Fericirile – cununa caracterului creştin!
aprilie 30, 2009 at 10:49 am | In Anunţuri, Predici | Leave a Comment
Domnul Isus Hristos începe predica Sa de pe munte cu cuvintele: „Ferice de…”Ce a vrut Domnul Isus să comunice ascultătorilor săi şi ce înseamnă, de fapt, fiecare fericire în parte. Dacă vom privi în versetele 3 şi 10, vom observa că fericirile încep şi se termină cu aceeaşi răsplată: „căci a lor este Împărăţia cerurilor!”. Fiecare fericire este validarea celei precedente şi fiecare fericire din cele 9 ne arată cum trebuie să fie relaţia noastră cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu semenii noştri ca să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu. Viaţa mea va fi guvernată şi determinată de relaţia mea cu Dumnezeu . Deci toate fericirile în care se curpinde toată „predica de pe munte” vorbesc despre caracterul creştinului şi relaţia noastră cu Dumnezeu şi cum să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu.
Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. (Mat. 5:3-12)
În următoarele articole aş vrea să abordez fiecare fericire în parte ca să înţelegem pe ce trebuie să fie bazată relaţia noastră cu Dumnezeu, cu noi înşine şi cu semenii noştri pentru a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Caracterul determină conduita
aprilie 29, 2009 at 2:30 pm | In Bunul Simţ, Predici | Leave a CommentUnul din cele mai importante aspecte asupra căruia Domnul Isus Hristos a vorbit foarte mult este caracterul uman. Ceea ce suntem va determina ceea ce facem. În predica de pe munte Domnul Isus Hristos a spus:
Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. (Mat. 7:15-20)
După cum orice pom se cunoaşte după rodul lui tot aşa caracterul nostru se poate cunoaşte din comportamentul noastru. Nimeni să nu se înşele, ceea ce este înlăuntru nostru, mai devreme sau mai târziu va ieşi la suprafaţă. Ştiu, că sunt mulţi care încearcă să ascundă răul din interior mimând prin exterior.
Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege”. (Mat.7:21-23)
Toate eforturile noastre de a simula într-o zi vor fi date în vileag şi rodul inimii noastre va fi cunoscut de toţi. Atunci când în viaţa noastră vor veni şuvoaiele şi vânturile încercărilor puternice caracterul nostru va fi dat pe faţă pentrucă nu este aşezat pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus:
De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stîncă. A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stîncă. Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare” (Mat. 7:24-27).
Dacă viaţa noastră este aşezată pe stânca care este Cuvântului lui Dumnezeu, atunci când vor veni încercările dureroase ale vieţii vom putea să ţinem piept pentrucă sunt întărite de Dumnezeu.
În predica de pe munte Domnul Isus le spune ascultătorilor săi că:
„Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor!” (Mat. 5:20)
Fariseii puneau accent foarte mult pe exterior şi foarte multe lucruri le făceau de ochii oamenilor ca să arate cât de religioşi şi drepţi sunt înaintea oamenilor dar în realitate erau ca un vas care este curat pe dinafară dar care este foarte murdar pe dinăuntru. Domnul Isus ne spune că nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu dacă interiorul nostru nu va fi schimbat. Caracterul determină conduita.
Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. (Mat.12:34-36)
În ziua judecăţii fiecare din noi vom da socoteală de vorbele şi faptele noastre. Fiecare va da socoteală de caracterul şi conduita sa. Este însă o nădejde ce o avem în Domnul Isus Hristos care prin moartea şi învierea Sa ne poate schimba vieţile. Prin credinţă în El şi prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu viaţa noastră va lua o altă formă şi caracterul nostru va fi cu adevărat frumos pentrucă este bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. (Mat. 7:7-8)
Dacă dorim să căpătăm ceva atunci trebuie să cerem şi să batem. Să cerem dar şi să căutăm sărăcia în Duh, să cerem de la Domnul Isus iertarea păcatelor şi să căutăm prin Studierea Cuvântului lui Dumnezeu să urmăm exemplul Domnului Isus Hristos a cărui caracter nu are asemănare.
Dumnezeu va judeca faptele celor răi după dreptate!
aprilie 24, 2009 at 8:52 am | In Predici | Leave a Comment
Astăzi am citit cu multă indignare articolul publicat pe www.unimedia.md despre “Fetele abuzate sexual în comisariatele de poliţie în perioada protestelor din PMAN”. Nu sunt nişte zvonuri aşa cum ar fi vrut să fie cei ce au abuzat aceste fete, care au avut curajul să spună despre această mişelie ce au făcut-o poliţiştii, folosindu-se de situaţia dată. Fată ce a fost violată la comisariatul de poliţie al sectorului Buicani a fost luată de pe stradă după care a fost necinstită în modul cel mai obraznic. Astăzi, când nedreptatea triumfează şi viaţa omului nu mai are nici un preţ în ochii oamenilor legii, ne întrebăm cu toţii dacă Dumnezeu va interveni sau nu să judece faptele celor răi.
