă gustul şi puterea de a săra. Aşa după cum sarea îşi poarte pierde gustul şi puterea ei de a săra atunci când intră în reacţie cu alte substanţe chimice tot aşa creştinul atunci când se lasă influienţat de valorile lumii acesteia îşi poate pierde gustul şi puterea de a da gust lumii acestia care are nevoie de sare după cum spune şi aspostolul Pavel în Epistola către Efeseni.

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi (Ef. 2:1-3).

Domnul Isus Hristos este lumina care nu a fost biruită de întuneric şi care a venit să ne scoată de sub puterea întunericului şi să ne pună într-o stare după voia şi placul lui Dumnezeu.

Creştinul poate fi contaminat de lume şi de valorile acesteia şi lucrul acestea se întâmplă atunci când ne pierdem sărăcia în duh şi începem să construim şi să ne încredem pe meritele noastre. Atunci nu mai trăim pentru Hristos ci pentru noi şi intrăm într-o competiţie unde dorim să ne afirmăm pe noi înşine şi toate acestea din cauză că nu rămânem la Cuvântul lui Dumnezeu ci rămânem la tot ce spune televizorul, radioul, ziarele, internetul, etc.

Tragedia este că, o dată ce ne-am pierdut gustul şi puterea de a săra, nu ne mai putem nici măcar întoarce înapoi de unde am ieşit, ci vom ajunge călcaţi în picioare chiar şi de către aceia dintre care am ieşit.

Al doilea pericol: A ne izola de lume.

Dacă primul pericol este pericolul contaminării de valorile şi stricăciunea lumii acesteia atuni ce-l de-al doilea pericol este pericolul izolării. Ne simţim foarte confortabili în mijlocul fraţilor şi surorilor din biserica pe care o frecventăm şi nu dorim să ieşim în afara hotarelor confortului nostru în nici într-un caz. Şi primul pericol şi cel de-al doilea sunt o capcană a Satanei. Atunci rostul vieţii de creştin se pierde aşa cum se pierde şi rostul luminii care ste ascunsă sub obroc şi nu mai foloseşte la nimic. Viaţa de creştin nu depinde de locul în care trăim, ci de principiul care ne guvernează viaţa.

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (16)

A fi creştin nu înseamnă doar a ne păzi de lume şi de influienţele ei dar a avea un impact prin viaţa noastră trăită în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, prin mesajul nostru care trebuie să fie mesajul lui Hristos. Aşa după cum lumina se luptă cu întunericul tot aşa şi noi trebuie să ne luptăm cu întunericul din societatea noastră care este: imoralitatea, homosexualitatea, curvia, uciderile, beţia, fumatul, avortul, etc.

A fi creştin înseamnă a avea influienţă asupra societăţii prin Cuvânt aşa după cum sarea are puterea de a da gust şi de a nu permite stricăciunii să se răspândească. A fi creştin înseamnă a duce o luptă aprigă cu lucrurile întinericului din societatea noastră aşa cum lumina luptă cu întinericului. Să avem îndrăzneală căci Hristos este lumina care a biruit întinericului şi ne-a adus lumina mântuirii în viaţa noastră.

Dragul meu, eşti tu sare şi lumină în societatea în care te-a pus Dumnezeu? Care sunt valorile tale şi ce infeluienţă ai asupra semenilor tăi?

„Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii…” este ultima fericire despre care vorbeşte Domnul Isus Hristos în predica de pe munte. Răsplata acestei fericiri „căci a lor este Împărăţia lui Dumnezeu!”, este identică cu răsplata primei fericiri. Dacă urmărim răsplata fericirilor atunci vedem că cu fiecare fericire ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Prin fericiri Domnul Isus ne învaţă să ne facem părtaşi la Împărăţia lui Dumnezeu acum şi aici. În continuare aş vrea să privim în Biblie şi să vedem ce înseamnă această fericire.

Ce înseamnă această „fericire”?

Această fericire din urmă este strâns legată de precedenta „ ferice de ce împăciuitori”, pentrucă „a fi prigonit din cauza lui Hristos” implică a fi prigonit din cauza mesajului împăcaării care ne-a fost încredinţat de Dumnezeu în Isus Hristos.

Suferinţa în sine nu este garanţia moştenirii Împărăţiei lui Dumnezeu şi Domnul Isus precizează lucrul acesta spunând:

„Ferice de cei prigoniţi pentru neprihănire, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi, cînd din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii cari au fost înainte de voi” (Matei 5:10-12)

Trebuie să fim atenţi pentru ce suferim şi apostolul Petru ne avertizează de aceasta.

Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci sîntem în clipa în care judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfîrşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu. Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine (1 Petru 4:15-19)

A suferi pentru Hristos înseamnă a suferi pentru chipul lui Hristos pe care il purtăm şi pentru viaţa noastră schimbată care trebuie să-L reflecte pe Hristos în toate domeniile ei. A suferi pentru Hristos înseamnă a suferi pentru mesajul împăcării pe care îl ducem şi la care am fost chemaţi şi despre care ne avertizează şi Domnul Isus Hristos că vom suferi.

Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. Dar, cînd vă vor da în mîna lor, să nu vă îngrijoraţi, gîndindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî. Veţi fi urîţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. (Matei 10:18-22)

De unde ştii că suferi pentru Hristos?

Dumnezeu se bucură atunci când noi suferim pe nedrept dar în acelaşi timp putem să ne înşelăm pe noi înşine atunci când suferim din cauza neascultării noastre crezând că suferim din cauza lui Hristos. Apostolul Petru ne avertizează cu privire la aceasta.

Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, cînd aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, cînd aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu (1 Petru 2:19-20).

Atunci când suferim din cauza Cuvântului lui Dumnezeu şi din cauza neprihănirii din viaţa mea, acest lucru este plăcut lui Dumnezeu. Dar atunci când sufer din cauza că am făcut rău, atunci suferinţa mea este bine meritată pentru că am făcut ce nu este bine în ochii lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Ce atitudine trebuie să avem în suferinţă?

Suferinţa nu este unul din cele mai plăcute lucruri din viaţa noastră şi foarte greu cineva dintre noi acceptă să sufere durere, respingere din partea celor dragi, închisoare şi chiar moarte. Şi totuşi care trebuie să fie atitudinea noastră atunci când suferim din cauza lui Hristos.

Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi! Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn”. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blîndeţă şi teamă, avînd un cuget curat; pentru ca cei ce bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele, decît pentru că faceţi răul (1 Petru 3:14-17).

În suferinţele noastre să-L sfinţim pe Hristos ca Domn şi să ne punem toată încrederea în el ci nu în oameni care ne prigonesc din cauza neprihănirii. Suferinţa este acel cuptor care ne încearcă atitudinea şi cugetul nostru.

Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucît aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sînteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi (1 Petru 4:12-14).

Atunci când trecem prin suferinţă să avem o atitudine corectă faţă de batjocitor şi prigonitor cât şi de încercarea de foc care vine peste noi. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci cei prigoniţi din cauza lui Hristos vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu pentu care suferă.

Dragul meu, care este atitudinea ta atunci când treci prin suferinţe,eşti batjocorit şi treci prin felurite încercări?