Lucrarea cu sportul din or. Cantemir
mai 27, 2009 at 7:10 pm | In Taekwon-Do | 2 CommentsAstăzi am avut bucuria să vizitezi or. Cantemir, unde discipolul şi instructorul Clubului de Taekwon-Do “Stolas Leukas”, Ion Druţă face o lucrare deosebit de frumoasă cu tinerii de acolo, învăţândui arta marţială Taekwon-do şi adevărurile Sfintelor Scripturi.
Împreună cu toţi elevii am studiat subiectul din Sfintele Scripturi: “Cum să lupţi cu mândria?” Studiind Cuvântul lui Dumnezeu am văzut care sunt cauzele mândriei, consecinţele şi soluţia lui Dumnezeu. Iar la sfirşitul studiului tinerii şi-au cerut iertare de la Cel Prea Înalt pentru păcatul mândriei prezent în viaţa lor.
Atunci când au fost întrebaţi ce o să facă pentru ai ajuta pe alţii să-şi vadă păcatul mândriei, aproape toţi au spus că vor preda lecţia studiată, prietenilor lor.
Apoi împreună cu toţi elevii am făcut un antrenament în care am continuat să învăţăm programul la 7 cup (centura galbenă cu fâşie verde) şi să repetăm programul de la cupul precedent (8 cup).
Aşteptăm să ne revedem cu toţi elevii la tabăra sportivă ce vrem s-o organizăm în data de 27 Iunie – 4 Iulie unde vom continua să învăţăm lucruri interesante din Taekwon-Do şi Cuvântul lui Dumnezeu.
Dumnezeu iubeşte familia!
mai 26, 2009 at 8:48 am | In Evenimente | 1 CommentCu acest mesaj au ieşit toţi acei care promovează valoarea inedită a familiei în societatea noastră care pe drept este cea mai preţioasă şi de bază instituţie.
Marşul a fost organizat de Bisericile Evanghelice din mun. Chişinău pe 24 Mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Este deja o a doua experienţă, şi este un strigăt de alarmă către toate instituţiile principale de stat ale Moldovei, către toţi cetăţenii ţării noastre. Abuzul în familiei, avortul, divorţul, migraţia peste hotare, sunt cele mai strigente probleme care au cauzat colapsul familiei în Moldova.
La fiecare dintre problemele enumerate mai sus organizatorii sărbărorii au venit cu soluţii:
Abuzul în familie
Dumnezeu a stabilit ce fel de relaţii trebuie să aibă copii faţă de părinţi şi părinţii faţă de copii. Biblia spune:
“Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept: Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” (Efeseni 6:1-3)
Avortul
Fiecare copil conceput este o persoană creată de Dumnezeu. Dumnezeu a zis: “să nu ucizi” sau, cu alte cuvinte “să fie viaţă”. Nimeni dintre oameni din întreaga lume, din orice naţiune şi orice generaţie nu are dreptul să determine logevitatea vieţii cuiva. Dreptul acesta aparţine lui Dumnezeu care ne-a creat dupaă chipul şi asemănarea Lui. Cuvântul lui Dumnezeu spune:
“Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo”.
Divorţul
Biblia se pronunţă foarte clar împotriva divorţului. În cartea Maleahi 2:16 citim următoarea afirmaţie:
Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Planul lui Dumnezeupentru familie este ca soţul şi soţia, care au încheiat un legământ ăn căsătorie, să rămână fideli acestui legământ până la moarte.
Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. (Mat. 19:6)
Când omul intervine în acest plan, armonia în familie este desfiinţată, societatea este ameninţată de un nivel moral scăzut şi, într-un final, ajungem să culegem ceea ce am semănat. Divorţul separă copii de părinţi, fraţii de surori şi, de cele mai multe ori, se ajunge la statutul de abandonat.
Migraţia peste hotare
Dumnezeu a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului, le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor. (Fapte 17:26)
Faptul că ne-am născut în Moldova, este hotărârea pe care a luat-o Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Astăzi, mai mult ca oricând, fenomenul emigrării a afectat familia. Foarte mulţi copii au rămas abandonaţi de părinţii lor, sunt lipsiţi de cădura şi educaţia părintească.