Dumnezeu va răsplăti celor răi după faptele lor.
Ţara noastră acum trece printr-o perioadă foarte grea. O stare în care s-ar părea că biruinţa este de partea celor răi. Cei ce abuzează drepturile omului sunt premiaţi cu apartamente şi oridine de onoare, iar cei ce se luptă pentru dreptate sunt tot mai mult învinuiţi de lucruri neadevărate, bătuţi şi condamnaţi la închisoare. Astăzi ne îndreptăm privirile către Dumnezeu şi strigăm împreună cu psalmistul:
Doamne Dumnezeul răzbunărilor, Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te! Scoală-Te, Judecătorul pământului, şi răsplăteşte celor mândri după faptele lor! Până când vor birui cei răi, Doamne, până când vor birui cei răi? Ei ţin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie, şi toţi cei ce fac răul se fălesc. Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne, şi asupresc moştenirea Ta. Înjunghie pe văduvă şi pe străin, ucid pe orfani şi zic: „Nu vede Domnul, şi Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!” (Psalmi 94:1-7)
Psalmistul ni-L prezintă în primul rând pe Dumnezeu ca Dumnezeul răzbunărilor, care va răsplăti celor ce ţin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie, înjunghie pe văduvă şi pe străin şi ucid pe orfan, fălindu-se cu răul pe care l-au făcut. Dumnezeu le va răsplăti celor mândri după faptele lor. Dumnezeu a văzut toate nedreptăţile poliţiştilor făcute tinerilor ce au fost bătuţi până la moarte şi aruncaţi în stradă ca nişte câini. Pentru ei viaţa omului nu valorează nimic. Dar în schimb viaţa valorează foarte mult în ochii lui Dumnezeu care va cere sângele celor căzuţi în urma protestelor în PMAN de la ucigaşii care astăzi se ascund în spatele aşa zisei “legi”. Întrebarea mea este: Cum pot dormi noapte liniştit aceşti oameni? Oare conştiinţa lor nu îi mustră pentru durerea pricinuită părinţilor ce şi-au piedut fii şi fetelor ce au fost necinstite? Cum vor sta aceşti oameni în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu? Dacă astăzi oamenii legii acoperă păcatele celor răi, atunci nu şi Dumnezeu care va pedepsi pe cei răi după faptele lor.
A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti, când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi.” – (Deuteronomul 32:35)
Chiar dacă astăzi dreptul nostru este călcat în picioare de cei răi trebuie să ne ridicăm ochii spre Dumnezeu şi să Îi încredinţăm problema noastră, Celui ce are dreptul de răzbunare. Noi nu avem dreptul să ne răzbunăm căci: răzbunarea va da naştere la o altă răzbunare. Lupta pe care o ducem noi este o luptă duhovnicească împotriva stăpânirilor şi domniilor acestui veac. În această luptă nu biruieşte acela care ştie să se răzbune, dar acela care ştie să renunţe de dragul ascultării de Dumnezeu şi de a fi o mărturie bună pentru cei din jurul său.
Dumnezeu va judeca planurile ascunse ale celor răi.
Astăzi nu cunoaştem cu siguranţă cine a instalat drapelul României pe clădirea Parlamentului şi apoi a Preşedenţiei Republicii Moldova şi cu ce scop, nu cunoaştem cine este autorul planului de a distruge clădirile Parlamentului şi Preşedenţiei RM. În spatele la toate aceste lucruri stau persoane ce au întocmit şi adus la înfăptuire planuri diabolice cu privire la un popor întreg. Chiar dacă astăzi nu cunoaştem planurile celor răi, nu este tot aşa şi la Dumnezeu care cunoaşte gândurile ascunse ale inimii.
Totuşi învăţaţi-vă minte, oameni fără minte! Când vă veţi înţelepţi, nebunilor? Cel ce a sădit urechea s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă? Cel ce pedepseşte neamurile s-ar putea să nu pedepsească, El, care a dat omului pricepere? Domnul cunoaşte gândurile omului: ştie că sunt deşarte. (Psalmi 94:8-11)
Imaginea despre Dumnezeu a celor ce au comis toate aceste crime cred că este ca a celor despre care psalmistul ne spune că sunt nebuni şi fără minte. Ei cred că Dumnezeu nu aude, nu vede şi nu pedepseşte. Oare poate Dumnezeu Creatorul care a sădit urechea, a întocmit ochiul şi a dat pricepere să nu audă şi să nu vadă? Desigură că nu. Dumnezeu cunoaşte gândurile şi planurile celor răi, El ştie că ele sunt deşarte şi la vremea cuvenită de El le va pedepsi.
Ferice de omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din legea Ta, ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău! Căci Domnul nu lasă pe poporul Său şi nu-Şi părăseşte moştenirea. Ci se va face odată judecată după dreptate, şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună. Cine mă va ajuta împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul? De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morţii! Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei care pregătesc nenorocirea la adăpostul Legii? Ei se strâng împotriva vieţii celui neprihănit şi osândesc sânge nevinovat. Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost. El va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul Dumnezeul nostru îi va nimici. (Psalmi 94:12-23)
Suntem încredinţaţi că Dumnezeu va nimici pe cei răi din mijlocul poporului Său. Asupra lor vor cădea toate nelegiurile şi răutatea de care au dat dovadă în zilele acestea şi nu doar. Cei ce au necinstit vor fi necinstiţi, cei ce au omorât vor fi omorâţi şi Dumnezeu nu va permite ca cei răi să-şi bată joc de cel neprihănit. De aceea trebuie să fim preocupaţi mai mult de relaţia noastră cu Dumnezeu şi să căutăm să ne examinăm viaţa noastră prin prizma Cuvântului lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să facă judecată celor răi.
Cel mai bun lucru pe care îl putem face în faţa nenorocirilor este să spunem şi noi cu toată convingerea împreună cu psalmistul: „Se va face odată judecată după dreptate, şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună” . Bazaţi pe această promisiune, preocuparea noastră trebuie să fie nu răzbunarea, ci curăţia inimii, judecarea răului din noi, căci doar acei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu.
Dumnezeu nu doreşte moarte păcătosului.
Judecata lui Dumnezeu izvorăşte din dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni pentru dreptate şi adevăr. El nu doreşte moarte păcătosului, ci prin aplicarea pedepsei Dumnezeu vrea să-l disciplineze pe cel rău şi să-l trezească din somnul păcatului în care se află la pocăinţă.
Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezechiel 33:11)
Dumnezeu nu doreşte moarte păcătosului, ci aplicând pedeapsa Dumnezeu vrea să le păstreze viaţa, pe care Dumnezeu a pus preţ atât de mare încât în dragostea Sa faţă de lume L-a dat pe Singurul Său Fiu ca să moară pentru păcatele noastre ca noi prin credinţă în El să avem iertarea păcatelor şi viaţă veşnică. Respingând însă dragostea lui Dumnezeu, repsingem şi darul iertării şi a vieţii veşnice.
Dumnezeu să ne ajute ca să căutăm binele tuturor oamenilor şi să lăsăm răzbunarea în mâinile Creatorului şi Judecătorului Celui Drept.
Ghicirea este o urâciune înaintea lui Dumnezeu
aprilie 22, 2009 at 7:45 am | In Predici | Leave a Comment
Astăzi aproape fiecare radiou, post de tv, ziar îşi încep ziua de lucru prezentând programul horoscopic. Aproape fiecare cetăţean îşi începe ziua de lucru ascultând programul horoscopic şi conducându-se după el. Tot mai mulţi sunt cei ce apelează la ghicitori sau vrăjitori cu scopul de-aşi rezolva probleme de business, căsătorie, familie, relaţii cu ajutorul ghicitorilor, neînţelegând că apelează la forţele celui rău care îi ţine rob păcatului. Întâlnim în Chişinău panouri publicitare cu ghicitori care îţi vor prezice viitorul şi sunt gata să te ajute să-ţi rezolvi orice problemă din viata ta, şi desigur că aceasta nu fără bani. Dar tot aceşti ghicitori şi vrăjitori au şi Biblia alături de ei, ascunzându-se în spatele ei apărându-şi practicile lor scârboase înşelând pe oameni. Cu cât mai mult oamenii aplează la practicile ghicirii şi vrăjitoriei î-L îndepărtează pe Dumnezeu din viaţa lor tot mai mult şi mai mult înşelându-se singuri. Ce spune însă Dumnezeu despre ghicire, vrăjitorie, citire în stele=horoscop, superstiţii, etc.
Ghicirea nu este îngăduită de către Dumnezeu.
Dumnezeu nu îngăduie meşteşugul de ghicire, citire în stele, vestire a viitorului, horoscopul, etc. În cartea Deuteronom Moise readuce aminte toate poruncile poporului Israel care aveau să intre în ţara promisă, Canaan unde trăiau popoare ce practicau ghicitul iar acum Dumnezeu ca şi consecinţă le izgoneşte din ţară.
Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. (Deut. 18:10-11)
Toată lista din textul de mai sus cu privire la ghicire şi prezicerea viitorului este interzisă şi condamnată de Dumnzeu. Expresia “să nu fie nimeni la tine” ne arată că Dumnezeu nu permitea nimănui din poporul Său să practice ghicitul. De ce? Pentrucă…
Ghicirea este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Ghicirea era un obicei al neamurilor ce locuiau în ţara Canaan, ţară pe care Dumnezeu a dat-o în moştenirea poporului Israel. Vedem că Dumnezeu nu poate privi ghicirea sau vrăjitoria ca ceva bun ci ca o urâciune. Cuvântul “urâciune” înseamnă urât, necurat sau pângărit.
Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul Dumnezeul tău nu-ţi îngăduie lucrul acesta. (Deut. 18:12-14)
Oricine practică ghicitul sau merge la cei ce ghicesc sau cred în semnificaţia horosopului este necurat înaintea lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu va pedepsi atât pe cel ce practică aceste lucruri cât şi pe cel ce aleargă la cei ce practică aceste urâciuni.
Ghicirea este pedepsită de Dumnezeu.
Ghicirea a adus pedeapsă pentru toate neamurile ce practicau aceste ocultisme în viaţa lor. Astfel vedem că cei din ţara Canaan au fost toţi omorâţi şi izgoniţi afară din ţară. În cartea Levitic 20:6-8 este scris:
Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.
Dumnezeu pedepseşte pe cel ce practică meşteşugul de ghitic cât şi pe cel ce apelează la ghicire, citire în stele, horoscop, etc. În ochii lui Dumnezeu ghicitul este o curvie la adresa Lui. Cel ce practică aceste lucruri s-a dezis de Dumnezeu şi de Cuvântul Său şi a apelat la puterile întunericului. De multe ori cei ce ghicesc folosesc Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia după care îşi ascund toate nelegiurile şi fărădelegile. Vedem că Biblia condamnă păcatul ghicirii şi vărjitoriei cu toate practicile ei. Pedeapsa lui Dumnezeu este clară, moartea.
În cartea 1 Samuel 28:7-8 este descris cazul împăratului Saul care a apelat la ghicitori pentru a afla viitorul.
Atunci Saul a zis slujitorilor lui: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: „Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.” Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.” (1 Samuel 28:7-8)
Chiar dacă Saul ştia că ghicitul este o urâciune înaintea lui Dumnezeu şi este pedepsită a mers la cei ce cheamă morţii ca să afle viitorul. Interesant este că Saul a fost acela care îndepărtat din toată ţara pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce ghiceau.
Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese şi-l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau. – (1 Samuel 28:3)
Dumnezeu însă anunţă hotărârea de pedeapsă lui Saul tocmai prin mortul la care apelase pentru a afla viitorul său.
Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine, şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor.” (1 Samuel 28:19)
Pentrucă Saul nu primise nici un răspuns din partea lui Dumnezeu dacă să meargă să lupte împotriva Filistenilor sau nu a apelat la serviciile unei vrăjitoare care chema morţii. Dumnezeu nu i-a răspuns lui Saul din cauza neascultării lui. Însă mortul pe care îl chemase era Samuel proorocul lui Dumnezeu care i-a spus ca el şi fiul său vor muri pe câmpul de luptă, aceasta fiind pedeapsa pentru curvia şi neascultarea lui faţă de Dumnezeu.
Ghicirea este un păcat înaintea lui Dumnezeu care este pedepsit şi consecinţele pentru acest păcat se vor răspândi nu doar peste cei ce le practică sau aleargă la ele dar peste o ţară întreagă.
Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. El va pribegi prin ţară, apăsat şi flămând, şi, când îi va fi foame, se va mânia şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi, fie că va ridica ochii în sus, fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră, şi se va vedea izgonit în întuneric beznă. (Isaia 8:19-22)
Ghicirea este o hulă la adresa lui Dumnezeu şi cel ce practică astfel de lucruri nu va avea decât necaz, negură şi va fi izgonit în întuneric beznă despre care ne scrie cartea Apocalipsa.
Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8)
Ghicirea este un păcat înaintea lui Dumneze şi dacă nu este mărturisit şi lepădat atunci va aduce pedeapsa cu sine, moarte, necaz, întuneric beznă. Dar este o speranţă pentru cei ce practică aceste lucruri urâte, şi aceasta este pocăinţa. Dumnezeu nu ţine în seamă vremurile de neştiinţă ci îndeamnă toţi oamenii de pretutindeni să se împace cu El prin jertfa Domnului Isus Hristos care a murit pentru păcatele noastre.