Reabilitarea
Dacă eşti părăsit de mamă sau tată, dacă nu ştii cine-ţi sunt părinţii tăi, dacă eşti părisit de cel mai drag prieten cu care ai visat că veţi petrece o viaţă împreună, dacă vinovăţia comiterii unui avor te macină şi nu ai pace în inimă, sau poate ai obosit să lupţi cu singurătatea şi nu-ţi mai găseşti sensul vieţii, dacă ai căzut victimă abuzului sexual şi crezi că nimănui nu-i mai pasă de tine, dacă… – există o speranţă pentru tine! Domnul Isus a murit pe cruce pentru ca oricine crede în El să aibă iertarea păcatelor şi viaţă veşnică. El a spus:
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. (Mat. 11:28)
Prin credinţă în Domnul Isus poţi fi eliberat de frică, de tulburare, de patimile şi de v inovăţia care te macină, în schimb, vei primi pace, bucurie, eliberare, viaţă veşnică şi o mare speranţă într-un viitor care este în mâinile lui Dumnezeu.
Nouă tuturor ne rămâne să luptăm în continuare pentru valorile familiei şi să stăm tare în spărtură pentru copii noştri şi pentru generaţia de mâne confruntând şi condamnând păcatele celor ce atacă deschis şi obraznic familia.
Iubeşte-ţi familia şi luptă pentru ea, pentrucă Dumnezeu iubeşte familia.
Declaraţia Bisericilor Evanghelice cu privire la principiile de constituire, rolul şi importanţa familiei
mai 26, 2009 at 8:21 am | In Declaratii | Leave a CommentCum să-L urmezi pe Isus ca să fiu mântuit?
mai 25, 2009 at 7:33 pm | In Predici | Leave a CommentCând s-a apropiat vremea în care avea să fie luat la cer, Isus şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim unde avea să fie batjocorit, schinjiuit şi răstignit pe cruce.
Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.” Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.” Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.” Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9:57-62)
Cum trebuie să-L urmăm pe Domnul Isus ca să fim mântuiţi?
Să-l urmăm fiind atenţi la motivaţie
Prima persoană din cele trei s-a oferită să-L urmeze pe Domnul Isus Hristos oriunde nu va merge El.
Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.
În Evanghelia după Matei ni se spune că acesta era un cărturar şi prin urmare un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Domnul Isus cunoscând motivul pentru care această persoană a ales să-L urmeze îi răspunde :
Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.
Motivul pentru care alesese prima persoană să-L urmeze pe Domnul Isus era unul material. Să te alipeşti de unul care poate vindeca bolnavii, poate scoate duhurile necurate, poate învia morţii, poate înmulţi pîinile, poate umbla pe mare, nu era puţin lucru! În prezenţa unui astfel de om oricînd se poate cîştiga ceva.
Domnul Isus se îndrepta spre Ierusalim, spre cruce şi spre moarte. În Luca 9:23-25 Domnul Isus a spusu ucenicilor Săi.
Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui. Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?
Cuvintele „să se lepede de sine” într-o altă traducere sună în felul următor: „ să renunţe la sine însuşi”. Zilnic cel ce voieşte să-L urmeze pe Domnul Isus trebuie să renunţe la sine însuşi, să renunţe la plăcerile vieţii acesteia, să renunţe confortul vieţii acesteia şi să aleagă să poarte zilnic crucea care i-a fost dată.
Apostolul Pavel a renunţat la toate realizările sale şi la trecutul său şi a socotit totul un gunoi pentru preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos. În Filipeni 2:17 apostolul Pavel a spus: „Şi chiar dacă va trebuie să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.” Aceasta şi înseamnă să-ţi i-ai crucea lui Hristos, să fii gata să-ţi pui viaţa în joc pentru alţii. Să fim gata ca şi Stefan care şi-a dat viaţa pentru Hrisos fără ca să aştepte ceva în schimb.