Voi să vă sfinţiţi căci Eu sunt sfânt.
Am văztu clar că Dumnezeu nu acceptă nici pe cel ce se îndeletniceşte cu ghicirea sau vrăjitoria cât nici pe cel ce apelează la aceste practice păcătoase. Dumnezeu nu ne lasă în necunoştinţă ci a hotărât un mijloc prin care să ne transmită cuvintele lui Dumnezeu. Astfel în cartea Deuteronom 18:15-16 este scris:
Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el! Astfel, el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului Dumnezeului tău la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.” (Deuteronomul 18:10-16)
Proorocul era persoana aleasă de Dumnezeu ce transmitea întocmai cuvintele lui Dumnezeu pentru poporul Său. Astfel Dumnezeu de-a lungul anilor a vorbit poporului Său prin gura proorocului răspunzând la cererile făcute de popor. Însă la sfârşitul zilelor Dumnezeu ne-a vorbit odată şi pentru totdeauna prin Fiul Său, care a venit şi a luat păcatul nostru asupra Sa ca noi să primim în dar iertarea păcatelor şi viaţă veşnică.
După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. (Evrei 1:1-2)
Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul Său la sfârşitul zilelor: “Astăzi dacă auziţi cuvântul lui nu vă împietriţi inimile, ci pocăiţi-vă.” Mesajul adus de Domnul Isus Hristos ţine de mântuirea noastră. Mai mult decât cunoaşterea viitorului vieţii noastre avem nevoie de pocăinţa oferită prin jertfa Domnului Isus Hristos.
Ce ar trebuie noi să facem ca să îi fim pe placuţi lui Dumnezeu? Psalmul 145:18-21 scrie:
Domnul este lîngă toţi cei ce-L cheamă, lîngă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă. Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc, şi nimiceşte pe toţi cei răi. Gura mea să vestească lauda Domnului, şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt în veci de veci!
Dacă îl chemăm pe Domnul Isus Hristos cu toată inima noastră El ne va auzi şi ne va răspunde la rugăciunile noastre. Ceea ce se cere de la mine este să mă tem de Domnul Dumnezeu şi să vestesc laudele Domnului, să vestesc Cuvântul Domnului ca numele lui Cel Sfânt să fie binecuvântat pretutundeni.
Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie, de aceea dacă ai apelat la mijloacele de ghicire, horoscop, vrăjitorie ai hulit înaintea lui Dumnezeu şi ai luat numele Lui în deşert şi ai nevoie de iertare. Cere-ţi astăzi iertare de la Cel ce este bun şi credincios să ne ierte fărădelegile noastre.
Triumful învierii Domnului Isus Hristos
aprilie 19, 2009 at 2:42 am | In Doctrine, Predici | Leave a Comment
Cu siguranţă că pentru fiecare din noi învierea Domnului Isus Hristos este o mare biruinţă. Este un triumf pe care îl realizăm doar atunci când îl înţelegem cu mintea şi îl trăim cu inima noastră, cu întreaga noastră fiinţă. Şi în dimineaţa aceasta aş vrea să vedem asupra căror aspecte din viaţa noastră a adus biruinţă învierea Domnului Isus Hristos.
Biruinţa asupra păcatului.
Aproape toate înfrângerile din viaţa noastră sunt rezultatul păcatului nemărturisit înaintea lui Dumnezeu. De multe ori ne punem întrebarea: De ce anume eu? Oare eu sunt cel mai păcătos om dintre toţi? Sfintele Scripturi ne spun că: nu este nici unul care să facă binele ci toţi sunt sub păcat, sunt robi păcatului.
„Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. (Ioan 8:34)
Păcatul este ca un zid de desparţire dintre mine şi Dumnezeu şi care mă lipseşte de a fi în prezenţa lui Dumnezeu. Prin moartea şi învierea Sa Domnul Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre ca prin credinţă în El să primim iertare şi făgăduinţa vieţii veşnice.
Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. (Coloseni 2:13-15)
Domnul Isus Hristos prin moartea Sa pe cruce a dezbrăcat domniile şi stăpânirile întunericului de puterea şi autoritatea ce o aveau asupra noastră apăsându-ne şi rodindu-ne prin puterea morţii. El ne-a izbăvit din robia diavolului care ne asuprea şi ne-a osândit la moarte.
Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. (Evrei 2:14-15)
Domnul Isus Hristos a fost pironit pe cruce din cauza păcatelor noastre ca prin jertfa Sa desăvârşită să pună pe mulţi într-o stare după voia lui Dumnezeu. Biruinţa în viaţa noastră vine o dată cu mărturisirea păcatului şi acceptarea Domnului Isus prin credinţă ca Domn şi Mântuitor al vieţii noastre. Doar atunci putem vorbi despre o biruinţă adevărată în viaţa noastră. Doar atunci când ne mărturisim păcatul putem vorbi despre o biruinţă adevărată pentrucă Domnul Isus a ieşit biruitor asupra domniilor întunericului şi a păcatului prin moartea şi învierea Sa.
Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. (Efeseni 2:1-7)
Prin moartea şi învierea Sa am fost strămutaţi şi puşi în locuri cereşti. Dacă până la întâlnirea noastră cu Hristos eram morţi în greşalele noastre şi ascultam de poftele firii noastre pământeşti atunci când am crezut în Domnul Isus Hristos am primit iertarea păcatelor, am fost eliberaţi de sub puterea întunericului şi prin credinţă şi prin harul lui Dumnezeu suntem socotiţi biruitori împreună cu Hristos.
Biruinţa asupra morţii.
Cel de-al doilea aspect asupra căruia Domnul Isus a ieşit biruitor prin moartea şi învierea Sa este „moartea”. Moartea este consecinţa neascultării omului faţă de porunca lui Dumnezeu.
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… (Romani 5:12)
Prin neacultarea noastră ne-am făcut vinoveţi de încălcarea poruncii lui Dumnezeu şi prin păcat a intrat moartea care s-a răspândit asupra tuturor oamenilor. Prin greşeala unuia singur toţi am fost loviţi cu moartea, care domneşte în viaţa omului din cauza păcatului său. Aşa cum Adam a fost alungat din grădina Edenului, din prezenţa lui Dumnezeu tot aşa omul a fost lipsit de slava lui Dumnezeu. Cuvântul „moarte” înseamnă despărţire fizică şi spirtuală. Cuvântul „moarte” nu se referă doar la despărţirea noastră fizică de trupul pe care îl avem dar şi la despărţirea sufletului de slava şi prezenţa lui Dumnezeu din cauza păcatului nostru. Fiecare din noi este dator cu o moarte pentrucă:
Fiindcă plata păcatului este moartea, (Romani 6:23)
Dar slăvit să fie Dumnezeu pentrucă prin Domnul Isus Hristos moartea a fost învinsă o dată şi pentru totdeauna.
Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! (1 Corinteni 15:54-57)
Prin moartea Domnului Isus Hristos moartea a fost înghiţită de biruinţă. Acum moartea nu mai are nici o putere asupra noastră ci Hristos stăpâneşte asupra morţii, mai mult decât atât Domnul Isus stăpâneşte şi peste cei vii şi peste cei morţi. În ziua hotărâtă de Dumnezeu vom învia din morţi şi trupurile noastre spuse putrezirii vor fi îmbrăcate în neputrezire. Dar până atunci trebuie să ne trăim viaţa noastră pentru Domnul Isus Hristos în ascultare de Cuvântul Său.
Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. (2 Corinteni 5:15)
Prin credinţă în Domnul Isus Hristos am fost înviaţi la o viaţă nouă ca să nu mai trăim pentru păcat ci să trăim viaţa în ascultare de dreptarul învăţăturii sănătoase, de Cuvântul lui Dumnezeu.
Moartea însă şi Locuinţa morţilor vor fi aruncate în iazul cu foc şi cu pucioasă aşa cum este scris în Apocalipsa 20:14:
Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. (Apocalipsa 20:14)
Biruinţa asupra inimii umane.
Cel de-al treilea aspect asupra căruia Domnul Isus Hristos a ieşit biruitor prin învierea Sa este inima umană. Doar Domnul Isus Hristos poate să ne schimbe inima de piatră, de amărăciune, păcat şi răutate într-o inimă de carne, într-o inimă curată şi plăcută lui Dumnezeu. Prin credinţă din inimă în Domnul Isus Hristos putem căpăta mântuirea. Inima noastră necesită o schimbare pentrucă nu putem cu o inimă plină de amărăciune şi răutate să ne închinăm unui Dumnezeu sfânt. De aceea Domnul Isus Hristos a murit şi înviat ca prin credinţă în El să ne curăţească inima noastră fără de care nu vom putea vedea pe Dumnezeu.
Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată. (Evrei 10:19-22)
Nu ne putem apropia de Dumnezeu decât cu o inimă curată, cu credinţă şi cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău. Tocmai pentru aceasta a murit Domnul Isus Hristos ca să ne schimbe inima şi viaţa noastră.
Toate străduinţele omului de a fi mai bun au ieşuat şi astăzi nimeni nu poate pretinde că poate fi socotit nevinovat prin faptele sale proprii înaintea lui Dumnezeu.
Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9)
Nu este meritul nostru că am fost născuţi din nou prin învierea Domnului Isus Hristos ci este meritul lui Dumnezeu care L-a dat pe singurul Său Fiu ca să moară pentru păcatele noastre. Şi dacă nu este meritul nostrum atunci cum trebuie să arăte viaţa noastră şi pentru cine trebuie să ne-o trăim acum. Iată ce spune Romani 6:6-13:
Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. (Romani 6:6-13)
Împreună cu învierea Domnului Isus Hristos am fost înviaţi la o viaţă nouă ca să trăim în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu şi nu de poftele firii pământeşti de care am fost robiţi altădată. Dacă trăiesc pentru Dumnezeu şi Domnul Isus Hristos atunci dorinţele mele vor fi dorinţele Domnului Isus Hristos, alegerile mele vor corespunde cu alegerile Domnului Isus, faptele mele vor fi faptele Domnului Isus. Viaţa mea nu mai este a mea ci este o viaţă dedicată Domnului şi Mântuitorului meu.
Dragul meu cititor, crezi tu că Hristos prin învierea Sa din morţi a biruit păcatul, moartea şi doar El are puterea să-ţi schimbe inima de piatră într-o inimă de carne?
Fie ca cuvintele: „Hristos a înviat!” în aceste zile de paşte să fie rostite dintr-o inimă curată şi plină de biruinţa învierii Domnului Isus Hristos.
Hristos a înviat!!!
Ioan 3 cu 16 cu siguranţă salvează un băiat pierdut!
aprilie 17, 2009 at 5:42 am | In Predici | Leave a CommentAm primit această istorioară, care cred că merită citită.
Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.
S-a dus la un politist si l-a intrebat:
“Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.”
Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns:
“Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar “Ioan 3 cu 16″ si te vor lasa sa intri.”
Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: “Ioan 3 cu 16″. Femeia i-a zis: “Intra, fiule.” L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: “Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat.”
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat:
“Iti este foame?”.
El a raspuns:
“Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.”
Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit:
“Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat.”
Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: “Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar..” Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: “Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.”
Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
“Intelegi tu ce inseamna “Ioan 3 cu 16″?” l-a intrebat ea gentil.
El a raspuns:
“Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.”
Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Iisus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Iisus. Stand acolo, s-a gandit: “Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut.”
Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Iisus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Iisus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru.. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe Iisus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Iisus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.
Ioan 3:16
“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Daca nu ti-e rusine sa faci asta, te rog sa urmezi instructiunile. Iisus a zis:
“Pe orisicine Ma va marturisi inaintea oamenilor, il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, va fi lepadat si el inaintea ingerilor lui Dumnezeu.”
Astăzi prin credinţă în Domnul Isus Hristos poţi să primeşti viaţa veşnică şi iertarea păcatelor. Dumnezeu cu siguranţă îţi poate oferi iertare şi viaţa veşnică dacă alegi să-L mărturiseşti pe Fiul Său în viaţa ta ca Domn şi Mântuitor.
Totuşi facă-se nu voia Mea ci a Ta!
aprilie 16, 2009 at 8:54 am | In Doctrine, Predici | Leave a Comment
După intrarea Domnului Isus Hristos în Ierusalim unde toţi oamenii L-au întâlnit cu ramuri de finic exclamând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” Domnul Isus avea să fie vândut, arestat şi condamnat la moarte. Dar tocmai pentru aceasta venise Domnul Isus ca fiind crucificat pe o cruce să împlinească voia Tatălui ceresc. După ce a mâncat cina cea de taină împreună cu ucenicii Săi, Domnul Isus a mers în grădina Gheţimani unde a învins pe cel rău făcând nu voia Sa ci voia Tatălui ceresc.
Domnul Isus a împlinit planul lui Dumnezeu.
Cu câteva zile înainte de praznicul Paştelor Învăţătorul cel bun le-a comunicat ucenicilor Săi planul lui Dumnezeu ce-l avea din veşnicie cu privire la omenire şi pe care acum Domnul Isus avea să-l împlinească:
„Ştiţi că după două zile vor fi Paştele; şi Fiul Omului va fi dat ca să fie răstignit” (Mat.26:2)
Acesta era planul lui Dumnezeu din veşnicie ca Fiul Omului să fie pironit pe-o cruce pentru păcatele întregii omeniri. Lucru pe care nu-l înţelesese ucenicii dar nici mai-marii poporului Israel care se aliniaseră la planul lui Dumnezeu de-al omorî pe Domnul Isus.