Dacă am venit la Hristos doar din motiv financiar ce vom face atunci când ne vor vorbi de rău şi ne vor prigoni din cauza Lui. În cazurile acestea în loc ca Hristos să ne dea ceva El va cere de la noi credincioşie. În astfel de situaţii va rezista doar cel ce a venit la Hristos nu de dragul de a cîştiga ceva de la El dar de dragul Lui Hristos şi voii Sale.
În capitolul 18:28-29 Domnul Isus a spus ucenicilor săi care au lăsat totul şi L-au urmat:
Adevărat vă spun, că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţi, sau copii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţă veşnică.
Care este motivaţia pentru care tu î-L urmeze pe Domnul Isus?
Cel ce vrea să-L urmeze pe Domnul Isus trebuie s-o facă cu o motivaţie sinceră şi curată.
Atenţie la priorităţi
Celui de-al doilea personaj, Isus i-a zis:
„Vino după Mine!”
În viaţa acestei persoane existau lucruri mai urgente şi mai importante decît a merge după Isus:
Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu” (59)
S-ar fi părut că omul nostru are dreptate. Însăşi Legea spune:
„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (Ex. 20:12).
Dar un cunoscător al Legii trebuia să ştie că această poruncă, deşi este asemenea primei porunci, ea rămîne totuşi a doua. Căci prima dintre porunci era să iubeşti mai întîi pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea ta şi abia apoi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Îngrijorările vieţii vor face ca întotdeauna să existe ceva care trebuie făcut mai întîi, iar lucrarea lui Isus va rămîne întotdeauna pe al doilea loc. Dumnezeu nu neagă realităţile în care ne-a aşezat să trăim. Naşterea şi moartea, părinţii, copii şi fraţii sînt realităţi care ne-au fost, într-un fel, impuse de El, iar noi trebuie să învăţăm să le respectăm. Dar în afara Domnului nimic nu poate veni mai întîi. Domnul Dumnezeu trebuie iubit mai întîi cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea noastră. Aceasta este cea mai mare şi cea dintîi poruncă.
Domnul Isus în predica de pe munte a spus:
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Acela care doreşte să-L urmeze pe Isus trebuie s-o facă iubindu-L pe El mai întîi şi mai presus de orice altceva!
Atenţie la credincioşie
Al treilea personaj ca şi primul se oferă, să-L urmeze pe Isus:
Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întîi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei (61).
Domnul Isus i-a răspuns:
Oricine pune mîna pe plug şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu. (62)
Dacă primul trebuia să-şi revizuiască motivele pentru care dorea să-L urmeze pe Isus, iar al doilea, priorităţile, acesta din urmă trebuia să-şi verifice credincioşia. Dacă cineva doreşte să-şi mîntuiască sufletul, trebuie să-L urmeze pe Isus pînă la capăt, deoarece vom dobîndi mîntuirea sufletului nostru ca sfîrşit al credinţei noastre, nu ca început al ei. Or, între începutul şi sfîrşitul credinţei, fiecare dintre noi trebuie să trecem printr-un cuptor al încercărilor, pentru că, a porni pe urmele lui Isus înseamnă a accepta să mergi spre Cruce, spre lepădarea de sine şi spre jertfirea de sine, înseamnă a accepta să trăieşti ca miel în mijlocul lupilor.
Isus Îşi îndreptase faţa hotărît să meargă la Ierusalim, unde urma să fie prins, batjocorit, schingiuit şi răstignit. Crucea avea să fie un prilej de poticnire pentru mulţi. Dar „de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele — a spus Isus ucenicilor Săi — Se va ruşina şi Fiul omului de el cînd va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (9:26).
Crucea avea să fie pentru foarte mulţi o pricină de poticnire. Călcarea pe urmele lui Isus trebuie să fie motivată de înţelegerea corectă a lucrării Lui. A-L urma pe El înseamnă a fi gata să accepţi lepădarea de sine şi purtarea crucii în fiecare zi. Urmarea lui Isus implică o „pierdere” a vieţii pentru El, o renunţare la lumea aceasta şi la bogăţiile ei înşelătoare şi o apreciere a «ruşinii» şi a «nebuniei crucii». De aceea „oricine pune mîna pe plug, şi se uită înapoi — spune Domnul Isus — nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (9:62).