Atunci preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot care se numea Caiafa; şi s-au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare.(Mat. 26:3-4)
Mai marii norodului s-au sfătuit să prindă pe Domnul Isus cu vicleşug ca să-L omoare fără ca să-şi dea seama că împlinesc cuvintele proorocului Zaharia care a spus:
Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! (Zaharia 13:7)
Păstorul cel bun avea să fie dat la moarte pentruca oile crezând în El să aibă viaţă veşnică. Tocmai despre aceasta Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi când a spus:
Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. (Ioan 10:10-11)
Însă moartea Domnului Isus nu este fără nădejde pentrucă El a venit să-şi dea viaţa ca zidul păcatului ce ne desparte de Dumnezeu să fie acum distrus prin jertfa desăvrâşită a Mielului Pascal şi ca pedeapsa ce ni se cuvenea nouă să fie luată de El, ca să primim în dar iertarea păcatelor şi viaţă veşnică.
Domnul Isus a rămas credincios voii lui Dumnezeu.
Anume cu acest gând al credincioşiei Domnul Isus a mers în grădina Gheţimani cu cei 11 ucenici ca să se roage Tatălui ceresc. Aici în grădina Gheţimani Domnul Isus avea să dea piept cu duşmanul, Diavolul, Şarpele cel vecchi, care însă a fost învins la crucea de la Golgota.
Atunci Isus a venit cu ei într‑un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici pînă Mă voi duce colo să Mă rog”. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, şi a început să Se întristeze şi să se mîhnească foarte tare. Isus le‑a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine”. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pămînt, şi S‑a rugat, zicînd: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”. Apoi a venit la ucenici, i‑a găsit dormind, şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n‑aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! Vegheaţi şi rugaţi‑vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de rîvnă, dar carnea este neputincioasă.” S‑a depărtat a doua oară, şi S‑a rugat, zicînd: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să‑l beau, facă‑se voia Ta!” S‑a întors iarăşi la ucenici, şi i‑a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. I‑a lăsat din nou, S‑a depărtat, şi S‑a rugat a treia oară, zicînd aceleaşi cuvinte. Apoi a venit la ucenici, şi zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi‑vă! Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mîinile păcătoşilor. Sculaţi‑vă, haidem să mergem; iată că se apropie vînzătorul” (Matei 26:36‑46).
Chiar dacă sufletul Domnului Isus era cuprins de o întristare de moarte, El nu s-a lăsat înfrânt de Satana care dorea cu orice preţ să-l facă pe Isus să refuze acum la voia lui Dumnezeu despre care vorbise atât de mult până acum, despre moartea Sa. Domnul Isus a trebuit să-L înfrângă pe Satana de unul singur chiar dacă ucenicii veniseră cu El, dar care nu la mult timp după ce El plecase să se roage au adormit.
Înfrângerea noastră este atunci când ne îndoim în credincioşia lui Dumnezeu. Anume aceasta doreşte Diavolul să făcă în viaţa noastră, să semene sămânţa îndoielii. Nu aşa a făcut Domnul Isus Hristos care a ştiut că Dumnezeu este credincios şi rămâne credincios făgăduinţelor Sale, căci nu se poate tăgădui Singur.
Domnul Isus a venit pentru ceasul hotărât de Tatăl.
După ce Domnul Isus s-a rugat Tatălui s-a întors la ucenicii care dormeau şi le-a spus:
Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.
Acum sosise ceasul când Domnul Isus avea să fie vândut, după care arestat, condamnat de mai marii poporului Israel şi dat la moarte pentru păcatele şi fărădelegile noastre ca prin credinţă în El să primim pacea lui Dumnezeu şi să fim tămăduiţi de rănile provocate de păcatul nostru.
Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. ( Isaia 53:4-5)
Ceasul pentru care venise Domnul Isus nu este un ceas al înfrângerii ci este un ceas al biruinţei Domnului Isus asupra puterilor întunericului, este un ceas al biruinţei Domnului Isus asupra păcatului omenirii, şi este un ceas al biruinţei asupra morţii umane. El nu a cedat în faţa neputinţelor şi nepăsării noastre ci a continuat să se lupte mergând până acolo că a luat toate păcatele noaster asupr Sa murind pe cruce. Tocmai prin aceasta El a împlinind voia lui Dumnezeu cu privire la mântuirea noastră şi ne-a pus pe mulţi într-o stare după voia şi placul lui Dumnezeu.
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isaia 53: 10-11)
El şi-a dat viaţa pentru nelegiurile noastre ca să fim astăzi împăcaţi cu Dumnezeu. Prin credinţă în Fiul lui Dumnezeu putem astăzi să avem pace cu Tatăl ceres care din dragoste pentru noi a dat tot ce a avut mai scump.
Sărbătoarea paştelui se apropie – Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