Lucrurile nu sunt ce par a fi
mai 21, 2009 at 5:57 am | In Predici | 1 CommentDoi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb le-au oferit o camaruta in subsol. In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: “Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi”.
In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, ei i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi ingeri i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca, al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp.
Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, Cum se poate intampla un asemenea lucru? “Primul om avea tot,si totusi l-ai ajutat”, a spus el. “A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara”. “Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi”, i-a raspuns ingerul cel batran. “Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva,am astupat zidul ca sa nu o gaseasca”. “Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de tarani ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca. Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi”.
Uneori chiar asa se intampla cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui. Daca ai credinta, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare e intotdeauna in avantajul tau. S-ar putea sa nu stii pana foarte tarziu… Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede…Unii ne devin prieteni si stau aproape de noi…lasandu-si minunatele amprente asupra inimii noastre… si noi nu mai suntem aceeasi pentru ca ne-am facut un prieten.
bun!!!
Ieri a trecut. Maine este un mister. Astazi este un dar. De aceea se cheama prezent! Cred ca viata aceasta este deosebita… traieste si savureza fiecare moment…
Aceasta nu este o repetitie generala!
Post şi rugăciune pentru alegerile preşedintelui din 20 Mai
mai 19, 2009 at 8:05 pm | In Anunţuri | Leave a CommentFiecare din noi doreşte să trăiască într-o societate prosperă şi sigură în care drepturile omului să fie respectate potrivit cu principiile pe care le-a lăsat bunul Dumnezeu în Sfintele Scripturi. În urma evenimentelor din 6-8 aprilie se pare că oamenii şi-au pierdut orice linişte şi siguranţă. De-a lungul celor 8 ani de guvernare, Partidul PCRM a instaurat un regim dictatorial care nici măcar nu-l ascunde dar îl manifestă deschis tuturor. Este îngrozitor acest fapt şi ne rugăm ca Dumnezeu să facă o schimbare în ţara noastră.
Mâine, 20 Mai se va hotărâ soarta ţării noastre prin prima încercare de a alege preşedintele ţării. Pentru mâine se anunţă un post ca să triumfe dreptatea în ţara noastră şi să fie oprit răul şi să nu fie ales un preşedinte comunist. Să ne rugăm deci pentru ca Dumnezeu să nimicească planurile celor răi.
Biserica "Bunavestirea" a organizat un piknic
mai 18, 2009 at 2:08 pm | In Evenimente | Leave a CommentIeri, 18 Mai, Biserica “Bunavestirea” a organizat un piknic în mijlocul naturii cu toţi membrii ei. A fost un timp foarte frumos şi plăcut când în jurul frigăruiului am avut o părtăşie dulce şi frumoasă. Am avut posibilitatea să vorbim unii cu alţii despre activitatea noastră şi planurile ce ţin de lucrarea bisericii “Bunavestirea”.
De asemenea a fost un timp când am putut să ne cunoaştem mai bine şi să zidim relaţii unii cu alţii.
Au fost diferite activităţi sportive şi fiecare şi-a găsit activităţi după plac. ![]()
Am avut o mare bucurie să îi avem în mijlocul nostru şi pe toţi misionarii care s-au întors din ţările misionare unde au făcut o lucrarea foarte frumoasă şi despre care au făcut mărutrie dimineaţa în cadrul serviciului de închinare al bisericii “Bunavestirea”.
Înarmaţi cu o dispoziţie bună pentru o săptămână întreagă, până la o nouă revedere la biserica “Bunavestirea”. Dar şi având o însărcinare pentru săptămâna aceasta de a invita la festivalul “Marşul Familiei”. Cu această ocazie vă invităm pe toţi Duminică, 24 Mai la biserica “Bunavestirea” la ora 10:00 în sectorul Botanica, Malina Mică.
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
